DOMNICA POP - VIADESERTA
Domnica Pop – Viadeserta (editura Trinom, 2016): Domnica Pop
publică într-un interval de timp foarte scurt, nici un deceniu, şapte cărţi de
poezie şi e prezentă în nu ştiu cîte alte antologii. A început cu haiku-uri
(Clepsidra cu stele, editura „Mirador”, 2009) în care impresionează. (…) Între
timp poeta şi-a extins registrul stilistic contaminată poate şi de „piaţa
lirică”, de aerul competitiv în care se scrie astăzi. Avea în mînă o carte
forte, haiku-ul, la care aproape a renunţat. Prin asta poeta a cîştigat, dar şi
a pierdut. Pierde rigoarea de prestidigitator al canonului, suflul lui subtil
şi indicibil, depersonalizarea poemului împinsă spre perfecţiune, spre
atingerea golului absolut (zen). Cîştigă prin tensiune existenţială, nelinişte,
tematică eterogenă, aflată nu o dată la antipozi – religie vs ştiinţă, Christos
vs Newton.
Ceea ce marchează însă acum cu evidenţă
Viadeserta este o stare de anxietate ce gîtuie nu o dată textul. Poeta calcă pe
o gheaţă subţire, în vîrful degetelor: „de ce/ nu sînt altceva// de ce/ nu sînt
altundeva// de ce mă sprijin de hîrtie// un copil mare/ cu turnurile visului/
arhitrave”). Ceea ce complică şi mai mult noua experienţă lirică a Domnicăi Pop
este frisonul religios ce trece netransfigurat estetic direct în versuri: „faţă
în faţă/ cu apa lui Heraclit/ ştiu că-i veşnic/ doar ce trece// ca sunetele
perene/ din clapele pianului/ împrăştiate duios// să lege naşterea lui
Christos”). Aliteraţiile cultivate cu obstinaţie în poeme, rimele interioare
(verb cu verb, gerunzii cu gerunzii, participii cu participii, adeverb cu adverb),
subminează, nu o dată, sugestiile subtile ale unei sensibilităţi poetice totuşi
confirmate: „ce-i limpede/ în vreodată// ce-i adevărat/ în niciodată/ eu nu
ştiu/ să culeg realitatea/ flori de păpădie/ şi-atunci// ce-mi sînt mie/ ochii
răstignitului// Cauza cui/ Efectul”. Din fericire, poeta se regăseşte pe sine,
din cînd în cînd, şi în această carte, în mici oaze în care inspiră eterul unui
sentiment indefinit: „astăzi/ va fi o zi// stau în grădină/ nu gust niciun
măr/ca Eva nechibzuită// toată seara/ voi asculta/ mersul lunii”. Mai ales
ultimele trei versuri o recuperează pe poeta haiku-urilor de altă dată. În
fine, cred că Viadeserta e o carte de criză, uneori inevitabilă în scris, ce
poate anunţa în schimb un nou tărîm liric la care să ancoreze poeta. (extrase din recenzia “Haicu. Pauză. Poezie”, semnată de scriitorul Vasile Dan,
publicată în revista “Arca”. nr. 4-5-6
din 2016)
aqua 1
nu ştiu
cum începe drumul
păşesc
spre unde mă-ndrept
uneori
văd zigzaguri
pot deveni
plută navă
pe un rîu urcător
spre mai mult
Lavă
aqua 4
faţă-n faţă
cu apa lui Heraclit
ştiu că-i veşnic
doar ce trece
ca sunetele perene
din clapele pianului
împrăştiate duios
să lege naşterea
lui Christos
aqua 26
astăzi
va fi o zi
stau în grădină
nu gust niciun măr
ca Eva nechibzuită
toată seara
voi asculta
mersul lunii
aqua 31
cînd ai spus
numele mic
apa din vene
a rupt barajul
sîngele recunoaşte
se umflă
inundă curajul
înfundă la pătrat
cu paranoia roşie
maşina de tocat
din cap
aqua 52
bătrînul poet
eliberează oraşul
de orice rutină
priveşte senin
în miezul zilei
el ştie acum
să separe umbra
de lumină
tînărul poet
trece tot mai alb
în portret
aqua 58
trăim rutina
nu observăm
cel care vorbeşte
ploii în sus
repetă deposedat
jocul de şah
– regilor
unde mi-e calul?
– nu ştim nebunule
îl vrem şi noi!
gîndesc psihiatrii
iscodind tomografic
harta de ploi
aqua 70
de ce
nu sînt altceva
de ce
nu sînt altundeva
de ce
mă sprijin de hîrtie
un copil mare
cu turnurile visului
arhitrave
aqua 79
ce-i limpede
în vreodată
ce-i adevărat
în niciodată
eu nu ştiu
să culeg realitatea
florii de păpădie
şi-atunci
ce-mi sînt mie
ochii răstignitului
Cauza cui
Efectul
Citește aici: Domnica Pop - Mai albă decât zăpada
Copyright © 2018 Domnica Pop
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment