CARMEN DRUȚU ONICA
Reaprind
cu orele mele
Vinele
adormitului ieri,
Crucea
– axul zilelor duble
Curge
prin corp de primăveri
Aflu
doar licurii stinşi
Dintr-un
sărut de infinit,
Un
Alter Ego pentru vise
Din
nara vremii a sosit.
Râsul
zădărniciei
Să
râzi când lumea plânge
Prin
giulgiuri destrămate,
Luptând
pentru cavouri
Răpuse
de prădare,
Să
râzi când neaua înoată
Prin
piepturi înjungheate,
Visând
pentru îngheţuri
Încinse
de uitare,
Să
râzi de poţi străine
Prin
gurile simţirii,
Din
pâinea însângerată
Zadarnic
ai gustat.
Revelaţie
Când
plânge pădurea
Pe
brazde de oţel,
Când
sfârâie pruncii
În
felia lor mamă,
E
jale în lume
Prăpăd
pe pământ,
Când
iertarea-i arsă
De-o
secetă oarbă,
Când
pacea e-nchisă
În
carcere ude,
Ruşinea
dispare
Omătu-i
infect,
Pierdută
e viaţa
Şi
rodu-i deşert.
Demistificare
Prinzi
noaptea din cădere
Înghit
pierdută luna,
Te-neci
cu-a mea tăcere
Înduri
tăcut furtuna,
Ne-ascunde
printre şoapte
Ne-ncinge-n
şoldul vieţii,
Printre
cămăşi de şarpe
Ne
plimbă azi poeţii,
O
mască de viu naşte
Pe-un
chip de armă stată,
Iubirea
retrăieşte
Sorbind
natură moartă,
În
pături de jăratic
Te-nalţă
a mea rugă,
Suflarea
ta e-n farmec
Iertarea
noastră-n fugă.
Zei vechi
şi noi
Românie,
ţară, învie!
Plozii
călăilor tăi renasc
Urlând
doină de armie,
Iubirea
în clondir s-a spart
De
sufletul plânsului rănit,
Hotar
între două lumini,
Pe
altarele noului zeu
Doar
negurile s-au muncit,
Uitată
pacea s-a pierdut
Când
lupta singuri am ales.
Dans final
Încă
un dans iubite, te rog,
Vreau
ca sufletele să cadă
Strivite
de paşii de ceară,
Tresăltând
discreţi în seară.
Încă
un dans iubite, te rog,
Să
ne fie ultim mir în deşert
Înainte
de a fi doar regret.
Luptă!
Soldat,
pe frontul vieţii
Iubirile-s
pierdute
Prin
tainice poteci,
Ochii
se-nchid agale
În
trestiile cărunte
Din
râsetele seci,
Te
luptă cu uitarea
Şi-aprinde
inimi calde
Din
lacrimile reci!
Noi nu
murim!
Noi
nu murim
O,
Doamne,
Nu
murim,
Ne
perindăm
O
clipă, printre stele,
Tergiversăm
un pact
De
alianţă,
Dar
ne întoarcem
Doamne
spre Pământ
Şi-apoi
ne ningem
Tainic
prin albastru...
Carmen
Druțu Onica
(n. 3 mai 1976, Bârlad): Absolventă a Liceul “Gheorghe
Roșca Codreanu” și a Facultății de Psihologie și Științele Educației (specializarea
Psihopedagogie Specială) din cadrul Universității din București. De profesie
logoped. A activat în cadrul Cenaclului “Alexandru Vlahuță” al
Casei de Cultură “George Tutoveanu” (1998 - 1999). Carmen Druțu Onica a
publicat versuri în revistele lși pe site-urile literare: Păreri tutovene (1998 - 2000), Florile dalbe (revistă creștină, 1998), Confluente literare (București),
Orizonturile bucuriei (Buzău),
Logos și Agape (Timișoara), eCreator (Baia Mare), Singur (Târgoviste),
Pro Litera, Cuvânt și iubire, Melidonium.
Premii:
Premiul I la concursul “Învingător prin artă” (Iași – Bălți, 2015 și 2016)
Premiul “Cea
mai frumoasă poezie de dragoste” acordat de editura Art Creativ (2018)
A publicat în
volumele colective:
După 20 de ani… (1998)
Puterea cuvântului (2000)
Antologia Art Creativ (2018)
Volum de autor:
Suflet de alabastru (editura Sfera,
2016)
Copyright © 2018 Carmen Druțu Onica
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment