SILVANA COJOCĂRAȘU

Vas cu mere la fereastră

Ce ştiţi voi despre mine

ce ştiţi voi despre mine

ştii tu cine sunt eu

când m-am desprins din aripa îngerului

cum am zburat

când am căzut

cum m-am rostogolit

Pietrele templelor

peste care zboară păsări mute

şi păianjenii ţes pânze reci

nu înţeleg povestea

şi voi, ce ştiţi voi despre mine

Lâncezire, ca o mlaştină tăcută

se opresc sunetele ca ascunse

şi voi râdeţi, măşti schimonosite

în zâmbete-ngheţate

ce ştiţi voi despre mine

Sunt un actor

căzut pe o scenă mişcătoare ca o mare

de la Hamlet până la bătrânul

care trage cortina

ce-a mai rămas din mine

ce ştiţi voi

Tăcut se scutură apusul

ca stropii de ploaie furişându-se reci

Îngerul şi Demonul

care dorm în mine

înfig fierăstrăul în trupul copacului

între da şi nu, mai adânc

cu fiecare respiraţie

povestea copacului se scrie

scrâşnind din dinţi

de la stânga la dreapta

de la dreapta la stânga

la stânga la dreapta

la dreapta la stânga

până când retezat

copacul cade din picioare.

Lama zimţată din dinţii fierăstrăului,

spuneţi voi, e poezie.

Deci poezia a doborât copacul.

Se moare din prea multă poezie.

Ce ştiţi voi despre mine...

Mere rotunde, dulci-parfumate

stau aşezate-n fereastră

clipind cu tihnă-n lumină.

Sunt fructele copacului doborât

din prea multă poezie.

Nu ştiţi nimic despre mine.

Povestea gramofonului

Când ultimul dinozaur flămând

s-a stins pe o parte, privind spre lună,

străbunicul meu citea ziarul

cu ferestrele camuflate

sub bombardierele ieşite sub clar de lună.

Lângă el, gramofonul cânta

„...la căsuţa albă...”, plăcuţa sacadat scârţâia

de la lacrimile sărate

căzute din ochii dinozaurului

purtate pe aripile avioanelor...

Răsărit de soare, răsărit de lună

mileniul se mută, voi priviţi împreună

freamătul minuscul lăsat de căderea meteoriţilor:

fie ne mor dinozaurii,

fie dictatorii şi torţionarii,

toţi priviţi egal de acelaşi soare,

de aceeaşi lună,

toţi privind egal spre acelaşi soare,

spre aceeaşi lună.

Şi a venit vremea străbunicului meu

să se stingă pe-o parte, privind spre lună.

Vremea dinozaurilor trecuse demult,

dar era o vreme şi mai nebună:

a mai venit un meteorit

şi oamenii au rămas ca dinţii din faţă cu nervii scoşi

şi priveau buldozerele călcând hidos,

cu gurile mari, căscate,

căsuţele albe sub clar de lună.

Aşa a pierit ultimul nostru gramofon

uitat într-un pod, într-o vreme nebună,

când scârţâitul lui demodat

nu mai amintea lacrimile dinozaurilor.

„Am murit ca un dobitoc!”,

îşi spuse dinozaurul, cu ochii în lună.

Lângă el, gramofonul cânta.  

De ce iei, toamnă, frunzele?

De ce-mi furi, toamnă, frunzele?

Nu vezi că mâinile mele tânjesc după ele,

Nu vezi că vreau să mă ascund între ele,

Ce ai cu ele, ce ai cu frunzele?

De ce tocmai ele, de ce nu-mi iei gândurile?

Şi lasă culorile astea să respire,

de ce le-arunci pe sus, pe jos, în neştire,

Lasă-mi aromele, lasă-mi păsările,

Lasă-mă mie pe mine.

Ştii cât iubesc eu frunzele

cu privile lor ascunzând amintiri

pe care nu le mai am, nu sunt ale mele,

Ştii cum mă scufund în parfumul lor,

Ştii cât îmi iubesc eu frunzele,

cum ascult paşii care trec prin ele,

cum simt vântul răsfirându-le,

frunzele mele?

Arborii de sus se uită ciudat,

vorbesc miraţi cu păsările,

câteva frunze clipesc rugător

cu privirile umede ale frescelor

dintr-o biserică părăsită.

Ce e reîntoarcerea?

Sunt frunza eternă

port Raiul şi Iadul în culorile mele

albul şi negrul

lumina şi întunericul

soarele şi luna

jumătatea mea şi jumătatea ta

inima dăruită nu se mai întoarce

frunza căzută se-aşează pe rădăcinile arborilor,

în adâncuri.

Toamnă, dragă doamnă,

rece măsori nuanţele,

golaşe uimesc privirile viile goale,

coamele dealurilor şi-acoperă umerii

în şaluri calde

frunzele ard, erup ca un vulcan nestins

şi tu treci, luând câte puţin din mine,

furându-mi frunzele.

De ce mă iei, mie, pe mine?

De ce nu mă laşi mie pe mine?

Privirile noastre

Corăbiile irisului

pe malul cerului

privirile noastre,

în neştire

ne strigă seara

îngerul copacilor:

“Staţi puţin...”

Cascade cad albastre.

Copacii mei au umbre, au amintiri,

bătrânii nu-mi mor singuri în ceas fără ecou:

pe umărul lor moale ca iarba

mi-am sprijinit capul,

ei mi-au foşnit a vânt şi-a pădure

şi acum te întreb, cine sunt eu...

“Eşti urmărit de ploaie”, mi-a răspuns,

“ploaia cade în copacii din tine”.

Sunt liber, în pădurea din mine.

“Prea eşti plin de trecut”, mi-a mai spus,

“ploile toamnelor fac din veri amintire”.

Apoi îngerul copacilor a tăcut.

Cascade cad albastre.

Eu nu mai văd corola de minuni a lumii

Aş vrea să zbor pe o balenă albastră

venită din abisurile oceanului,

să citesc fiecare pagină

cuvânt cu cuvânt

până când cartea ajunge la sfârşit.

Să uit şi să semăn cu un elefant

care se leagănă pe o pânză de păianjen,

aşa uşoară să fie trezirea

precum leagănul prins de două crengi.

Amară povara firmiturii albe

duse în spate

de o furnică neagră,

s-o uit şi să fiu pasărea

ce se-aşează ciripind pe marginea ferestrei

şi se uită la mine

cum citesc cartea, până la sfârşit.

Balena albastră pierdută în nori

din zbor înalt să arunce ploaia

ca un ocean întors cu susul în jos,

să mergem pe fundul oceanului

ca pe munţi şi văi goale

şi să prindem leagăne pe rădăcinile copacilor

care cresc întorşi şi nu se mai uită la soare.

Aş vrea să fiu umbra păsării

când zboară şi foşnetul aripii

se strecoară

în gând.

Printre contemporani

Ce să mai sper

Nu mai e nimic de sperat

Capătul firului despicat în patru

Demult l-aţi mâncat.

Mamă, ce bun e,

aţi apucat să ziceţi

printre dumicaţii care

vi se scurgeau pe la colţul gurii,

e genial,

da, da,

„într-un pom verde/ o vrabie gri/ în cioc cu o firimitură albă”

dacă nu mănânc ceva acum,

m-aţi pierdut,

aşa spuneţi, înghiţind nesătui

şi ştergându-vă la gură

cu paginile cărţii de poezii

ale unei necunoscute

pentru că nu aveţi şerveţele la-ndemână

la masa rezervată pe terasă

şi într-o pauză a ilustrului vostru juriu

ales pe sprânceană compatibil

pentru cea mai bună carte

tocmai vi se adusese masa.

(selecţie din volumele Coup de coeur şi Cantabis)

  

Silvana Cojocăraşu (n. 1971, Mangalia): Absolventă a Universităţii Luxemburg (Departamentul de Litere şi Ştiinţe Umane, limbi romanice) și a Universităţii “Ovidius” din Constanţa (Facultatea de Litere, franceză-italiană). A urmat cursurile de Master în Imagine şi Master în Relaţii Internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti precum și cursurile ciclului internaţional „Politiques culturelles et valorisation du patrimoine” (École Nationale d'Administration – É.N.A. Paris). Silvana Cojocăraşu este Redactor şef adjunct al revistei „Alternativa” (Canada). Publicații: literatură (poezie, proză, eseu, jurnal de călătorie), istorie şi patrimoniu, recenzii, cronică de teatru. Rubrici permanente: „Studii pontice” (2011 - 2013), „Ethos” (2011 - prezent).

Silvana Cojocărașu este laureată a Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma (A.I.A.M., la Concursul Internaţional de Poezie „Medusa Aurea 2007”) și deținătoare a „Diplomei de excelenţă” acordată de Uniunea Teatrală din România (UNITER). A susținut comunicări la colocvii internaţionale de literatură şi istorie (Crotone şi Santa Severina, Italia) și este membră în Asociaţia Română a Bursierilor Guvernului Francez (ARBGF, filiera Artă-Cultură-Comunicare).

Premii literare internaţionale obținute:

Mențiune de Onoare (secţiunea “Poezie”) și Premiul Special al Președintelui de onoare al Juriului Hafez Haidar (la Festivalul Napoli Cultural Clasic, Benevento, 2022)
Premiu special pentru eseu, “Lingua Madre Duemilaventuno. Racconti di donne straniere in Italia” (acordat de Regiunea Piemont & Salonul Internaţional de Carte de la Torino, 2021)
Premiu special pentru operă provenită din străinătate (conferit de Città Metropolitana Roma Capitale, Consiliul Regional Lazio, Asociaţia Albero Andronico sub patronajul Președintelui Republicii Italiene - Premiile literare naţionale ale Italiei, Roma, 2020 & 2021)
Premiul al II-lea pentru poezie (conferit de Asociaţia „Napoli Cultural Classic”) și Premiul pentru Poezie (conferit de Giuseppe Laterza, Napoli, 2019)
Premiul al II-lea (categoria „Poezie în limbă străină (franceză), acordat de Asociaţia „Progetto Alfa” Sondrio, Roma, 2018)
Premii speciale pentru poezie străină (acordate de oraşele Remanzacco - UD, Martina Franca - TA şi Regiunea Puglia, la diverse concursuri literare) Pergamena artistica (conferită de Accademia Internazionale d'Arte Moderna di Roma, A.I.A.M.)

Prezentă în:

Iubiri înrourate (antologie de poezie, editura Liric Graph, 2017)

Colecţia „Grai românesc” (poezie, pag. 35-44)

Petale de suflet (antologie de poezie şi proză, editura Editgraph, Buzău, 2014)

Ceasuri de mătase (antologie de poezie, editura Armonii Culturale, 2013) Cuvântul în timp (antologie de poezie, editura Grinta, Cluj-Napoca, 2011)

Cărţi publicate:

Celălalt ţărm (poezii, română şi italiană, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2019)
Coup de coeur (poezii şi poeme în proză, română şi franceză, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017)
Cantabis (poezii, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017)
Cantabis (poezii ilustrate, ediţie on-line: http://www.cantabis.ro, 2010)

Traduceri:

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța - Repere istorice (autor Alexandru Bologa, monografie, ediție bilingvă română-engleză, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2022)
Aproape de ora albastră/ Vicino all'ora azzurra (autor Liliana Liciu, poezii, ediţie bilingvă română-italiană, Editura Lyceum, Chişinău, 2019)

Citește aici: Silvana Cojocărașu - Aripa ascunsă și Silvana Cojocărașu - Femeia de foc

Copyright © 2018 Silvana Cojocăraşu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.