SAVU POPA - NOAPTEA MEA DE INSOMNIE

Savu Popa - Noaptea mea de insomnie: colecția „Cartea de poezie” a editurii „Cartea Românească”, București, 2018

Despre pielea ta

Egiptenii,
Cunoscând pielea ta, au spus apoi,
Primul pergament ar fi arătat ca aceasta,

un comerciant din centrul oraşului Singapore,
ne vorbeşte despre
superstiţiile, legendele acestui loc,
în malaieză, chineză şi tamila,
Ne arată un apus cu aceleaşi striaţii
Ca pielea ta
înfiorată.

Covorul, pe care împăraţii călcau
Cu tălpile goale,
Roşu ca pielea ta
Din jurul coapselor.

Melcul despărţit brutal de cochilie,
Lăsând în jur urme, arătând ca pielea ta
spălată
în râul rece.

Dincolo de pielea ta, e tot piele,
Mi se pare că lipsesc sângele, carnea, oasele,
Straturile de piele continuă la nesfârşit.
Seara, îţi ascultam inima,
Se auzea îndepărtat precum un clopot de incendiu în vreun sat vecin.

Respirațiile noastre schimbându-și culorile
precum cameleonii

Pielea ei între ramele dimineții
Tremură ușor,
Precum ultimul strat de gheață
Al apelor
La începutul lui martie.

Deschid geamul,
Las câteva păsări să intre,
Să trezească aerul,
Dând drumul luminii
Să se scurgă prin tunelurile camerei.

Tremură ușor, pielea ei carnivoră,
Minutele își împlântă vârful de lance
În trupurile noastre,
Pereții își fac discret semne de retragere,
Vor să ne trădeze,
Respirațiile noastre schimându-și culorile
Precum cameleonii.

***

Noi doi,
Dacă ar fi să plecăm
Din aceste locuri,
Să ne mutăm altundeva,
Am simți pe propria piele
Senzația dezlipirii,
Rece, umedă,

Așa cum două poze,
De ani de zile
În același album,
Ar fi dezlipite brutal,
Apoi lipite din nou
În alt album nou-nouț,

Fără nicio remușcare,
Față de singurătatea lor,
După fiecare închidere
A albumului.

***

Ea a ieşit din casă,
Şi-a şters tălpile goale
De preşul de la intrare,
Respiraţia ei, la atingere,
O pană albă.

A luat fiecare haină din maşina de spălat,

La urmă, cerul şifonat,
l-a pus peste,
L-a atârnat la locul lui
De la un capăt la altul
Cu două cârlige cam rupte.

***

Ne strângem în braţe
Atât de puternic
Încât
Oasele nopții
Trosnesc.

O scrâşnire de dinţi

       
Poezia,
O scrâșnire de dinţi

A scrâșnirii fiecăruia de dinţi,

Rădăcinile unui
Mare fost imperiu

Din care
Au crescut
Copaci de piatră,
Copaci de ţărână,
Copaci de aer.

***

Înainte de a scrie poezie,
Simt nevoia să îmi imaginez
Planeta Pluto venind cel mai aproape de soare,
Trecând prin el ca prin perdeaua de ceață
Uscată.

Pentru flori,
Rădăcinile să fie palme,
le țin atât de strâns,
Încât tulpinilor le ies spinii.

Celui mai autentic fildeș din lume,
Să i se descopere o parte putrezită
De la început.

Pe suprafața ghețarilor islandezi,
Cerul să se topească.

Între cele două războaie mondiale,
Să fie distanța dintre cel mai sângeros lagăr din vest și prima pușcă ținută
În mâini de viitorul soldat sângeros.

Între anii 2017 și 3017,
Această noapte a mea de insomnie.

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Savu Popa, Poeme

Citește aici poezii din volumul: O cameră fără prize

Copyright © 2019 Savu Popa

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.