Veronica Baciu - Necuprinsul din așteptare (editura Helen, Ploiești, 2022): Volumul liric Necuprinsul din așteptare include o serie de poezii cu puternic accent introspectiv, relevând starea lăuntrică a poetei, trăirile intense raportate la curgerea timpului. Poeta pendulează între amintirile din trecut ale copilăriei, ale locului natal, prezentul fad, lipsit de substanță și viitorul incert, învăluit în speranțe deșarte și fără un scop precis. Creația pendulează între versul alb și cel liber, fiind presărată cu rime aleatorii, înscriind astfel volumul în seria celor de poezie contemporană. (…) Firul roșu al poemelor îl reprezintă "trecerea timpului" la care se adaugă teme precum: familia, copilăria, așteptarea iluzorie, descumpănirea vieții, zborul, dorul, regretul, tristețea, moartea, golul interior, superficialitatea vieții, feminitatea expirată, dorințe neîmplinite, vise în așteptare, suflet bântuit, alienarea socială. Toate aceste tematici obsesive – ipostaze ale părții întunecate a vieții – sunt transpuse, metamorfozate în elementele naturii, aspect ce conferă volumului și o doză de incantație adusă acesteia: toamna, primăvara, păsările, arborii, florile, caii, mieii, ploaia, câmpurile, dealurile etc. (extrase din prefața volumului - Jurnal de introspecție – semnată de scriitoarea Ana Lucreția Nedelcu)
Ca vinul
În sanctuarul trupului meu
Amurgesc întâi mâinile.
Nu mai recunosc mișcarea încheieturilor
Apoi se micșorează ochii
Golind de căutări depărtările.
Buzele se crestează în riduri adânci
Din care mustesc neîmplinirile.
Mă trezesc că nu mai am cuvinte
Le-am acoperit cu iarba dorințelor.
Semnele trecerii sunt peste tot,
Ca vinul prin susurul de lut al timpului.
Spre nicăieri
Urc dealul spre nicăieri
Acolo unde te-am lăsat
Să faci pace cu moartea
Ca o ploaie ușoară ai plecat
Timpul pătimirilor noastre l-ai trădat
Lăsând pradă somnului
Pustiile șoapte.
Umbrele nopții sapă și acum
Sub răcoarea viselor
Poieni de lacrimi
Și adormiri de cuvinte
Ies la răscrucea timpului.
***
Dimineața era frumoasă
mirosea a regret
simțeam dulceața aia de toamnă
mă prefăceam că am timp
și zvârcolirile sunt încă departe
nu voiam să fie deja mâine
așa cum obișnuiam
să trăiesc într-o zi
prin fereastra zilei următoare
mâine era prea târziu
și frigul m-ar fi aruncat
spre părțile întunecate
ale fricilor mele
De toamnă
E toamnă
Cu jale de frunze și țipăt de ploi
Vii înnoptate se apleacă în noi
Când gurile noastre spun adevăruri pustii.
E toamnă
Și toate-s bătrâne
Înnegrite de timp.
E toamnă
Când toate se petrec
Prea târziu.
Femei
Femeile roase de timp
De faldurile tinereții trecute
Pe care și-o ascund
Sub farduri și crispare de fashion
Umbra tinereții măsurând
Surâsuri de cretă sub care au plâns.
Iubirile toate sunt stinse acum
Sub ochelarii cu dioptriile false.
Exerciții
Aripa zilei înmuiată-n catran
Desenează umbra îndoielilor noastre
Tăvălită-n asfalt.
Rebele ploi și aburi noi
Din visele ce stau să plece
Preschimbă cuvintele în păsări de aer
Ce adulmecă vămile zilelor și ale clipelor.
Când visele s-au scuturat
Și florile tinereții stau să cadă
Iau aripa de timp
Și-o flutur de tâmplă
Și-o dor de suflet
Până mă fac apă
Ce curge din ploi
Spre-o punte înaltă de gânduri.
Chemare
Mi-am închis sufletul într-o sticlă
Și-am azvârlit-o pe mare
Să se rostogolească cu soarele la apus.
L-am înălțat peste arbori ca să planeze
Cu păsările în răcoarea vântului.
L-am risipit peste lume
Ca pe-o sămânță de stele
Până s-au scurs zilele una după alta
Și cântecul nu s-a mai auzit
A rămas doar un abur învelind depărtările
Când dimineața se îngână
Și sufletul e o pasăre cântătoare.
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Veronica Baciu
Citește aici: Veronica Baciu - Șlefuiesc cuvinte
Pagini Facebook: Veronica Baciu/Vibrația clipei prezente
Copyright © 2023 Veronica Baciu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.