CORINA DAȘOVEANU - îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar
Corina Dașoveanu - îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar (Editura Rafet, 2017): Volumul de debut al Corinei Dașoveanu Monea,
a obținut premiul “Victor Frunză” (cu publicarea
volumului) la Festivalul Internațional de Creație Literară “Titel
Constantinescu”, editia a X-a, editura RAFET și premiul "Volumul de debut
al anului 2017" la Concursul Național "Poezia - oglinda
sufletului", ediția 2017, editura Eurostampa. “Volumul
de debut al Corinei Monea este un lung drum al mărturisirii. Sau o spovedanie
completă a harului înaintea poveștii, dar și a poveștii înaintea sufletului,
urmând aproape regulamentar principiul conștiinței de a încerca să umble fără
primejdie prin teritoriul ostil uneori al cuvintelor. Prin adâncimea ei
interioară, Corina Monea a învățat să umble singură. A învățat să aleagă chiar
și din momentele greșite, pe care ulterior le-a îndrumat spre calea amiabilă
dintre prezentul suprem și o contra-ofensivă a prezentului continuu.”
(extras din prefața semnată de Daniel Dăian)
imaginea colților
vezi lupii albaștri de la colțul casei,
vezi pânda lor
cum așteaptă să sără în noi?
este războiul aproape, iubite,
fiarele își caută sălbăticia.
e pornire în haită prin pădurile mele,
prin pădurile tale,
alergare în salturi enorme
spre victime cu numele nostru,
e imaginea colților fremătând
năvăliri,
încleștări,
sfâșieri
până în noaptea de apoi
a urletului.
pe podea încă e urma
zâmbetului
cămășii tale desfacute.
eu și pofta
de nins
cu
o arhitectură absolut întâmplătoare,
cercul
meu de trăit are doar mezanin,
orizontală
mignonă
cu
ploi din orice nor și motiv.
verticala
e puțin în spirală și cam oblic,
pe
ea vine nesomnul din lună
și
pofta de nins din senin.
uite,
dacă
deschizi două arce din cercul tău,
îmi
prinzi dulceața leneșă de amiază,
alunecă
de pe toate toboganele dragostei.
apoi,
spre
noapte,
te
învăț să-mi săruți
punctul geometric al razelor
de
lună.
punct
nedumerit
peste
acești oameni
cu
păsări pe limbă
ruginesc
coliviile.
locatari
în pustiul cu gratii,
obosiți
de singurătate,
privesc
alb, fix
cum
le mor dumnezeii.
din
aceste păsări
cu
oameni
în
loc de aripi,
cade
zborul
ca
un cer
în
care s-a frânt gravitația.
prin
acest eu cu tu
în
loc de respirație,
trec
toate secundele
pe
care le mai avea de murit.
în
acest tu cu eu
în
loc de inimă,
se
întâmplă toate vietile
pe
care le avea de durut.
pentru
că toți oamenii
și
păsările,
și
pronumele
sunt
captivi jos,
într-un
punct nedumerit,
ouat
de un semn de întrebare.
ziua
dintâi, iubirea
acum
între noi, dumnezeule!
nu
inserăm între mine și tine
distanțe
măsurate
în
timpul de topire al lumânărilor,
nici
îngeri risipitori de efectul secundelor.
ești
dogma mea și atât,
sunt
antidogma ta și e de ajuns,
căutari
frământate în necredințe
până
au ajuns adevăruri.
eu
și tu, domnul meu,
nu
coborâm genunchii în rugă,
nu
săgetăm anateme-n icoane,
nu
construim biserici de frică,
nu
cântărim timpul și moartea.
e
ziua dintâi a creației,
azi
facem iubire.
flower,
power, freedom
neapărat
va exista o pasăre
cu
gene în locul aripilor,
cu
priviri în locul zborului,
care
de fapt va fi un mare ochi haimana
ouând
gerunzii și pronume neutre
prin
dimineți la-ntâmplare.
neapărat
va exista o gumă de șters
pentru
urmele păsării,
amprente
melodioase care nu ies la spălat.
ea
e de fapt o infractoare a ținutului minții,
fură
bucăți de memorie,
le
palmează cu degete tăinuite
în
culcușul sângelui cald.
vagaboanda
milionară
nu
știe alfabetul căderii,
știe
însă limba și literatura flower power,
este
o colindătoare desculță în zbor
prin
fericirile create după chipul și asemănările ei,
frumoase
libertăți dezlegate și cuminți.
Copyright
© 2017 Corina Dașoveanu (Monea)
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.
Postări
Leave a Comment