VERONICA BACIU - ȘLEFUIESC CUVINTE

Cuvintele

Inventez cuvinte, le șlefuiesc,

le mânuiesc ca pe niște scamatorii,

le adorm în mine și le dezmierd

ca pe niște sărmane aripi de echilibru,

le amestec cu visele printre lacrimi,

uneori le înlocuiesc

cu cele mai tăcute cântece

apoi le părăsesc, în urma mea rămân

silabele pustiite de sensuri -

e o convenție pe care o stabilesc

ca să fac loc timpului

și altor realități să se așeze în ele.

Tristețea

Tristețea e doar o stare

fără început și fără sfârșit

așa cum sunt senzațiile din copilărie

gravate pe caldarâmul minții

păsările care vin și pleacă sunt altele

numai noi suntem aceiași

numărând anii mamelor, fraților

după care ne așezăm la marginea zilelor

și reprivim îndoiala, fericirea, durerea,

așteptarea,

adică tot alfabetul vieții.

***

Aș putea să plec

Ca și când ar fi ultima dată

Frica mă împinge încet, tot mai încet

Până când

Plânsul se înfige ca un cuțit

În pleura moale.

Până când zalele gândurilor se scufundă

Adânc, neștiute de nimeni.

Aș putea să plec

Fără să tulbur aerul

Dar mi-e teamă că privind peste umăr

Am să dau socoteală și umbrei.

Miros de spaimă

Nu-mi doream decât să fiu

un ochi în prelungirea amurgului

să văd până departe

cerul ca o zdreanță

șters din când în când

de catargele corăbiilor

spuma apelor niște bizarerii

scurgându-se galeș

peste plajele uitate

n-aș fi vrut decât să ating

acel vibrato al aerului

și luna înceată

marea să închidă geana peste noi

mirosind a lume bătrână și-a spaimă.

Pasărea

Uneori vine o pasăre

Și despică tăria cerului

Cu gândul ei risipind

Soldățeii nenorocului

Ai neodihnei, ai amenințării

Împrăștie semințele dorului,

Nesfârșitului și neobositului din mine.

Mă ia sub aripa ei și mă leagănă

Peste apele sălcii ale fricii,

Prin frigul aspru al neputinței.

Doamne, cu atâtea limite m-ai împresurat!

Ce-ai făcut cu carnea mea ?

Nu mi-au rămas decât ochii

Nu mi-au rămas decât aripile îngreunate

De spinii trecerii –

O zi și încă o zi, trec anii

Cum taie pasărea văzduhul

Cu aceeași tărie, o singură dată.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Veronica Baciu

Citește aici: Veronica Baciu - Necuprinsul din așteptare

Pagini Facebook: Veronica Baciu/Vibrația clipei prezente

Copyright © 2020 Veronica Baciu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.