OVIDIU MIHĂILESCU
Cred că sunt nebun ca un vultur
care din prea multă iubire de soare
ar zbura către el chiar şi atunci când
aerul ar înceta să mai existe sub
aripile lui,
şi ar pluti aşa, în derivă, prin vidul
interstelar...
Cred că sunt nebun ca un leu
care ar continua să urmărească gazela
în savana incendiată de foc
ca un arhanghel de flacără...
Cred că sunt nebun ca un taur
care ar continua să se lupte
în arenă mult după ce tot sângele său
se va fi scurs în uralele mulțimii
înnebunite
de instinctul ucigaș...
Cred că sunt nebun ca un înger
care s-ar oferi să ardă în iad
de dragul unui drăcușor care l-a
intoxicat cu un drog nebunesc
numit iubire...
Fericit
Poate să se întâmple orice,
poate să se termine lumea mâine sau
peste o oră
pot să ardă munții ca nişte chibrituri
pot să vină oceanele peste oraș,
sunt liniștit pentru că știu
cu mine ai fost fericită.
poate să vină o tornadă să mă ia de
lângă tine
o cascadă de foc poate să mă ucidă
oricând
poate să se surpe marele canion,
marele zid chinezesc şi turnul Eiffel
toate odată
sunt liniștit pentru că știu
cu mine ai fost fericită.
pot să explodeze 10 uzine atomice,
america să arunce bombe cu neutroni
peste
mine şi amintirile mele
pot veni uragane şi catastrofe majore
la toate emisiunile de știri ale lumii
pot să mor pentru fiecare victimă
pentru fiecare condamnat la moarte,
sunt liniștit pentru că știu
cu mine ai fost fericită.
poate să se stingă soarele şi luna
poate să plouă cu stele şi quasari care
mor toți într-o singură clipă
pot să mă ucidă de 100 000 000 de
miliarde de ori
sunt fericit....
Căderea
meșterului Manole
Am trăit îmbrăcat în beton
pasionat de miliarde de stele
un careu de iubiri de carton,
o chintă de vise rebele
recunosc că doar eu sunt de vină
am vrut prea multe, prea pătimaș
prea m-am îmbătat de lumină
prea am fost copil şi trufaș
prea am visat fără acoperire
prea am așteptat să se întâmple
acum focul s-a mai stins în privire
albul a mai înghețat pe la tâmple
n-am crezut în mine, în faptă
n-am știut că cerul mă iubea
necondiționat
am cedat prea ușor către soartă
câte hotărâri am luat şi apoi le-am
călcat...
n-am murit pentru idealurile mele
m-am târât în loc să mă înalț şi să zbor
mediocre au fost păcatele mele
şi tocmai de aceea merit să mor
măcar de aș fi avut destulă iubire
poate că aș fi fost până la urmă iertat
dar am pierdut-o între monotonie şi
ofilire
şi ăsta e cel mai mare păcat
am trăit încarnat în beton
un constructor mediocru nehotărât şi
timid
haide, Ană, urcă-n amvon
zidește-mă tu pe mine, în zid....
Troleibuzul 300
Gabi, prietenul meu mi-a trimis o poză
pe mail
E o poză "de pe vremea lui
Ceaușescu" în care apare
Autobuzul 300 cu cele două celebre
tuburi de biogaz..
Undeva, în Piața Universității din
București, într-o iarnă haină
Cum au fost câteva între 1985-1988...
Am încărcat poza în “Windows Picture” şi
am mărit-o
Odată, încă odată, de mai multe ori
Până când am început să aud larma
străzii
Să văd iar oamenii încotoșmănați cu
paltoane rele de cârpă
Cu căciuli rusești din imitație de blană
Să simt ninsoarea diagonală şi fulgii
care se topesc pe fată
Să aud zgomotul de taur al autobuzului
de fier ruginit
Să văd feţele roșii ale oamenilor de pe
scară şi nelipsitele sacoșe de plastic gros
Daciile înghețate patinând pe pospaiul
de zăpadă
Trisţetea cenușie şi gravă din aer,
Apăsarea din spatele creierului cu
gândul că acel iad improvizat
Avea cauze, beneficiari şi victime
tăcute şi împăcate cu soarta...
Victime îngropate în dosare şi gropi.
Poate comunismul chiar este un tramvai
sau un autobuz…
O linie clară din care n-ai voie să
evadezi, o înghesuială animală
Nişte striviți undeva, la margine, nu
foarte la vedere
O adunare benevol obligatorie de victime
agresive, agresate la limita suportabilului..
Deodată, fără să-mi dau seama, imaginea
a luat-o razna
Piaţa s-a umplut de oameni, au venit
polițiști care au dat foc la autobuz
Au venit mineri care au bătut oameni la
întâmplare
Şi toți acei oameni din1987 sau 1988 au
năvălit absurd în prezent
Mă întreabă îmbrăcați în hainele lor
ponosite, agitând plasele goale:
De ce?
De ce l-ați omorât?
De ce au murit oameni la
"Revoluție"?
De ce au fost Mineriade?
De ce nu e clar nici acum ce e bine, ce
e rău?
De ce ne-ați luat certitudinea unui
singur rău pentru acest haos dezordonat şi democratic?
Mă uit la ei prin fereastra
calculatorului înzăpezită în alb-negru,
Nu știu cum să le explic că între timp
au apărut tornade,
Terorism internațional, celulare,
televizoare plate şi internet
Că a trăi în alb-negru e doar o
simplificare năroadă a vieții color...
Azi, în locul bietului autobuz e un
miting de mașini străine
În Piața Universității
Prinse în ambuteiajul ploii unui trecut
pe care ștergătoarele mari şi puternice
Nu-l pot îndepărta suficient din
prezent.
București 2007
Ierusalim
Doamne Iisuse, de ce-a fost nevoie
De Aiud, Gherla, Pitești?
De ce-a trebuit o generație întreagă
Să ardă-n gheene drăcești?
A fost nevoie de jertfă şi sânge
Pentru fiara comunismului roș.
Deţinuţii au stat zid de-apărare
Pentru credința din moși şi strămoși!
Dar, Doamne Iisuse, atâta umilință,
De ce-atâtea cazne şi torturi drăcești
Cum e posibil ca iadul să-i muște
Pe cei pe care tu îi iubești?
Pentru că bobul de grâu va să moară
Iar bobul de strugure se va strivi,
Pilda lor vrednică stă peste Ţară
Şi-n viitor pentru voi va rodi!
Nu e iubire fără de jertfă
Fără durere nu-i naștere-n duh.
Ierusalimul cel nou se ridică
Prin sânge şi foc în văzduh!
Obladi-Oblada
Obladi-oblada viaţa trece şi eu zâmbesc
încă în oglindă
blugii din facultate mi-au rămas mici
copiii mi-au crescut mari
noaptea coboară maimuțe şi șerpi
multicolori
din televizorul cu vedere la animal
planet.
e simplu, visele se construiesc cu plata
în rate
cu sângele nostru investit în diverse
fleacuri foarte importante
fără de care oamenii nu te vor al lor...
şi în timp ce alergi de la metrou, la
maturitate
în timp ce îți privești ceasul
antiacvatic
vezi cum din urmă te ajung părinții şi
rudele
obosite de atâta alergătură care te
imploră să te oprești
măcar preț de o înmormântare, de o boală
măcar atât cât să înțelegi că şi ei au
alergat ca şi tine
generații de generații fără folos.
şi uite aşa obladi-oblada iubirea trece
ca o rană
lent, dar sigur, sub pansamentul
copiilor şi ale grijilor zilnice
şi cauți un alt port, un golf cu lumină
şi pescăruși
în care să mai prinzi ultima maree – let
it bee
şi te scufunzi cu submarinul galben în
vise
în aventuri reale sau imaginare pentru a
uita
că viața ta şi a altora are limite,
pentru a regăsi
când şi când un alt început, o altă
primăvară proaspătă
cu magnolii şi iriși.
obladi-oblada puterea şi ea trece,
puterea de a vedea clar
că singurul lucru care nu ni se poate
lua este Dumnezeu
despre care nu știm mai nimic şi nici nu
ne pasă..
apoi brusc oglinda din baie devine prea
largă
şi dacă nu ne lovește brusc o mașină,
cădem
lent şi iremediabil către bătrânețea cu
balansoar de zăpadă.
obladi-oblada noaptea vine şi nimeni nu
știe
pe care stradă stăm sau am stat...
Ovidiu Mihăilescu (n. 1962, Câmpina): Inginer de transporturi, absolvent al
Facultății de Transporturi din cadrul Institutului Politehnic din București. Ovidiu
Mihăilescu a început să scrie la vârsta de 20 de ani. În paralel cu activitatea
de inginer, a activat ca folkist. Ovidiu Mihăilescu aparține unei generații mai
discrete și este inițiatorul unui univers în care parodia, critica socială, dar
și romantismul și lirica inteligentă își găsesc loc într-o prezentare dinamică
și atractivă. A debutat ca poet în 2004, la editura Nemira, cu volumul “Aici sunt anii Dumneavoastră...” Până în 2007 a dus în paralel activitatea de inginer cu
pasiunea pentru muzică și poezie. Din 2007 a înlocuit activitatea de inginer cu
cea de realizator radio și de organizator de evenimente culturale și evident de
folkist profesionist.
Apariții
discografice și literare:
Cowboy-ul Nelu (album, 2007)
Cipilica (album, 2009)
Cântece de folk
Crăciun (album, 2011)
O lume de vis (album, 2014)
Toamna Brun (album, 2018)
Volume de poezie:
Aici sunt anii Dumneavoastră...
(editura Nemira, 2004)
Cartea celor 7 Mări (editura Adonis, 2008)
Cântece de trecut
puntea (editura Semne, 2012)
Planeta Păpădiilor (editura Semne, 2016)
Copyright © 2018 Ovidiu Mihăilescu
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment