CRISTIAN RADU CONSTANTIN

Femeia-toamnă

Unei octombrii cum e ea,

să nu-i spui toamnă,
ci mister,
invit-o seara la cafea
pe la spelunci de cartier,
iar dacă frunzele, de trunchi
le vezi cum se disipă-n vânt,
tu pune-i mâna pe genunchi
și nu rosti nici un cuvânt,
e toamna ta și dac-o scapi
și dacă se prăvale-n timp,
aievea n-o să mai încapi
în patul altui anotimp.
Octombrie mai are când
să poarte tonuri de smarald
și să te-mbrățișeze blând
ca să-și păstreze trupul cald.
E ca atuncea când mai treci
prin vechile iubiri pustii...
Să nu le spui că-s toamne reci.
Să spui că-s niște veri târzii.

Aseară

Într-un oraș de măști și de constrângeri,

într-un oraș cumva claustrofon,
au coborât în casă niște îngeri,
să-mi dea extemporal pe telefon.
Aseară ți-am mai scris o poezie,
prin fumul de țigări ca-ntr-un halou,
era o provocare străvezie,
un apropo să ne-ntâlnim din nou.
Era un fel de reînsuflețire.
Dorința de-a juca același joc.
La revedere, doamnă despărțire,
eu sunt aicea, n-am plecat deloc.
Fugise-aseară gândul către tine,
persoana mea, în timp ce zile trec,
în jurul vechii tale figurine
rotindu-se ca fluturii la bec.
Am fost atâta vreme împreună...
S-au dus atâtea rânduri de cocori...
S-au scurs atâtea asfințiri de Lună...
Vei înceta vreo dată să mă dori?

Vieți paralele

Pe stradaToamnei, s-a deschis o firmă

de dărâmat frunzișul din copaci.
I-o stare de ceva care confirmă
că stai acasă singură și taci.
Cad frunze volatile din înaltul
consiliu de coroane de stejari.
Și chiar dacă vremelnicești cu altul,
o să mă-ntorc la tine cu pași mari.
Septembrie-i doar un soi de carantină,
doar o zăbavă de pe strada ta,
doar un scuar de liniște puțină,
doar un prilej de-o lună de-a ierta.
Noi doar ne-am luat un pic la revedere,
când vremea dezbinării era-n toi.
Noi am plecat în lunile de miere
din fagurele viespilor din noi.
Se-ndreaptă telefoanele spre-o doamnă
cu care locuisem într-un pat.
Acuma, poate-i alt nivel de toamnă,
poate că-mbătrânind, ne-am mai schimbat.
Eu nu ți-am spus de tot la revedere,
ci doar mi-am șters prezența din oglinzi.
Eu sunt acum o frunză în cădere,
pe care vino, repede, s-o prinzi!

(poezii din tezaurul Editurii Velvet Story)

Cristian Radu Constantin (n. 17 octombrie 1964): Am început să scriu poezie pe la vârsta de 9 ani, publicând ulterior în reviste pentru copii și apoi în antologiile liceenilor “Săgetătorul”. Pe timpul liceului, am obținut două premii întâi pe țară la concursul "Tinere condeie". Ca adult, am lucrat, în calitate de jurnalist, la multe și diferite publicații. Sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din 1992. Recent, am publicat la Editura Velvet Story cartea de poezii "Ziua când te-apucă noaptea", foarte bine primită de public și de critici (s-au epuizat două tiraje). Luna viitoare îmi apare, la aceeași editură, un nou volum de poezii, "Femeia fatală".

Copyright © 2020 Cristian Radu Constantin și Editura Velvet Story

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului