AURELIA PETREA - CUVINTE ÎN CLEPSIDRĂ

 

 

*****

aș curge dintr-o parte în alta
fără să-mi amintesc c-am respirat
că m-am întrupat înainte să mă cunosc
un fel de stare în carnea efemeră
la răfuiala cu veșnicia

îmi alung sufletul
el îmi zice că s-a obișnuit
și ar mai gusta din mine
de cealaltă parte întunericul
cusut de umbra-mi pe ie cu fir negru
cu mine de la naștere
cu alții înainte de-nceput
atunci unde-am rămas nestinsă
unde sunt
privesc inima mereu flămândă
de pâinea lui Dumnezeu
sau poate Dumnezeul din pâine

 

Clepsidră

prin timpul de nisip 
eu vin și mâine 
să-ți cuprind chipul
din șoaptă

prin haina găurită 
de atâta căutări
genunchii îți vorbesc 
cu ochii pe cer
și tâmpla obosită parcă
mai sărută
piatra tăcută din tine

 

atâtea ce avem să ne spunem

ni s-a spus
la ce vă trebuiesc vrăjitoare
când timpul se strânge
de la o stea la alta
Dumnezeu
ridică praful când umblă
prin cetatea cea mare
copiilor întorși de la țâță
le este ușor să se teamă
nu de ce ascunde moartea în spate
ci mai degrabă de lutul în care
au fost modelați pentru viață

nu mai este loc între noi
rămâne un timp să-mi pun capul
de parcă ai cuprinde pe cineva drag
iubirea nu alege când te trăsnește
singur pe câmp
unde să fugi
cu atâtea ce avem să ne spunem

în sufletul meu
vei găsi locul unde nimeni
nu hulește
nu judecă și nu ia piatra de jos
să o arunce în tine
îmi fac un loc de citit și mă gândesc
ce frumos
Dumnezeu ne iubește

 

gară pentru doi

am strigat
dărâmați zidurile
intrați în case
veți găsi
inimi dezvelite
care nu au cunoscut

bărbat

sau femeie
verde mușchiul
acoperă locul

însemn de supunere
apele se retrag
după ceasul tău biologic

îmi potrivesc inima
noaptea ține mai mult

în mâini
speranțele mele
nu fac loc întrebărilor
o umbră străbate distanța
până la moartea unui an
între coperțile iubirii mele
nu veți găsi niciun zid

în picioare

 

****

ca o apă tristă cobor
în mine însămi
atâta liniște într-un clopot

spart

atâta viață
într-o picătură de apă
și pietre în genunchi căzute
îmbrățișându-te
precum o chitară

strunele

 

Șoimi

uite îmi cad din mâini
bucăți de ziduri
tăcerea ta și

restul

te caut cel mai
iubit
animal al Lunii
și
al nopților albe

din rătăcire
șoim de vânătoare
privind un alt asfințit
ivit sub alt soare

 

*****

îmi plimb trupul prin șapte odăi deodată
sunt clepsidră
(o piatră în ușă)

înainte de moarte sorb
împărtășanie din cupa
rămasă în picioare
(prin tăișul coasei
aud același cântec de lebădă)
tu ești procesul de cristalizare
al sării ce se aruncă

ești țărână

am văzut tot ce se face sub soare
și iată doar deșertăciune
și vânare de vânt

 

Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Aurelia Petrea

Copyright © 2022 Aurelia Petrea
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.