|
Soarele, astrul cel falnic,
Cu razele-i sute de mii - coroană,
Cu păr bălai de aur tainic,
Domnește, fără baroană.
Strălucirea-i ne-ngrădită,
Mantea-i lungă și frumoasă,
Sufletu-i care-i palpită,
Îl fac o stea chiparoasă.
În locu-i strajnic, maiestuos,
Regele Soare domnește.
Cu glas dulce, mlădios,
Orice trecător oprește.
Veșnicia-i e o strajă,
Decretu-i e lege sfântă,
Iar a lui sublimă mreajă,
Orice trecător încântă.
Zilele-s toate ca una,
În a Cosmosului lume.
Munca lor merge întruna:
Sus acolo... toate-s bune!
Într-o zi, pe ne-așteptate,
O veste veni către astru;
Saturn, al său confrate,
Dorește-a crea un dezastru:
A-nceput a se zvoni,
Prin întreg regatu-ntins,
Cum că Jupiter a-nceput a iubi,
Pe Uranus, cu glas stins.
Zvonul spune, așadar,
Că mândrul fiu al regelui,
Iubește cu foc amar,
O zeiță-a cerului.
Frumoasă și maiestuoasă,
Cu inele mii, colore,
Zvăpăiată și voioasă,
Cu mii de unde sonore.
Mai delicată decât marea,
Cu parfumu-i simțitor,
Mai măiastră decât zarea,
Cu mirosu-i-mbietor.
Mai mândră ca o crăiasă,
Frumoasă-nemărginit!
A universului mireasă,
Are-un viitor tocmit.
|
Tatăl ei, Saturn cel falnic,
Din iubire pentru dânsa,
La cale-a pus un plan tainic,
Care arde-un foc într-însa.
Marele sfetnic regal,
Al lui Uranus părinte,
Dorește-a face-un înțeles conjugal
Cu marele rege Soare, sfinte!
El plănuiește-a căsători
Pe fiica-i atât de frumoasă,
Cu Jupiter cel din vecii,
S-o facă a universului mireasă.
Fata, în mândria-i fără gând,
Bucuroasă-și dă acceptul.
Totul pare aranjat, când,
Jupiter îi schimbă conceptul.
Mare și brav din fire,
Cu-n cuget armonios,
Acesta află de știre,
Și-ncepe-a deveni furios.
Prințul de gheață,
În furia-i oarbă,
Vrea ca să piară din viață
Măreața zeiță - o singură gură să soarbă.
Licoarea fu pregătită,
Amestecuri alese - otravă,
Dar răutatea-i meșterită
Îi păru meschină, bolnavă.
Când în fața-i frumoasă se ivi,
Cu tremur și întristare,
Jupiter așa-i vorbi,
Cu glas sobru și tare:
"De ce asta-ți e dorința,
Dulce prințesă, sublimo?!
Să-ți legi pe veci ființa
Durerii vecinice, meschino!
Viața-ți preț, oare, nu are?
Dară lasă viața ta! Gândește și la a mea!
Oare, pe tine nu te doare
Viața să ne-o faci atât de grea?
Eu, de iubit - îmi ești necunoscută.
Tu, de iubit - îți sunt un străin.
Privește a noastră soartă bătută,
Nu ne face-un viitor mai meschin!"
|
