IULIA NICOLETA HLAMAGĂ - PE MARGINEA UNIVERSULUI

octombrie mă va vindeca

octombrie va veni
sigur
îl simt cum își pune paltonul undeva 
la marginea verii pe care am numit-o după noi
va strânge
una câte una 
toate cutiile goale
va încuia ușile pe care eu 
doar le-am închis

știu că octombrie mă va vindeca.

vara asta a fost construită din cărămizi făcute din planuri
- am ridicat camere întregi în care n-am locuit
am ales perdele pentru ferestre care n-au existat
am pus cheia în ușa unei case care se termina cu doi pași înainte să ajungem la ea
și totuși
dacă într-o zi
mă vei întreba unde îmi e casa
știu numele cărui oraș să îl pronunț

trupul meu este un burete 

absoarbe lichide
neștiind care substanțe nu se evaporă

nu știu când am început să putrezesc 

unele răni deschise sunt doar camere închise ermetic 
unde ceva continuă să pronunțe nume în gând 

unde pereții continuă să transpire toate lucrurile pe care doar mi le imaginam

există voci care nu se aud 
în arhiva asta bolnavă a tuturor sunetelor 
care nu au reușit să mă distragă 

tâmpanele mi se umplu de disperare 
ca două recipiente sparte din care mereu curge ceva 

altceva strălucește în mucegai 
eu o numesc așteptare

cineva te visează

dimineața m-a așezat pe marginea universului
cu șosete desperecheate
și gesturi pe care nu le recunosc

cineva te visează -

îmi mișc mâinile prin lumină
ca și cum aș înota printr-un praf de uitare
într-o cămașă albă
spălată până la transparență
privind un bec stins
de parcă lumina s-ar mai putea întâmpla
o singură dată

cineva a văzut cum
ți-ai legat șireturile cu grijă
într-o joi

ca și cum te pregăteai să pleci
din viața cuiva
într-o vară care nu mai există

banal    
și totuși
mi s-a tăiat respirația
când am clipit
și lumea
ca un bec ieftin
s-a stins pentru o secundă

carpe diem

și totuși 
toate ușile turnante pe care încerc să ies
mă duc în fluturi 
unde e mai noapte 
decât nopțile acelea de vară petrecute fără tine 

în ianuarie a început prima vară pe anul acesta 
notată în mod impecabil
pe prima pagină din calendarul sufletului meu

ai dat cronologia anotimpurilor peste cap
cu mâinile tale reci 
și zâmbetul meu larg
care nu se întâmpla niciodată în ianuarie 

nimicul se vărsase deja pe blugii nimănui 
și pisica portocalie 
a fost doar o bucățică de soare
uitată undeva la marginea barului

Dumnezeu a fost foarte creativ în vara lui ianuarie 

aseară am visat o poezie

ritualic 
am visat o poezie

nu-mi amintesc primul vers 
sau numărul de strofe

dar m-am trezit
și oboseala era o mare de nisip 
care se numără
fir cu fir
în straturi discontinue de tăcere
ca să ni se poată dărui
evadând din țesătura grea a visului

același zburător pierde câte o pană
în fiecare gară
(unde întârzie până și realitatea) 
același călător 
(prelungirea dorului însuși)
sparge ultima clepsidră
iar nisipul se numără 
fir cu fir
pentru a ni se împărtăși 

noțiunea de timp a fost scrisă pe un vagon de tren 
și sfidează acum gravitații
întâlnindu-se cu noaptea 
undeva 
la mijloc

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Iulia Nicoleta Hlamagă

Copyright © 2026 Iulia Nicoleta Hlamagă
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.