DOMNICA POP - VIADESERTA


VIADESERTADomnica Pop – Viadeserta (editura Trinom, 2016): Domnica Pop publică într-un interval de timp foarte scurt, nici un deceniu, şapte cărţi de poezie şi e prezentă în nu ştiu cîte alte antologii. A început cu haiku-uri (Clepsidra cu stele, editura „Mirador”, 2009) în care impresionează. (…) Între timp poeta şi-a extins registrul stilistic contaminată poate şi de „piaţa lirică”, de aerul competitiv în care se scrie astăzi. Avea în mînă o carte forte, haiku-ul, la care aproape a renunţat. Prin asta poeta a cîştigat, dar şi a pierdut. Pierde rigoarea de prestidigitator al canonului, suflul lui subtil şi indicibil, depersonalizarea poemului împinsă spre perfecţiune, spre atingerea golului absolut (zen). Cîştigă prin tensiune existenţială, nelinişte, tematică eterogenă, aflată nu o dată la antipozi – religie vs ştiinţă, Christos vs Newton.

Ceea ce marchează însă acum cu evidenţă Viadeserta este o stare de anxietate ce gîtuie nu o dată textul. Poeta calcă pe o gheaţă subţire, în vîrful degetelor: „de ce/ nu sînt altceva// de ce/ nu sînt altundeva// de ce mă sprijin de hîrtie// un copil mare/ cu turnurile visului/ arhitrave”). Ceea ce complică şi mai mult noua experienţă lirică a Domnicăi Pop este frisonul religios ce trece netransfigurat estetic direct în versuri: „faţă în faţă/ cu apa lui Heraclit/ ştiu că-i veşnic/ doar ce trece// ca sunetele perene/ din clapele pianului/ împrăştiate duios// să lege naşterea lui Christos”). Aliteraţiile cultivate cu obstinaţie în poeme, rimele interioare (verb cu verb, gerunzii cu gerunzii, participii cu participii, adeverb cu adverb), subminează, nu o dată, sugestiile subtile ale unei sensibilităţi poetice totuşi confirmate: „ce-i limpede/ în vreodată// ce-i adevărat/ în niciodată/ eu nu ştiu/ să culeg realitatea/ flori de păpădie/ şi-atunci// ce-mi sînt mie/ ochii răstignitului// Cauza cui/ Efectul”. Din fericire, poeta se regăseşte pe sine, din cînd în cînd, şi în această carte, în mici oaze în care inspiră eterul unui sentiment indefinit: „astăzi/ va fi o zi// stau în grădină/ nu gust niciun măr/ca Eva nechibzuită// toată seara/ voi asculta/ mersul lunii”. Mai ales ultimele trei versuri o recuperează pe poeta haiku-urilor de altă dată. În fine, cred că Viadeserta e o carte de criză, uneori inevitabilă în scris, ce poate anunţa în schimb un nou tărîm liric la care să ancoreze poeta. (extrase din recenzia Haicu. Pauză. Poezie”, semnată de scriitorul Vasile Dan, publicată în revista Arca”. nr. 4-5-6 din 2016)


aqua 1

nu ştiu
cum începe drumul

păşesc
spre unde mă-ndrept

uneori
văd zigzaguri

pot deveni
plută navă

pe un rîu urcător
spre mai mult

Lavă


aqua 4

faţă-n faţă
cu apa lui Heraclit
ştiu că-i veşnic
doar ce trece

ca sunetele perene
din clapele pianului
împrăştiate duios

să lege naşterea
lui Christos


aqua 26

astăzi
va fi o zi

stau în grădină
nu gust niciun măr
ca Eva nechibzuită

toată seara
voi asculta
mersul lunii

VIADESERTA


aqua 31

cînd ai spus
numele mic
apa din vene
a rupt barajul

sîngele recunoaşte

se umflă
inundă curajul

înfundă la pătrat
cu paranoia roşie

maşina de tocat
din cap


aqua 52

bătrînul poet
eliberează oraşul
de orice rutină

priveşte senin
în miezul zilei

el ştie acum
să separe umbra
de lumină

tînărul poet
trece tot mai alb

în portret


aqua 58

trăim rutina
nu observăm

cel care vorbeşte
ploii în sus
repetă deposedat
jocul de şah

– regilor
unde mi-e calul?

– nu ştim nebunule
îl vrem şi noi!

gîndesc psihiatrii
iscodind tomografic
harta de ploi


aqua 70

de ce
nu sînt altceva

de ce
nu sînt altundeva

de ce
mă sprijin de hîrtie

un copil mare
cu turnurile visului
arhitrave


aqua 79

ce-i limpede
în vreodată

ce-i adevărat
în niciodată

eu nu ştiu
să culeg realitatea
florii de păpădie

şi-atunci

ce-mi sînt mie
ochii răstignitului

Cauza cui
Efectul


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Domnica Pop

Copyright © 2018 Domnica Pop
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.