ION TOMA IONESCU - AL CINCILEA ANOTIMP
Ion
Toma Ionescu - Al cincilea anotimp (editura Detectiv
literar, 2019): Ion Toma Ionescu este
un poet care s-a așezat de ceva timp la masa creatorilor de poezie autentică,
un rafinat și un exigent domnitor al cuvântului, creator de cărți care pot surprinde
prin eclectismul lor dar și prin înclinația ludică a textelor cuprinse. (...)
Volumul de față ”Al cincilea anotimp” (în opinia mea, femeia ar fi cel de-al
cincilea anotimp) are o structură relativ eterogenă ca stil, adică îmbină poeme
în vers clasic cu cele în vers alb sau liber, eterogen în sensul bun al
cuvântului, adică nu devine linear, monoton, din contră, prezența diversității,
a ironiei deduse sau induse, dezvoltă o curiozitate firească pentru
descoperirea următorului poem, cu particularități probabil diferite de
anteriorul. De menționat și excelenta ilustrare cu mare talent graphic datorată
domnului Frederik WEERKAMP. Pot să ajung, dacă nu cu hermeneutica măcar cu
intuiția până la pragul a ceea ce este de neanalizat în poezia lui Ion Toma Ionescu,
până la ceea ce impune o judecată implacabilă ca un destin: Ion Toma Ionescu
este un poet foarte important în literatura română și această carte o
demonstrează cu priosință. (extrase din prefața
volumului - Despre cum iubește un poet poezia – semnată de scriitorul Eugen Pohonțu)
e o fractură din marele timp
câteva secunde
fecunde
undeva departe
într-un univers
dincolo de viață și moarte
întrevăd incert
trupul unei femei gravide
amforă de lut ars
sordid și sublim
între mulțimile vide
un expresionism rece
calculat
abandonat
într-un deșert
de un violet intens
în care să mă deșert dens
ca un poem într-un vers
fată frumoasă bună dimineața,
aș dori în ceața cafelei
pe terasă un soare blond blând
cu toată dragostea dar
james bond a comandat înainte
o lună fierbinte
așteptați la rând
a doua zi tot flămând
m-am înființat în fața tejghelei
trezit mai devreme
bună dimineața fată frumoasă
am comandat de ieri și
mă simt încă neonorat…
domnule drag nu mint
în tăceri morfeme
cuptorul s-a prăjit azi-noapte
și risc să vând
plăcerile
necoapte
n-am mai intrat un timp
în prăvălia cu iluzii dar
în al cincilea anotimp
duzii din fața casei
urcând flăcări în nori
au înflorit în ninsori
printr-o perdea de fum
dincolo de drum
am deschis ușa
după tejghea
păpușa blondă
vânzătoarea mea
se făcuse scrum
mi-a cerut un cearșaf și un
prosop,
și a intrat sub duș
a ieșit înnodându-mi ochii
șoptiți peste sâni
prăbușit la un capăt de pod
n-aveam nici aripi nici mâini
nu îndrăzneam la urcuș
m-a împins domol
către sofaua roșie aprinsă
oferindu-mi singurul
punct de sprijin
și am căzut în gol
în răstimp
m-am trezit
în al cincilea anotimp
corpu-i fără sfârșit
îmi curenta degetele
întindeam într-un firesc deplin
sub muselina ușoară
un năvod lunecos
de nămol și ceară
iar buzele descifrau sfericul
într-un limbaj
pe care n-aș fi crezut
că-l pot stăpâni
decopertând întunericul
ne-am căutat disperați
fără să ne fi întâlnit vreodată
cu puterile stoarse
ne linișteam
și o luam de la început
degetele răsfirate
să nu pierd nimic
recompuneau totul
în suprafețele devălmășite
lăsate în voia
buzelor mele arse
nu bănuiam să existe
atâta delicatețe
să nu mă rănească
asumând eșecul
mi-a șoptit
știi ne-am dorit prea mult
să rămânem vii.
mi-am schimbat medicul de
familie,
e ca și cum viața mea s-a schimbat și ea
odată cu trupul
mi-am ales un drum
înapoi în viitor
nu mai sunt iepure șchiop și mă joc
de-a baba oarba cu lupul
legați amândoi de păpușar cu același fir…
măcar dansăm de un veac
în același delir
respir cu ochi de ciclop
un parfum viu intens și miop…
paralel un stafilococ auriu crește rebel
în starea lui de agregare și mă izbește
ca o stea căzătoare
și nu mai știu dacă e un ea
sau o el
medicul de la reanimare
zile de la capătul ploilor,
zăbrele de apă
inconsistente se țes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile
unde e doamne
al cincilea anotimp
și timpul
un păianjen de pământ
se risipește în oase
țesând
giulgiul alb de mătase și
despărțindu-mă de umbră…
un păianjen de pământ
se risipește în oase
țesând
giulgiul alb de mătase și
despărțindu-mă de umbră…
umbra care nu mai sunt
mă petrece
fluturându-mi cu mâna
din trenul
mă petrece
fluturându-mi cu mâna
din trenul
de noapte
să rostești cuvântul,
pe numele de strigat
în dungă de pasăre
de împărat
să-l slăvești
întâi soarelui
și apoi iubitei
să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
și ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…
să-i ascunzi în nori
cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii
sau sclavei
după nevoi
să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde și-a înnodat
dumnezeu
sinapsele…
cuvântul
e liber
să zboare
cât mai departe
cu umbra în soare
și viața
în moarte
Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ion Toma Ionescu, Ion Toma Ionescu - Ascultând cuvintele și Ion Toma Ionescu - Crucea de piatră
Copyright © 2019 Ion Toma Ionescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment