MARIA MEROPE
Se
făcea
Că
erai trunchi de mesteacăn.
Aievea
În
frunze cu sufletu-mi închis.
Eu
aveam coajă subţire, sidefie
Divin
arcuită
Şi
eram frumoasă
Precum
pot fi doar în vis.
Vârstele
tale, desfăcute inele
Şiraguri
lungi de perle
Lin
luminându-mă-mbrăcau.
Iar
glas n-aveam
Doar
o răsfrângere de nacru
Un
fel de scriere pe ape
O
adiere pe val sacru.
Şi
tare aş fi vrut să-ţi spun:
„Eu
am să mor odată cu tine
Ştii,
numele meu e Marcint”.
Dar,
ireal de subţire,
Toată
numai perle şi-argint
Mi-era
atât de frică
Vorbind
să nu mă schimb
De
tine să nu mă desprind
Prea
mult în ochiul de ceaţă
Chipul
iubirii rotind.
Îngerul bleumarin
Noi
doi, venim atât de departe...
Doar
sufletul nostru ştie
Din
ce stele venim.
Şi
când ne iubim
Văd
în inima ta
Un
diamant
Ca
fulgerul strălucind
Dar
ascuns
Atât
de ascuns
Că
am până la el
De
trei ori şapte porţi de pătruns.
Şi
când ne iubim
Înlănţuiţi
Văd
cum ne-nălţăm
Sau
coborâm?
Într-o
sferă uniţi
Uşoară
ca o lumină
O
sferă purpurie -
Extaz
Şi
pace sublimă.
Şi
prin noianul de ceruri
Mai
văd plutind
Când
ne iubim
Un
înger roz cu patru aripi
Şi-un
înger înalt, bleumarin.
Inimioară
cu dor mult
Foaie
verde flori de tei
Pui
citrinu-n ochii mei
Ochii
mei, floare de tei
Câte
vieţi aţi colindat?
Taine,
câte-oţi fi aflat?
Foaie
verde de-o minune
Lacrima
lui Horus spune
Citrinu'
nu-i piatră, ci-i
Lumină
din veşnicii.
Foaie
verde chiparos
Brăţara-mi
cade pe jos
Cea
de la Ierusalim
Care-i
din lemn de măslin
Îmi
cade brăţara jos
S-aşează
semnul frumos
Cu
toate mărgelele-n rând
Înfinitul
desenând
E
iubirea nesfârşită
Printre
veacuri şerpuită
E
cuprinsul necuprins
Este
universul nins
De
spirale-n galaxii
Cu
sori, stele purpurii
Luminat
cu ochi de lună
Pâlnii
mari de mătrăgună.
Foaie
verde lin pelin
Piramidă-aventurin
Mă
vindecă de opt ori
Şi
cu iasomia-n flori
Cu
jad şi prasiolit
Malachit,
o turmalină
Smarald
şi verde fluorină
Bob
rotund de matostat
Am
luat şi-un verde-agat
La
Măicuţa m-am rugat
La
Măicuţa Domnului
Că
nimeni ca ea nu-i
Grabnică
ajutătoare
La
nevoi şi la chemare
Busuioc
verde sfinţit
Măicuţa
m-a auzit
Bolile
le-a adunat
Departe
le-a aruncat.
Inimioară
cu dor mult
Să
te vindec, să te-ascult
Foaie
verde păducel
Ţi-aş
aduce un spinel
Lucitor,
trandafiriu
Şi
un cuarţ mai rozaliu
Rodonit,
rodocrozit
Şi
kunzit liliachiu
Foaie
verde roz bujor
Să
te vindece de dor.
Frunză
verde-a pomului
Sunt
zilele omului
Ca
şi floarea câmpului
Ca
brânduşa muntelui
Foaie
verde grâu mărunt
Cine-i
bătrân şi cărunt?
Eu
n-oi fi bătrân de loc
Aduc
un agat de foc
Foaie
verde mărăcine
Din
Legile Belagine
Iau
un strop de apă vie
În
iubire să mă ţie
Tinereţea
să-mi învie.
Lunae dies
Într-o
„luni” a lui Prier
Când
am apărut pe lume
Îngeri
coborau din cer
Parcă-aveau
ceva a-mi spune
A
venit și Haniel, îngerul frumos al lunii,
„Graţia
lui Dumnezeu”,
Cum
mai e numit în rune.
Şi
sezând pe umăr stâng
Mi-a
trimis fior în gând:
Tu,
vei fi o trestie gânditoare
Fragilă
şi efemeră
Prin
vremi unduitoare.
O
trestie, dar care-n gându-i
Ar
putea să cuprindă
Duhul
văzduhului,
Netzach
de stea
Şi
tainele apei-oglindă.
O
trestie,dar care ştie
Chiar
ar putea
Cu
glasul pufului rătăcitor
Să
spună
Că
odată, demult,
Un
uriaş nevăzut
A
presărat pe pământ
Seminţe
de lună.
Rugă în
lumina Taborului
Te
rog, Doamne,
Învaţă-mă
smerenia
Învaţă-mă
să tac.
Îngerului
meu păzitor spune-i
Spune-i
să pună pecete gurii mele
Chiar
de-nţeleg multe, să tac. Să tac despre ele
Căci
doar Tu faci dreptate, de vrei.
Ce
să fac Doamne?
Când
oamenii care
Nu
ştiu ce-i Sfânta Cuminecătură
M-acuză
de ignoranţă şi de ură.
Eu
trebuie să tac, să tac?
Învaţă-mă
Doamne ce să fac?
Să-i
iubesc şi pe cei care fură
Idei
şi fraze
Zicând
că-s ale lor.
O
dată, de două ori, de trei ori
Vezi
nedreptatea şi te-nfiori
Să-nchid
ochii? Să nu văd?
Deşi
ochii mă dor.
O,
Doamne!
De-am
încercat să spun
Că
ceva nu e bine
S-au
adunat prea mulţi
Şi-au
dat cu pietre în mine.
Ce
să fac, Doamne?
Să-nchid
ochii? Să tac? Să mă prefac?
Te
rog, Doamne, dă-mi un răspuns
În
Lumina cea lină
În
tropar ascuns
În
raza candelei, de vrei
Sau
în mirul de crin.
Dă-mi
un semn, Doamne
Căci
sufletul meu se deşiră cu totul
Ca
un fir pe suspin.
Maria
Merope
(numele adevărat Maria Drăgan): A absolvit Facultatea de limbă şi literatură
franceză la Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Relaţii Economice
Internaţionale, la Academia de Studii Economice din Bucureşti. În anul 2005 a
obţinut titlul de Doctor în Relaţii economice internaţionale. Până în 2008 a
fost profesor la A.S.E. Bucureşti (lector univ.dr.). Profesional, a publicat 10
cărţi (3 în calitate de coautor), în limba franceză, referitoare la comunicarea
în afacerile internaţionale şi despre limba franceză ca limbaj de specialitate
(comercial, bancar, financiar). Lucrarea „Correspondance
financière et bancaire (1Savoir, 2Savoir-Faire, 3Faire)” a fost premiată în
2001, cu titlul „Meritul publicistic”
de către Editura Tribuna Economică.
Activitatea literară:
Maria Merope a debutat cu poezie în revista ASTRA Braşov. A publicat poezie în revistele: Astra, Luceafărul, Suplimentul
literar-artistic al Scânteii tineretului, Almanahul Coresi (al Societății Scriitorilor
din Braşov), ARENA literară, Destine,
Amprentele sufletului, Cervantes precum şi în publicaţiile on-line Cenaclul poetic Schenk, Cercul literar de la
Cluj, e-Creator, Noul negru pe alb, Cele mai frumoase creaţii româneşti,
Cervantes - Inspirescu Grup cultural ş.a. Maria Merope a debutat editorial
în anul 2017, la editura Betta, cu volumul de poezie “Tainele mov”.
Premii:
Premiul pentru poezie
de dragoste
(Gala poeziei de dragoste, 2017)
(citește aici poezii de dragoste semnate Maria Merope: Poemele iubirii)
(citește aici poezii de dragoste semnate Maria Merope: Poemele iubirii)
Diplomă de excelenţă (pentru poeziile
publicate în Revista „Amprentele
sufletului”)
A publicat în
antologiile de poezie:
Cele mai frumoase
poezii de dragoste
Anotimpul iubirii
Antologia Cenaclului
Poetic Schenk
Volume publicate:
Tainele mov (editura Betta, 2017)
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.
Postări
Leave a Comment