NINA TĂRCHILĂ

Citeşte-mă!

citeşte-mă până la capătul poveştii,

până la capătul tăcerii şi-napoi,

citeşte-mă prin aer vechi cu voce tare

ca să-nţelegem tâlcul amândoi.

îndeasă-ţi cerul în urechi şi-mi cântă

silabe despre ceaţă şi iertări,

citeşte-mă-n nesaţ, fără odihnă

şi fără inutile întrebări!

citeşte-mă de dincolo de mine,

de dincolo de răni mustind a moarte

şi de-mi miros pereţii albi a soare,

pătrunde-mi prin ferestre mai departe.

citeşte-mă şi află despre mine

cum ştiu să mor şi cum ştiu să trăiesc,

cum din tristeţe ştiu să-mi fac duminici,

din rădăcini cum doru-mi despletesc.

iar când s-o face seară în poeme

şi-or paşte stele-n gândul cu minuni,

citeşte-mă în şoaptă la răspântii

de mângâieri ţipând a rugăciuni.

să vremuim prin sunetele oarbe

ale privirilor zidite între noi,

s-alerg căprui şi tu s-alergi albastru

adulmecând prin clipă amândoi.

citeşte-mă din marginea tăcerii

până-n tumultul care-mi bate-n piept

şi-apoi rămâi până la capătul poveştii

prin care m-am pierdut de când te aştept.

Te-aş fi oprit...

te-aş fi oprit dacă-ai fi vrut să-mi fii

timp fără capăt, pernă căpătâi -

te-aş fi ţinut în braţe înc-un ceas

chiar de-ar fi fost tot ce mi-a mai rămas.

te-aş fi privit în ochi şi ţi-aş fi spus

că niciun vis nu-mi poate fi de-ajuns

până nu vii, până nu curgi în mine

într-un limbaj reinventat de tine,

într-o pulsare-a tâmplei dezgolite

sub palma ta, sub ochii tăi, iubite!

sub foşnetul luminii ţi-aş fi prins

inima-n palme, ochiul tău desprins

dintr-o durere-a vieţii fără sens,

de lacrimi şi regrete l-aş fi şters -

sub pasul tău prelung m-aş fi făcut

cărări cu flori şi soare, de-ai fi vrut,

din aşteptări ţi-aş fi ţesut poveşti

să-ţi fie felinar spre căi cereşti

întrun vârtej ireversibil, infinit.

te-aş fi oprit... dacă m-ai fi iubit.

Trăire

cuvintele se despletesc în silabe tulburi,

ceasul respirat lângă tine e plin de uimiri.

parcă-mi viscoleşte Dumnezeu toate tăcerile

în care-mi dormeau neînchipuite iubiri!

pe umăr un mugur de aripă-mi creşte

şi ştiu că de zbor se poate muri

dar e atât de albastră nebunia asta de tine

c-au putrezit în cer toate nuanţele gri.

năvălesc verile peste sufletul meu,

clipele au gust de uimiri nesfârşite.

cu pleoapele-nchise adulmec marginea lumii

şi mă vând pe un pumn de nelinişti, ţie, iubite!

Nina Tărchilă: Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti! Din emoția trăirii s-au născut și cărțile mele de până acum și din același izvor se vor naște și următoarele. Primul volum publicat se numește "Alchimia iubirii" și a apărut in anul 2016 , iar al doilea, numit "Memoria inimii" a apărut anul acesta. Mai am în lucru în momentul de față încă două cărți - una de proză scurtă și cealaltă tot de versuri. În rest... nu-mi place să vorbesc despre mine. Poate doar tot prin poezie: "că și fără tine, și fără un petec de cer doar al meu/ eu tot am să fiu mereu jumătate femeie/ și jumătate pasăre cântătoare."

Citește și: Nina Tărchilă - Sunt doar un om

Copyright © 2017 Nina Tărchilă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.