ELENA IRINA SPILCĂ - METAMORFOZA IUBIRII

 

Elena Irina Spilcă - Metamorfoza iubirii (editura Smart Publishing, 2016): Teritoriul poeziei este mult mai vast decât ne putem închipui. Marginea visului se leagă de marginea realității printr-o magie a metaforei. Totul se topește atât de frumos în cuvinte încât imaginea devine ecou de cântec și orizont de așteptare. Așa se întâmplă și cu versurile Irinei SPILCĂ. Ele se înscriu în zona unor confesiuni sentimentale, alcătuind un fel de jurnal liric. E o poezie de notații emoționale. Sunt consemnate promisiuni și amintiri, imagini idilice amestecate uneori cu reproșuri, ba cu lumini, ba cu umbre, alteori cu emoții ce conțin accente mustrătoare sau chiar ostentativ sentențioase. Literatura feminină are de înfruntat vechi și multe prejudecăți. Din această cauză lipsește și curajul afirmării. Timiditatea și chiar frica parcurgerii în viteză a trăirilor până la limita comparabilă cu spargerea zidului sonic, induc un instinct de reprimare a sentimentelor, a comunicării stărilor sufletești. Dar nu tăcerea sau muțenia impusă ar fi o soluție productivă. Un suflet sensibil nu trăiește decât cu dorința de a se face înțeles. Irina SPILCĂ iese cu bine din acest vortex inițiatic. Despre poeți, numai de bine! (prefața volumului semnată de scriitorul Liviu Vișan)

Când sunt

Când tac, vorbesc ploile pentru mine
Când râd, Luceafărul privește Luna
Când plâng, Soarele sărută Pământul
Când mă adăp, cerbii se opresc în loc
Când alerg, iarba îmi sărută picioarele
Când șoptesc, vântul îmi recită sonete
Când vorbesc, păsările își cântă doinele
Când dăruiesc, marea își iubește delfinii
Când îmbrățișez, Dumnezeu mă iubește
Când pictez, fluturii își desfac aripile
Când dor îmi e, inima se frânge în patimi
Când mă îndoiesc și salcia se îndoaie
Când dansez, muzica se cuibărește în mine
Când înnot, apa se lipește de pielea mea
Când flori mă îmbată, mirosul îmi este gâdilat
Când visez că zbor, copilăresc cu îngerii
Când citesc, cuvintele mi se orânduiesc în minte
Când învâț, rețin doar ceea ce îmi e de folos
Când sfătuiesc, dăruiesc înțelepciunea experiențelor
Când empatizez, simt emoția celuilalt
Când sărut, ating inima lui cu inima mea
Când dragoste fac, mă contopesc cu iubirea
Când scriu, vorbesc lumii despre mine
Când muncesc, ofrandă aduc Creatorului
Când mint, vina mi se cuibărește în suflet
Când înșel, respectul mă părăsește
Când sunt înșelată, trădarea mi-e pavăză
Când nu te mai privesc ochii, iubirea a murit
Când nu vreau să văd mă tem să fiu rănită
Când îmi pedepsești sinceritatea ești laș
Când orgoliul mă înrobește, genunchii mi se îndoaie
Când suspiciunea mă sufocă, intuiția grăiește
Când milă ofer, îmi spăl din păcate
Când iert, învăț să nu judec
Când suferința mă frânge credința mi-e slabă
Când Sfinții îmi arată îndurare plâng de rușine
Când lumina mă învăluie, sunt ocrotită
Când sunt disperată, rugăciunea mi-e scut
Când rugăciune rostesc, arhangheli mă ridică
Când icoane ating, îmi smeresc ființa
Când viața mi-o dedic Lui, îmi recunosc micimea
Când îndurare Îi cer, îmi salvez sufletul
Când eu sunt, toate există în mine și eu în toate
Când dau viață, Universul complotează
Când mă voi stinge o stea va părăsi Cerul
Când toate sunt, Dumnezeu e, și noi în El suntem

