ION TOMA IONESCU - AL CINCILEA ANOTIMP

Ion Toma Ionescu - Al cincilea anotimp (editura Detectiv literar, 2019):  Ion Toma Ionescu este un poet care s-a așezat de ceva timp la masa creatorilor de poezie autentică, un rafinat și un exigent domnitor al cuvântului, creator de cărți care pot surprinde prin eclectismul lor dar și prin înclinația ludică a textelor cuprinse. (...) Volumul de față ”Al cincilea anotimp” (în opinia mea, femeia ar fi cel de-al cincilea anotimp) are o structură relativ eterogenă ca stil, adică îmbină poeme în vers clasic cu cele în vers alb sau liber, eterogen în sensul bun al cuvântului, adică nu devine linear, monoton, din contră, prezența diversității, a ironiei deduse sau induse, dezvoltă o curiozitate firească pentru descoperirea următorului poem, cu particularități probabil diferite de anteriorul. De menționat și excelenta ilustrare cu mare talent graphic datorată domnului Frederik WEERKAMP. Pot să ajung, dacă nu cu hermeneutica măcar cu intuiția până la pragul a ceea ce este de neanalizat în poezia lui Ion Toma Ionescu, până la ceea ce impune o judecată implacabilă ca un destin: Ion Toma Ionescu este un poet foarte important în literatura română și această carte o demonstrează cu priosință. (extrase din prefața volumului - Despre cum iubește un poet poezia – semnată de scriitorul Eugen Pohonțu)

al cincilea anotimp,

e o fractură din marele timp

câteva secunde

fecunde

undeva departe

într-un univers

dincolo de viață și moarte

întrevăd incert

trupul unei femei gravide

amforă de lut ars

sordid și sublim

între mulțimile vide

un expresionism rece

calculat

abandonat

într-un deșert

de un violet intens

în care să mă deșert dens

ca un poem într-un vers

fată frumoasă bună dimineața,

aș dori în ceața cafelei

pe terasă un soare blond blând

cu toată dragostea dar

james bond a comandat înainte

o lună fierbinte

așteptați la rând

a doua zi tot flămând

m-am înființat în fața tejghelei

trezit mai devreme

bună dimineața fată frumoasă

am comandat de ieri și

mă simt încă neonorat…

domnule drag nu mint

în tăceri morfeme

cuptorul s-a prăjit azi-noapte

și risc să vând

plăcerile

necoapte

n-am mai intrat un timp

în prăvălia cu iluzii dar

în al cincilea anotimp

duzii din fața casei

urcând flăcări în nori 

au înflorit în ninsori

printr-o perdea de fum

dincolo de drum

am deschis ușa

după tejghea

păpușa blondă

vânzătoarea mea

se făcuse scrum

mi-a cerut un cearșaf și un prosop,

și a intrat sub duș

a ieșit înnodându-mi ochii

șoptiți peste sâni 

prăbușit la un capăt de pod 

n-aveam nici aripi nici mâini

nu îndrăzneam la urcuș

m-a împins domol

către sofaua roșie aprinsă

oferindu-mi singurul

punct de sprijin

și am căzut în gol

în răstimp

m-am trezit

în al cincilea anotimp

corpu-i fără sfârșit

îmi curenta degetele

întindeam într-un firesc deplin

sub muselina ușoară

un năvod lunecos

de nămol și ceară

iar buzele descifrau sfericul

într-un  limbaj

pe care n-aș fi crezut

că-l pot stăpâni

decopertând întunericul

ne-am căutat disperați

fără să ne fi întâlnit vreodată

cu puterile stoarse

ne linișteam

și o luam de la început

degetele răsfirate

să nu pierd nimic

recompuneau totul

în suprafețele devălmășite

lăsate în voia

buzelor mele arse

nu bănuiam să existe

atâta delicatețe

să nu mă rănească

asumând eșecul

mi-a șoptit

știi ne-am dorit prea mult

să rămânem vii.

mi-am schimbat medicul de familie,

e ca și cum viața mea s-a schimbat și ea

odată cu trupul

mi-am ales un drum

înapoi în viitor

nu mai sunt iepure șchiop și mă joc

de-a baba oarba cu lupul

legați amândoi de păpușar cu același fir…   

măcar dansăm de un veac

în același delir

respir cu ochi de ciclop

un parfum viu intens și miop… 

paralel un stafilococ auriu crește rebel

în starea lui de agregare și mă izbește

ca o stea căzătoare

și nu mai știu dacă e un ea

sau o el

medicul de la reanimare

zile de la capătul ploilor,

zăbrele de apă

inconsistente se țes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

unde e doamne

al cincilea anotimp

și timpul
un păianjen de pământ
se risipește în oase
țesând
giulgiul alb de mătase și
despărțindu-mă de umbră…

umbra care nu mai sunt
mă petrece
fluturându-mi cu mâna
din trenul

de noapte

să rostești cuvântul,

pe numele de strigat

în dungă de pasăre

de împărat

să-l slăvești

întâi soarelui

și apoi iubitei

să-i cobori

în călcâi 

bezna umbrei lui

și ei să-i îndoi

sub sărutul ispitei

glezna…

să-i ascunzi în nori

cu palmele

sânii rotunzi

ai stăpânii

sau sclavei

după nevoi

să pătrunzi

în miezul enclavei

între coapsele

unde și-a înnodat

dumnezeu

sinapsele…

cuvântul 

e  liber

să zboare

cât mai departe

cu umbra în soare

și viața

în moarte

 

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ion Toma Ionescu, Ion Toma Ionescu - Ascultând cuvintele și Ion Toma Ionescu - Crucea de piatră

Blog: Pasărea ceţii - Ardem cuvinte din loc în loc cu spaima risipind ceaţa

Copyright © 2019 Ion Toma Ionescu 

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.