ANDREEA LUISE STANA

 

***

mă văd în oglinda retrovizoare ca pe-un apus
care nu durează
sunt doar un moment pe care ți-l amintești
în zilele proaste
îl sfârteci obsesiv cu un cuțit, vrei să ajungi la sursa
întrebărilor la care nu ți-am mai răspuns
acum sunt toate doar mici particule de praf
care plutesc între noi
le înghit în grabă ca pe-o pastilă care abia aștept
să-și facă efectul

sunt clumsy. m-am făcut singură țăndări
în timp ce tu dădeai cu mătura prin bucătărie
pe jos, printre bucăți sângerânde din mine
niște firmituri de pâine de când
mi-ai făcut un sandviș într-o dimineață de sâmbătă

***

îmi număr tăcerile din ultimele zile de iarnă și
la final sunt mereu prea multe. altfel, aș sta
doar în locuri pline de cuvinte inutile
igrasia din pereți devine un semn al acceptării de sine
și orice altă abordare ar fi doar un termometru defect care
îmi arată că sunt ok
până la urmă e bine. până la urmă lumina de după-amiază
mi se așază stângaci pe coapse și tace cu mine

***

seara asta ca o coajă de portocală care-și lasă mirosul
în hainele tale. te plimbi dintr-o cafenea în alta
până când tot orașul e sub asediul aceleiași miresme
poluarea din noi are acum gust de fructe tropicale și fiecare
semn de întrebare se dizolvă lent în cafele cu alcool
dacă ai avea șansa să știi orice, ce întrebare nu ai îndrăzni să pui?
momentul în care va bate vânt de schimbare fără să
te mai deranjeze va fi momentul în care o să știi că
lumea se va prăbuși chiar dacă te iei sau nu de păr cu
propriile gânduri

***

trăiesc în realități alternative care mă pasează inert de la una la alta
când nu mai rămâne nimic din mine fac chetă și cumpără altă eu
într-una din ele e vară și mă înghite pădurea de la capătul orașului tău
caut ciuperci comestibile dar niciodată nu am știut să culeg ce nu e toxic și
mă tem că o să murim la cină
romance is not dead yet
într-alta știu că linia cu cianură s-a oprit la tine și
comandăm o pizza
nu o să mai murim la cină dar am putea să murim lejer într-un accident
clienții tăi nu ar înțelege că e vina lor ar găsi rapid alt furnizor
eu m-aș răsuci în mormânt de supărare aș încerca să te ucid încă o dată
ieri mi-ai dat share location să-mi arăți cât ești de viu
eu îți trimit zilnic poeme să-ți arăt cât sunt de vie
plonjez uneori într-o realitate care-mi despică corpul de parcă
l-ar pregăti pentru masa de duminică
nu simt durere dar simt extenuare și tot ce vreau e să
fiu o mică parte dintr-un canvas cu munți
să mă plimb prin ceață pe marginea drumului fără vestă reflectorizantă
cu puțin noroc noi cei din cealaltă realitate o să dăm peste mine cu mașina
un fotograf o să imortalizeze momentul și-apoi o să șteargă poza din greșeală
acum nu mai există nicio dovadă dar exist cu o realitate mai puțin

Andreea Luise Stana (n. 1996, Arad): Absolventă a Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și a cursurilor de master în Marketing Digital. În prezent este antreprenoare, deține un anticariat online de cărți. Andreea Luise Stana a publicat poeme în revistele Golan și Euphorion, la rubrica Your Noise din cadrul paginii Noise Poetry și pe pagina editurii Cartea de după.

Citește mai multe poezii aici: O să uităm, Încă tineri

Copyright © 2022 Andreea Luise Stana

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.