DUMITRU GRUI

Har

Eu cânt firul de iarbă şi raza de soare,

cânt bobul de rouă şi spicul de grâu,

mă scald în lumină, ca-n apa de râu

şi sorb din tristețe, chiar dacă mă doare.

M-arunc în neant, fac slalom prin timp,

din aripi de iubire fac pasăre măiastră,

o port prin văzduh ori o sădesc în glastră,

strâng visele toate, le fac anotimp.

Din femeia iubită fac fluture-n zbor,

o înfloresc ca-ntr-o eternă primăvară,

îi readuc speranța şi-al dragostei fior

pierdut, demult, prin cine ştie care gară.

M-adăp, cu nesaț, din a slovelor mare,

alerg, zi de zi, între cer şi pământ,

mă bucur ori plâng cu lacrimi amare,

sunt, când Dumnezeu, când frunză în vânt...

Doar când iubesc...

Doar când iubesc mi-e primăvară,

cu aripi noi străbat cer după cer,

altfel mă risipesc, ca fumul de țigară

şi sunt un pierde-vară, rătăcit prin eter.

Simt că trăiesc, că încă sunt viu,

fiori mă inundă şi tainice dorinți,

m-aş întoarce, de-aş fi printre sfinți,

femeie, numai cu tine să fiu.

Doar când iubesc e focul intens

sufletul meu e vioară, e floare de mai,

nevăzute aripi mă poartă prin rai,

iar viața mea are scop, are sens.

Pierdut de-aş fi, mă refac din ruine,

simt că plutesc în al nouălea cer,

cu roiuri de fluturi dansez prin eter...

doar când iubesc, fericirea, de mână, mă ține!

Luna

Peste codri luna trece

de când lumea şi pământul,

visătoare, tristă, rece,

nu-i pasă cum bate vântul…

Peste gândurile mele

care, zilnic, mă apasă,

presărând doar praf de stele,

trece luna, nici nu-i pasă.

Sân rotund, păzit de stele

şi de-albastre rândunele,

trece, tristă, rece, goală,

ca o viaţă conjugală…

Uneori se-opreşte-o clipă

să-şi mai tragă răsuflarea,

pleacă, apoi, pe o aripă

să privească-n tihnă marea...

Trec şi eu prin astă lume,

complicată şi străină,

mâine, ale mele urme

fi-vor raze de lumină!

Rondelul primăverii

Mai vino primăvară înc-o dată

şi-adu, cu tine, al florilor alai,

să zburde turmele de miei pe plai,

să-mbrace, iar, natura, haina înflorată.

Să gust parfumul rozelor de mai

şi să visez la sâni rotunzi de fată,

mai vino primăvară înc-o dată

şi-adu, cu tine, al florilor alai.

Nu mai vreau frig sau guturai,

nici fiinţa-mi să mai fie deprimată...

hai, vino acum şi totodată

agaţă-te, de mine, ca un scai...

Mai vino primăvară înc-o dată

şi mă prefă în verde colţ de rai!

Dumitru Grui (Dumitru Niţu, n. 2 noiembrie 1954, Sprîncenata, Olt): După terminarea liceului teoretic din oraşul Drăgăneşti-Olt, a urmat cursurile Facultăţii de Cibernetică Economică şi Statistică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Versuri semnate Dumitru Grui au fost incluse în antologiile “Fel de fel de stihuri” (2016) și “Uitare de sine” (2017). A publicat primul său volum, “Iubirea, pasăre măiastră”, în anul 2016. În 2017 a publicat volumul de poezii „Anotimpul viselor”. Are în pregătire cel de-al treilea volum de versuri care se va numi “Captiv în braţele poeziei”.

Copyright © 2020 Dumitru Grui (Dumitru Niţu)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.