ION ȚOANȚĂ - DAY AFTER DAY

 
day after day

m-am trezit la șaseșizece a.m.
am dat bunădimineața păturii de brumă
am muls arborele de cafea
care m-a-mbogățit cu aroma sa unică
așteptând mângâierea ogrăzii cu buchetul
de raze al soarelui perfid
totul suna a pustiu
în lipsa înaripatelor care dădură o fugă
până-n țările calde
mi-e frig mamă
dar nici ea nu mai este
stau pe banca dintr-un lemn uitat de vreme
și dau să cuget
conform uzanțelor
nici nu iau în calcul scurgerea timpului
odată cu apusul soarelui
pătura de brumă-mi spune bunăseara
iar s-a mai dus o zi
sic transit gloria mundi a devenit
o deviză proletară


naștere și renaștere

picătura de sânge de pe
cămașa mea mov
respiră și tușește bizar
în așteptarea unui suflet
care s-o legitimeze pentru
plecarea în lume,

încerc s-o mângâi până la
despărțirea de veci,
dar mă pătez pe degetele tremurânde
și apăs clapele pianului
din grădina orange,
iar clavirul trece de la clasicul
alb-negru
la bulversantul roșu și negru,
lumină din lumină,
sânge din sânge,
naștere asistată,
El zâmbește.


O viață ficțională

duc o viață ficțională
totul este desenat cu acuarele care se
metamorfozează în tablouri triviale
tocmai la primul strănut al ploii,
doar îngerii sunt reali
ei mă trag de mânecă,
hai, mă,
hai, mă,
vino să te acoperim
cu ceaslovul acesta secular născător
de cântări despre magia florii de crin
imprimată pe banknote și diplome aniversare,

panta rhei,
îngeri ai adormirii
nu mai cred în aleile unde pruncii nenăscuți
așteaptă întâmpinarea de către monseniorii
în halate din polimeri imprimați cu efigia băncii
naționale, oh,
ce urbe demantelată, și
tare mă bucur
că duc o viață ficțională!

 

Paradisul din frunze de dud

ziua mă hrănești
din cornul de abundență
al sânilor tăi
și confund sfârcurile
cu cireașa de pe tort,

seara plătesc tributul hranei
când mă răstignești
între coapsele tale
all night long
precum în paradis
așa și-n coliba noastră
din frunze de dud


Elegie la o margine de abis

După amiaza unui cântec
îmi presară franjuri de refrene
pe aleile unde pedalez frenetic,
vorba lui Mircea Florian,
cu aripi de îngeri,

să fie o eternitate
de când mă aștepți
dulce și frivolă
ruptă dintr-un jurnal de
Anais Nin,

aș spune că nu pot zbura
pentru că rana din pulpă nu mă lasă,
dar m-ai acuza de plagiat și lașitate
femeie copy paste
al unui design by Modigliani,
aruncat într-un scrin cu opere neterminate,

n-o să vin
căci nici nu vei merita
aventura mea pe aleile nesfârșite
dintr-un proiect în care fondurile europene
s-au transformat în elegii la marginea unui abis
al oligarhilor care duhnesc a deznădejde.

Pian dezacordat

Alerg pe clapele unui pian
dezacordat
în căutarea absolutului beethovenian,
nu e un blade runner,
sunt doar eu sufocat de note pestrițe
și de cheia sol,
din buzunarele hainei bleumarin
cad refrene dinamice,
urc fără scară până la jumătatea
unui ecou
și-mi desenez căderea în alb negru,
alerg pe clapele pianului dezacordat,
ieri,
azi,
mâine,
ce sunete difuze înnobilează nația
care-și face mătură
din coada pianului!

Citește mai multe poezii și profilul autorului aici: Ion Țoanță
Citește aici poezii din volumul: Rezervația de himere
 

Copyright © 2023 Ion Țoanță
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.