IONUȚ CARAGEA - CEASORNICARUL FĂRĂ MÂINI

 

Ionuţ Caragea - Ceasornicarul fără mâini (poeme, citate şi aforisme) (Editura Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, 2022): Ionuț Caragea este autor al câtorva zeci de volume de versuri, aforisme și proză, membru al nenumărate organizații culturale și un neobosit animator literar, în spațiul virtual. În mod evident, cu o asemenea activitate, nu mai are nevoie de prezentare. (Ana Blandiana)

Volumul “Ceasornicarul fără mâini” (tehnoredactor Dumitru Scorțanu, coperta BestHQwallpapers.com - Time gear texture) are 256 de pagini şi este tipărit în format academic. Acesta conţine 146 de poeme şi 343 de citate şi aforisme. Câteva exemplare vor ajunge şi în România, fiind oferite unor reviste, unor critici literari şi prietenilor cei mai buni ai autorului.

Înviere

omul plecase la drum,

dar revenise acasă,

focul se-ntoarse din fum,

pâinea se-ntoarse pe masă.

ploaia se-ntoarse în nori,

valul se-ntoarse în mare,

omule, tu dacă mori,

te vei întoarce-n visare.

vorba se-ntoarse în gând,

raza se-ntoarse în soare,

dorul se-ntoarse plângând,

umbra culese o floare.

omul se-ntoarse-n pământ,

rogu-te, ține-mă minte,

morțile nu m-au înfrânt,

viii se-ntorc din morminte.

mărul se-ntoarse în pom,

șarpele într-o genune,

viața se-ntoarse în om,

dumnezeiască minune.

Vioara de sânge

vara este pe sfârșite

toamna își strecoară

degetele umede

printre nori

merele cad

în palma pământului

un fruct stricat

trage cu dinții

de creangă

așa este și omul

trage cu dinții de viață

în ciuda tuturor bolilor

cu sufletul lui cântând

la vioara de sânge

Icoană de ceață

trec prin deșertul amintirilor mele

ca un călător însetat de iubire

ah, de-aș putea să conving

carnea că nu e carne

timpul că nu e timp

de-aș putea să trec

prin fereastra inimii mele

pentru a culege împlinitele vise

din retrăitele vieți

dar fereastra aceasta se deschide

și se închide prea repede

prin ea poate trece

doar imaginația mea

și uite așa mă trezesc

privind cerul

prea mulți nori

între mine și tine

Dumnezeule

prea multe păsări de pradă

îmi voi scoate inima din piept

o voi stoarce de sânge

așa cum se stoarce un burete

și voi șterge totul

să rămână doar cerul senin

și raza care să mă mângâie

dimineața

trec prin poemele mele

ca o umbră ce-și caută trupul

tot ce-am scris

este doar o icoană de ceață

la care se roagă

ultima lacrimă

Chemarea veșniciei

nu, nu, moartea
nu se hrănește cu viețile
ci cu păcatele noastre

o, tu, veșnicie
mai profundă decât cugetul
auzi tu susurul sângelui
cum te cheamă?

o, tu, veșnicie
florile cuvintelor se usucă
fără să fie mirosite
ne culegem umbrele
bob cu bob ca pe strugurii copți
și ne-mbătăm cu vinul
zădărniciei

o, tu, veșnicie
privește cum picură cerul
din albastrul ochilor mei
privește sufletul meu
cum își linge rănile
în scorbura amintirii
privește pasărea care zboară
cu te iubescul sub aripi

o, tu, veșnicie
nu vezi cum arde
de nerăbdare poemul
să te îmbrățișeze
cu toate cuvintele sale?
nu vezi cum ți-a pregătit leagănul
între două metafore?

nu vezi tu cenușa
din care renasc
mereu și mereu
cu gândul la tine?

nu vezi tu viața mea nenăscută
cum umblă deja
în nenăscutul meu trup?

o, tu, veșnicie
mai frumoasă decât copilăria
mai tăcută decât zăpezile fără vânt
mai adâncă și mai misterioasă
decât orice fântână
mai lăuntrică decât lăuntricul vis
mai ageră decât ochiul conștiinței
mai înțeleaptă decât piatra mormântului
mai dorită decât toate comorile lumii

stau îndărătul ferestrei din inimă
și aștept să cobori

Cuvinte agățate de cer

nu pot vedea mai departe
decât îmi permit acești ochelari
precum mâna orbului
cuvintele mele
înaintează spre tine
agățate doar de razele soarelui
care trec printre nori

chiar și atunci când e noapte
fiecare cuvânt e agățat de o stea
iar cuvântul care bate
la poarta inimii tale
e agățat de coada unei comete

haide, vino, voi scrie o strofă
în care fiecare cuvânt e agățat
de stelele carului mare
nu vrei să te plimbi cu mine
prin tot universul?

haide, vino, lasă ploaia
să te caute după ferestre
lasă oglinda să tremure
de singurătate
lasă absența să strige
cu gura plină de umbre
lasă buza prăpastiei
să te caute-n cer
lasă ochii pământului
să înflorească privindu-te

haide, ce mai aștepți?
visul meu așteaptă
să fie visul tău
miracolul meu așteaptă
să fie miracolul tău

haide, nu te agăța
de lumeștile rădăcini
există un cântec
care poate ajunge mai sus
decât zborul păsării

haide!
ochiul care te plânge
te vrea înapoi
inima care te bate
te vrea înapoi
amintirea care te pierde
te vrea înapoi

haide!
atâtea stele și atâtea cuvinte
agățate de razele lor!


Volumul „Ceasornicarul fără mâini” poate fi citit în format pdf AICI
Citește aici mai multe poezii și profilul autorului: Ionuţ Caragea

Poezii din volumul în pregătire: Fântâna care-și bea singură apa
Site: www.ionutcaragea.ro

Copyright © 2022 Ionuţ Caragea
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.