ANGELA NACHE MAMIER - INSOMNII

 

Bun, rău

răni, deschise-ntrebări
curba spinării lovește întunericul înghețat
rânjetul vieții și-al morții
încercările lor mistuitoare -
flăcări
mereu proaspete-n beznă
ce să vă spun, nu vă semăn, mi-e urât cu voi
dar vă și simt lipsa deîndată
liliacul înflorește peste locul de joacă
al copiilor
trilurile păsărilor ușoare îmi țin de liniște
și de urât
în această scurtă viață
făcută fărâme de cine
tai drum și nu mai ajung
nici la pământ, nici la cer, nici la tine
răule, bunule, omule viu…

Ascultând

ecourile vieții taie respirația încă vie
a curiozității cu care rămâi legată de cele din jur
îmbibată-n laptele calcaros al dezamăgirii
să auzi un zumzet omenesc pur și simplu
o voce caldă și solidară
să te caute un braț parfumat și ardent
doamne cât sânge prudent și cât sânge dement
noi striviri în groapa de obuz a prezentului
ce fericire când mai număram peste zece
șansele speranțele iluziile visele
gândul scormonește inutil într-o rană deschisă
nu mai poate sădi nicăieri florile roșii lumești
miresmate emoții

pieta

pământul tace, parcă mă măsoară
nu mai exist
sau poate mai exist
aripile de cer s-au părăsit
hulubul alb se roagă să nu moară
văzduhul fagurii nu-mi mai întinde
la porți, himera - rânjitoare sclavă
încă lovește hohotind bolnavă
albastrul odinioară paradis
ce grea povară palida penumbră
în inima călătorită țară goală
de visu-n doi neputincios învins
care-a uitat și ce a mai vrut să ceară
când timpul ca pe-un mort frumos
l-a plâns

Epistolariu

M-ai iubi doar dacă m-ai cunoaște
Poate nici atunci nu m-ai iubi
Azi aștept ironicii s-atace
Podul dinspre rimele zglobii
M-ai urma de m-ai păstra în fire-n
Navele iubirii stacojii
Ne vom descurca fără cuvinte
Numai lângă mine să mai fii
Cum plutesc învălurită-n sfinte
Credincioase, arse așteptări
Clona Penelopei tremurânde
Sfâșiind provocătoare zări

bovaric again

fug de zumzetul plânsului
ridic chiar privirile
brațele încordate în neantul așteptării
trupul și gândul atacate agonic
dureri, o dureri
metaforele frumuseții iubirii, încrederii
mor ferfenițite de buzele arse
trist monolog bâiguit de clapele
otrăvite-ale sufletului furat
de dorința să se identifice
cu darurile cerului
și-ale pământului
prin ochiul zăpezilor trece fluidul
cuvântului meu
blând melancolic
spălând împietrite oglinzi
unde se surpă vizibil
omătul visării

iezer de pace

vârstele-și spun uneori naufragii
aer apus sub împungeri de ploi
pietrele sângelui-vindecătoarele-n
vie plutirea-pământul din noi -
armă încrederii oarbe își coace
cale-nchegată-n surpatele maluri
leagănul uns și-mpărțit al luminii
pâlpâie-n suflet izvoare de ploi
înduplecate c-un lapte fierbinte
iezer de pace-n orbită de flori

Insomnie

mărgelele transpirației golesc capul de gânduri
să nu dorm
pur și simplu să nu visez
să nu mă viziteze nici-un duh masculin
nici inspirația vlăguitoare
rădăcinile uscate ale patului
par icoanele clipelor tulburi din zori
dinlăuntrul nisipului zilelor nopților
pieptul tace alteori prea vorbește
buzele
mângâie întunericul unor blânde speranțe
istovitoare închipuiri
caută-mă vino apropie-te
lasă-mă să te privesc
mai fii pentru o clipă alesul meu
aburindu-mi obrazul
țipătul mut și surd
al încleștării de clipe

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Angela Nache Mamier
Copyright © 2021 Angela Nache Mamier

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.