MARIN MOSCU - MI-E DOR DE DOR
Mi-e dor
Mi-e dor de dor, de dor,
Să am aripi ca să zbor
În al iubirii pridvor
Să beau apă de izvor
Rece, clară și plăcută
Cum o beau puii de ciută,
Umbra mea șarpe de stradă
Mai îngustă decât lată
Se întinde spre izvor
Să-și potolească din dor,
Din iubirea care-i scurtă
Să bea unda neîncepută...
La Deva
La Deva, poeții, Mariana și Valeriu,
Vorbesc în glasul porumbeilor
Ce poartă în cioc ramuri de măslin...
La Deva poeții pictează cerul
Cu brațele lor descătușate
De curcubeul tricolor...
La Deva izvorul istoriei curge
Spre Marea înfrățirii, Iubirii și încrederii
Sub cerul porumbeilor ce poartă ramuri...
Acum, la Deva, au rămas doar simbolurile,
Crucea credinței în Dumnezeu
Și descătușarea porumbeilor zburând prin amintire...
Iubire
Iubire, ești înger în trup de femeie.
Frumos sculptată în formă de scânteie...
Magic ai pus iubiri în poezie,
Ești înger transformat în melodie...
Inima mea te cântă doar eminescian
În vers de tei cu clape de pian...
Sărutul
Sărutul copilului la primul cuvânt
Sporește aripi de îngeri în vânt,
Zbori, ca mamă, în cerul de vise
În elipse de lumini necuprinse...
În adolescență e altfel sărutul,
Și el și ea o fac pe-a mutul,
Nu recunosc nici gest, nici întâmplare,
În sufletul lor sărutul este soare...
Luminează calea spre altar
Până bătrânețea li-e dar
Dat de Domnul în rai, în cetate
Și cât de dulce este pe furate...
Tu ai fura sărutul de poet
Sub flori de tei buchete din buchet?
Eu sincer sunt, pun mare preț,
Te sărut și când nu te aștepți...
Iertare
Iertarea singur o iau, ca să știi,
Cât port în suflet îngerii zglobii,
Un înger are torsul de femeie,
La pieptu-i mă aprind ca o scânteie...
Tu nu ești în stare să crezi și să ierți
Nici zidirea Anei în pereți....
Când iubești
Când iubești universul este în sufletul tău,
Clepsidra luminii întoarce hematiile inimii
La ora exactă a romantismului. Crede-mă
Și liniștea respiră în rărunchii sărutului...
Închipuirea, Iubito , se transformă în fapte,
Mi-ai spus că în orașul cu pricini de bătrânețe
Sunt doctori care rezolvă rugina anilor...
Credința schimbă în aur culoarea...
Când nu mai poți
Când nu mai poți, în anii grei,
Ascultă vorbe, dulci idei,
Spuse din suflet cu iubire -
Nu ceda, vino-ți în fire...
Altul vei fi, dacă dorești,
Ca Făt Frumosul din povești
Și Cosânzeana ta de pluș
S-o bucura de nou urcuș...
Ascultă vorbele ei dulci:
În gânduri să nu te încurci,
Să spui mereu, mereu se poate,
Credința e și după moarte...
Atinge-mă, cuprinde-mă...
Cuprinde-mă cât de mult poți
Că-n oceanul meu de vise
Se strecoară mii de hoți
Să-aibă poftele atinse...
Cuprinde-mi inima fâșneață,
Sufletul îngândurat,
În fiecare dimineață
Să știu că ești rug de bărbat...
Atinge-mi buzele timide
Când spre tine mă rotesc,
Să mă simți cât de fierbinte
Sunt când mi te dăruiesc...
Atinge-mi bolta mea de vise,
Fă-o izvorul de cristal
Sub luna care ne cuprinse
Cu a iubirii piedestal...
Dă-mi un zâmbet
Dă-mi un zâmbet pentr-o clipă
Ca să mă știi fericit,
Inimii să-i pui aripă
Către zborul de iubit...
Pentru suflet dă-mi un zâmbet,
Dă-mi un zâmbet norocos,
Să am în cuget un scrâșnet
De virtute și frumos...
Șotronul
Peste întinsul cu flori și mărăcini
Am desenat imaginar pătrate,
O agrafă din cravata curcubeului
O aruncam simbolic în cetate
Săream pe rând din piatră în pătrat,
Rugându-ne să fim învingători,
Tu vedeai tristețea rugii mele
Și-mi dăruiai, în sinea ta, fiori.
Rătăcitor din clipă peste clipă
Ne-am acordat proiecte de cazare,
După fiecare joc dispus, aprins,
Ne iubeam frumos pe-o altă zare...
Era șotronul nostru, joc aprins,
Pe culmea înțelegerii în doi,
Cerul era o peștera deșartă
Când arunca cu stele în noroi
Un meteor juca în locul nostru
În haine preoțești cu lumânări și rugi
Șotronul cel uitat de vârsta
La care am ajuns doar slugi...
Crede-mă îngenunchez în joc,
Tu îmi porți biserica în spate,
O peșteră mă-așteaptă-i întuneric
Cu pătrate sparte de păcate...
Cântec de lebădă
Cântecul de lebădă
Desenată în vânt
Pompează iubirea
Din cer pe pământ.
Vreau ca să-i mângâi
Trupul prelung,
La ea fericind
În vis să ajung.
Să-ncreţim timpul
În ridurile noastre,
Să adormim sub stele
Ca florile-n glastre
Să ne-mbrăţişăm
Cu bărbia-n sân,
Să adap iubirea.
În cântec să rămân!
Credință desenată
Boabe de rouă-au spart veșnicia,
Spatule de petale s-au așezat
Pe rănile de vis ale-nmiresmării,
Durerea mântuirii clipa a secat.
Ninge pentru noi, peste lumină,
Priveghiul înserării lăcrimează,
Apusul fără pene străbate elipsa
Unde îngerii credința desenează.
Mai multe poezii și profilul autorului aici:
Copyright © 2026 Marin Moscu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment