DORINA CARP NENICI - CU TIMPUL DE MÂNĂ

Dorina Carp Nenici - Cu timpul de mână (editura Scripta Manent Publishing House Ltd. Napier, New Zeeland, 2019): Dorina Carp Nenici trece prin viață „cu timpul de mână” țesând o pânză de metafore în ochiurile căreia își plasează, ca pe niște mărgăritare de rouă, gândurile, trăirile sentimentele. Cartea sa vine înaintea publicului nu din dorința de popularitate, cum deseori se întâmplä, ci pentru că acum îi sosise ceasul să se nască după îndelungi limpeziri ale autoarei cu sine însăși, după explorări migăloase cu plonjări în adâncuri și urcușuri spre înalt, care i-au eliberat spiritul din strânsoarea convenției, din greul viețuirii cotidiene. Și astfel s-a mai ivit un poet în urbea pe care o numisem cândva “hotarul dinspre zări” sau, după Gheorghe Ghiban, „târgul trăsniților”, sau, cu o expresie consacrată, “orașul dintre vii”. Un poet cu o voce lirică bine timbrată, care a irupt ca un fluture fragil și fermecător din crisalida cu moliciuni interioare de mătase și reflexe exterioare metalice, scoțând la lumină un zăcământ liric autentic ce conferă greutate și substanțialitate cuvântului. (...) Beneficiind de condiții grafice de excepție prin cele cele cinci splendide crochiuri aparținând graficienei Cornelia Dinu precum și aportul lui Ionită Carmen Angheluș, cartea doamnei Dorina Carp Nenici este o bucurie și pentru ochi, și pentru suflet, și pentru auz. O grafică bună, artistică e o poartă de intrare în universul cărții. Ea crează forme prin care conținutul cărții ajunge la cititorul azi atât de grăbit, atât de puțin răbdător față de lectură ca act intim de cunoastere. În cazul acesta, atât coperta, cât și desenele interioare, adevărate “metafore grafice”, cum atât de frumos le numește poeta, nu e vorba de o simplă ilustrare a unor idei poetice, ci desenele în sine constituie schița unui univers de idei și emoții transfigurate vizual, univers ce interferează cu cel liric creat prin cuvânt și prelungindu-l dincolo de substanțialitatea acestuia în diafanul și polimorfismul imaginii. (extrase din recenzia semnată de Ana Opran)

Pescărușul

Copil sălbatic

cu aripi de înalt,

născut din mamă de mare

și tată de cer,

ești singur peste tot

… și-n stol …

Și zbori țâșnind din clipă

spre zările-nstelate.

De bucurie plângi

și țipi de fericire

când mângâi fruntea unui val,

iar noaptea, stelele atingi.

E lumea ta,

pe orizont, pe țărm,

pe val..

Ești pescărușul meu

de îngeri trimis,

poezie să țeși când ochii dorm

și visele-adie lin prin iriși.

Te-am îngropat

Te-am îngropat în dragoste

și în cuvinte nerostite.

Îți port amprenta

tăcerilor în gând

și-am obosit să hoinăresc

printre iluzii,

haotice morminte,

când doru-mi dă pe-afară,

când frunza toamnei pică

și noaptea e din ce în ce

mai rece și mai clară...

De parcă

Seara din ochii mei

închide stele în nori.

Îmi este frig

de-atâta dor înghețat

și vreau

să mă-nbrac cu cerul,

să plec mai departe

să-mi port nepăsător,

pasul pe loc

și spre tine să m-abat în cuvânt.

Însă cuvântul pleacă

şi moare în gând.

Mă tem, mă tem

de atâta toamnă

de parcă eu, aș fi toamnă,

aș fi clipă,

aș fi dor și uitare.

Simfonia nopții

Pe cupola caldă a nopții,

îngerii presară stele,

scânteind ca licuricii,

ce-au furat praful din ele.

Luna își arată chipul

luminat de-a sa făclie

și se îmbracă-n mare taină,

cu a nopții simfonie.

Pașii nopții se strecoară

pe a vântului cărare,

sfredelind prin munți de smoală

întunericul ce doare..

Si când liniștea se-așterne

peste ochi închiși de pleoape,

visele coboară-n șoaptă

pe o scară argintie..

și se pun la sfat cu gândul,

din adins, taina să-mi știe..

Dor

Te caut peste tot

pe unde mai cred

c-ai rămas.

Universul sună a deșteptare

și naște copii

în durere de ceas.

Clopote tânguiesc

din colț în colț de secundă …

Oare pe unde-ți răsare privirea?

Și cerul pe unde-ți apune?

Sărac îmi e gândul şi mare uimirea.

Căci tu, nicăieri,

pe unde credeam c-ai rămas,

dar îți simt peste tot adierea.

Doamne

Doamne,

ne-ai dat să știm

cât să oprim și timpu-n loc.

Și ce mirare!

Din pustiu ne-ai făcut timp,

în carne și în oase,

ne-ai făcut devreme

și ne-ai făcut târziu …

Și știm chiar totul

pentru noi.

Însă de noi… nimic nu știm.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Dorina Carp Nenici

Copyright © 2020 Dorina Carp Nenici

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.