Aripă frântă și inimă beteagă

Mi s-a desprins o aripă atunci când ai plecat.
De fapt, mi-ai smuls-o în graba ta spre alta.
Ne întâlnim uneori așa cum soarta decide pentru noi,
Dar eu nu te mai pot privi în ochii-ți trădători.
Odinioară îți sărutam tâmplele și-ți povesteam diverse.
Păreau nimicurile fiecărei clipe, dar totuși erau bogate.
Acum sentimentele, trăirile le închid într-o cutie,
Pe care doar uneori o deschid pentru a-mi aminti.
Aș vrea să te întreb dacă mi-ai aruncat aripa,
Însă cuvintele îmi rămân blocate în urma pașilor tăi.
Zborul îmi este frânt, iar aripa nu va mai crește la loc.
Port un dialog cu inima-mi beteagă și nu ne înțelegem.
Ea simte că lipsește ceva din obișnuitul fiecărei zile.
Cum să-i explic că: ziua de ieri a fost odinioară ziua de azi,
Dar ziua de azi nu va fi vreodată ziua de ieri,
Iar tu aparții zilei de ieri, care s-a topit fără drept de apel...

Golul din noi

Gol este vântul când păsări alungă,
Zarea cu sunetul vrea să străpungă.
Goale-s pădurile fără de brazi
Gol îți e harul pe care nu-l arzi.

Gol e pământul fără de rod
Goală e țara fără norod.
Goale sunt mâinile fără de muncă
Goală e gura când reproșuri aruncă.

Gol ești tu omule fără credință,
Când nu vrei să-nveți din suferință,
Goală ți-e inima când nu miluiește,
Sufletul ce iertarea își cumpănește.

Goi suntem toți de nu iubim
Atragem sărăcia fără să știm.
Când dăruim lumină, speranță
Ne umplem toată ființa de viață.

Tu femeie-iubită

Colindă-mă cu brațele tale,
Șoptește-mi cuvinte profunde
Amintește-mi că există iubire
Într-o mare de oameni-morminte.

Dăruiește-mi splendoarea privirii,
Sărută-mi obrazul ce-i trist,
Cuprinde-mi sărutu-ntr-o palmă,
Și gândul aruncă-l, insist!

Cu flori și solfegii mă-atinge,
Culoarea din flori mi-o pictează,
Cunoaște-mi dorințele frânte,
Iubirea te rog o mimează.

Nu plânge atunci când te doare,
Te roagă la sfinți din icoane
Și poate o viață năucă
Va renunța acum să se ducă.

Un fulg se topește în tine
Ești înger și om totodată.
Te învăluie vântu-n suspine
Și viața în tine creată.

Aș vrea să am timp

Aș vrea să am timp, să-mi observ pașii
Aș vrea să am timp, să recit versuri
Aș vrea să am timp, să citesc vrafurile de cărți
Aș vrea să am timp, să străbat aleile parcurilor
Aș vrea să am timp, să fac înconjurul lumii
Aș vrea să am timp, să dansez și să cânt
Aș vrea să am timp, să întorc privirea la zâmbetul copiilor
Aș vrea să am timp, să mă rog în liniște
Aș vrea să am timp, să suspin și să plâng
Aș vrea să am timp, să-mi povestesc păsurile
Aș vrea să am timp, să râd în hohote
Aș vrea să am timp, să îmi sun prietenii mai des
Aș vrea să am timp, să răspund la mesaje
Aș vrea să am timp, să înțeleg oamenii
Aș vrea să am timp, să-mi țin părinții tineri
Aș vrea să am timp, să opresc răsăriturile și apusurile
Aș vrea să am timp, să clocotesc răbdările
Aș vrea să am timp, să privesc crinii înflorind
Aș vrea să am timp, să ascult tăcerea
Aș vrea să am timp, să cuprind zările
Aș vrea să am timp, să foșnesc pădurile
Aș vrea să am timp, să amestec curcubeul
Aș vrea să am timp, să aud furnicile
Aș vrea să am timp, să zbor cu fluturii
Aș vrea să am timp, să aleg matca albinelor
Aș vrea să am timp, să miros iarba
Aș vrea să am timp, să zâmbesc mai mult
Aș vrea să am timp, să trăiesc clipa
Aș vrea să am timp, să rostesc „te iubesc” iubitului
Aș vrea să am timp să fiu eu, dincolo de stres
Aș vrea să am timp, să alung gândurile
Aș vrea să am timp, să dau timpul înapoi,
Doar așa aș avea timp și pentru mine.

Citește mai multe poezii aici: Elena-Irina Spilcă, Elena Irina Spilcă – Te ador(m)
Blog personal: E. I. Spilcă
Pagina Facebook: Elena Irina Spilcă


Copyright © 2021 Elena Irina Spilcă
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.