ION ȚOANȚĂ - REZERVAȚIA DE HIMERE

 

Ion Țoanță – Rezervația de himere (editura Eikon, București, 2017): Un poet harnic, care recuperează rapid distanța de generația ‘80 căreia îi aparține, de fapt, este vâlceanul Ion Ţoanţă, unul dintre preferaţii critic ai lui Daniel Cristea-Enache. Ultimul volum, „Rezervația de himere”, adună texte din planuri și stări diferite, un veritabil jurnal liric care dă seama despre situarea sinelui poetului în raport cu lumea din jur: „Umblă primarul pe ulițe insalubre/ și împarte covrigi expiraţi:/ luați, mîncați,/ asta e pomana bugetară,/ țipă răgușit de promisiuni/ edilul de mucava.// Câinii se așează cuminți/ pentru covrigul pus în coadă/ Kakaia rivuluţia?/ strigă Alioșa fugit din ospiciul/ dostoievskian.// O voce din off:/ De ce urli mă, animalule”? (Kakaia rivaluţia). În altă parte cosmosul intră în relație cu intimitatea vulnerată: „Dacă încrucișezi o aspidă/ cu un meteorit/ iese o cămilă, dacă pui întuneric/ într-o magnolie/ se face noapte,/ iar dacă poruncești ploii să cînte/pe limba lui shakespeare/ se prăbușesc guverne// numai femeia iubită/ acceptă frunza de eucalipt/ aruncată cu furtuna de nisipuri,/ ea se cuibărește ca o reptilă/ și se încrucișează cu semnul exclamării/ apoi naște monștri// bonjour, tristesse!” (Bonjour, tristesse). Întîlnim în carte și flashuri memorabile: „Pete de sânge/ peste miriști,/ au împușcat macii,/ mamă!”. Alte două volume recente, „Alfa mirabilis” și „Lacrimi christice”, ambele apărute la Editura „Singur”, întregesc activitatea poetică de ultimă oră a lui Ion Țoanță. (Adrian Alui Gheorghe - revista „Conta” – numărul din 28 septembrie 2017)

Absolutul inefabil

E luni noaptea,
stelele bat în geamul
din odaia austeră,

mi se face de-un echinocțiu
la ora zambilelor
văzute-n vitrina unui minimarket,

sentimentele dorm
sub bruma dimineților
dintr-un peisaj ca un stop-cadru
din filmul
de scurt metraj refuzat
la ultima competiție europeană,

eu zac într-o fărâmă de vis,
sechestrat
în camera de „trei cinzeci pe trei”,
cu sobă pe lemne
și tavan fals,

mâine e marți,
vine Muza voluptoasă
acoperită cu desuuri
din fulgi de țurțur,
nu se poate să n-o topesc
într-o fericire
din absolutul inefabil!

Kakaia rivaluția?
(Какая революция?)

Umblă primarul pe ulițe insalubre
și împarte covrigi expirați,
luați, mâncați,
asta e pomană bugetară,
țipă răgușit de promisiuni,
edilul de mucava.

Câinii se așează cuminți
pentru covrigul pus în coadă.
Kakaia rivaluția?
strigă Alioșa fugit din ospiciul
dostoievskian.

„De ce urli mă, animalule”?

Cafeaua de dimineață

Cafeaua de dimineață
mă trezește
ca o femeie
izvorâtă din câmpii
cu maci,

ea mă cuprinde hipnotic
cu brațele,
cu antebrațele,
cu coapsele sale,
cu tentaculele de hidră
cu aromă de arbore
parfumat
și nu mai dorm,
ies să ucid durerea
din timp,

îmbrățișez soarele până când
se topește prin Apusuri,
Doamne, iubita mea
cu gust de cafea,
ce orgasmic îmi colorezi
existența!

Tramvai gri

Călătoresc
cu un tramvai care molfăie
pe șinele obosite de rugină,
nu știu când e noapte
sau când se face zi de gri,

din când în când
tramvaiul oprește
și-mi privesc
chipul în oglinda unei bălți
pestilențiale,
doar așa aflu
că am mai îmbătrânit
cu ceva secole,

apoi
călătoria continuă
până la stația terminus
dintr-o altă galaxie
unde cenușa este regină,

peste tot numai catifea murdară,
altădată mov.

Fructul amar

Din câmpul de lavandă
s-a ridicat o femeie,
veselă pentru că a văzut
lumina soarelui,
tristă pentru că a gustat
din fructul iubirii,

de atunci se zbate
prin priveliști de acuarelă,
debusolată ca un vultur
fără văzduh.

Rezervația de himere

Femeie din constelația
coastelor mele rănite,
lasă-ți croșetatul din lâna
bulgărilor de zăpadă,

vino cu mine,
dă-mi mâna,
te invit să vizităm
fauna rezervației de himere
din peisajul lacustru al ființei
ce pictează spatele conștiinței noastre,
vom pipăi himerele,
cică sunt atât de blânde,
ne vom face un selfie
și vom gusta din creioane cu vată pe băț,

himerele sunt doar întâmplările
din visele noastre somnambule,
haide,
nefericirea mea albastră,
amorul meu spart în picături de ceară,
rezervația de himere e deschisă
între orele șapte și douăzeci,
vizităm și lăsăm acolo,
într-o amforă a tăcerii,
lacrimile ochiului ruginit,
iar de Paști,
administrația rezervației
va sacrifica o himeră inocentă,
ofrandă a destinului nostru crucificat
și ne vom întoarce, seara,
mai bogați,
nu-i la-ndemâna oricui
să viziteze rezervația de himere,

unii chiar duc o viață de stâncă
ce le trebuiesc lor himerele?

Citește aici mai multe poezii și profilul autorului: Ion Țoanță

Citește mai multe poezii aici: day after day și din enclava paradisului rubicond

Copyright © 2022 Ion Țoanță

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.