Râs
O să râd
pe tema firului de iarbă,
culcat de vântul trecerii în revistă
a căutării fragilității.
Sunt fragili cei ce cred
ca sunt expuși.
Râde clipa rostogolită în mansarda dorului de dor,
descoperind trecutul pitit sub pat.
În așteptarea nopții,
râde ziua
de îngrijorările ochilor timpului
petrecut în întuneric.
Ce-i noaptea?
E ziua ascunsă după perdea!
Râsul de râs
asigură confortul necesar stabilirii
programului de detașare de îngrijorare.
Să-ți simți râsul
prieten de drum,
când lumea se destramă în culorile toamnei,
e alegerea
de-a te redefini
prin culorile pașilor
Zidul
Crâmpeie de gânduri
se lovesc
de zidul anticipării lipsei
materialului
ce unește părțile între ele.
Mă tem să mă uit spre vest,
poate ploaia metalică-rece
îmi va demonta încrederea
în unirea secretelor toamnei,
spuse gândul lunii septembrie.
Fuga de Sine
aduce neîncrederea în ceea ce ploaia transmite.
Mi-e frică de gândul târziu
al zidului de consolidare,
spuse lacrima zilei.
Dacă va fi prea târziu
umbletul pe jos
al țipătului nocturn
ce caută lumina?
Dialog între două frunze
Ești vulnerabilă
pe creanga pe care te afli,
vântul trece mai des
și șansa de-a rămâne prinsă
scade cu fiecare șoaptă
a timpului ce-aduce vântul mai aproape,
spuse frunza de stejar
suratei sale
de pe creanga de sus.
Expunerea aduce vulnerabilitate și risc,
continuă cu o voce dulceagă.
Voi experimenta zborul liber
în cădere
și îmbrățișarea pământului
îmi va reaminti cine SUNT,
răspunse frunza,
zâmbind a toamnă.
Iar tu,
vei rămâne-n captivitatea
dorinței de-a fi în siguranță.
Semne
Soarele
Își îndreaptă coloana
timpului rămas în analiză.
Ascultați
mersul razelor sale
pe câmpul cerului rămas cu gândul
la furtună!
E obosită iarba cerului;
rădăcinile sale
uitat-au de recunoștința.
Tiptilul zilei
Își înfige colții în carnea minții
și-i vorbește despre noapte.
Ce sens mai are
Soarele?
ne spune Luna,
dorind să-mprăștie răceala
în inimile-albastre.
Crâmpeie de gânduri
se lovesc
de zidul anticipării lipsei
materialului
ce unește părțile între ele.
Mă tem să mă uit spre vest,
poate ploaia metalică-rece
îmi va demonta încrederea
în unirea secretelor toamnei,
spuse gândul lunii septembrie.
Fuga de Sine
aduce neîncrederea în ceea ce ploaia transmite.
Mi-e frică de gândul târziu
al zidului de consolidare,
spuse lacrima zilei.
Dacă va fi prea târziu
umbletul pe jos
al țipătului nocturn
ce caută lumina?
Dialog între două frunze
Ești vulnerabilă
pe creanga pe care te afli,
vântul trece mai des
și șansa de-a rămâne prinsă
scade cu fiecare șoaptă
a timpului ce-aduce vântul mai aproape,
spuse frunza de stejar
suratei sale
de pe creanga de sus.
Expunerea aduce vulnerabilitate și risc,
continuă cu o voce dulceagă.
Voi experimenta zborul liber
în cădere
și îmbrățișarea pământului
îmi va reaminti cine SUNT,
răspunse frunza,
zâmbind a toamnă.
Iar tu,
vei rămâne-n captivitatea
dorinței de-a fi în siguranță.
Semne
Soarele
Își îndreaptă coloana
timpului rămas în analiză.
Ascultați
mersul razelor sale
pe câmpul cerului rămas cu gândul
la furtună!
E obosită iarba cerului;
rădăcinile sale
uitat-au de recunoștința.
Tiptilul zilei
Își înfige colții în carnea minții
și-i vorbește despre noapte.
Ce sens mai are
Soarele?
ne spune Luna,
dorind să-mprăștie răceala
în inimile-albastre.
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mădălina Gheorghe
Citește poezii din volumul: Apartamentul inimii, parfum și umbre
Volumele autoarei pot fii comandate aici: Mădălina Gheorghe
Copyright © 2024 Mădălina Gheorghe
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.