ADRIAN SUCIU - ÎMPĂRȚITORUL DE APĂ

Împărțitorul de apă

Apa ținută sub lacăt otrăvește. Iubirea
e arta de a trăi împreună fără frică. Cel care se teme
n-o va cunoaște. Ceea ce aperi se năruie
și te îngroapă. În iubire, nu ai decât ceea ce n-ai!
Cine n-a fost vreodată exilat nu va cunoaște patria lui
și va muri ca un străin pe drumul de la masă la paharul cu apă.
Dar tu să nu ții ascunsă apa ci să o verși ca nebunul
în tot locul ars și însetat! Fără să faci vreun plan,
fără să aștepți vreun rod, fără să speri. Căci toate astea sunt
lucrarea minții tale, care e mama oricărei frici.

Iubirea e arta și știința de a trăi împreună fără frică.
Cine vede primejdii și margini peste tot nu a cunoscut-o
și nu va întemeia în viața lui decât o tarabă de lanțuri.

Și-apoi cum crezi tu că vei ține sub lacăt iubirea
care a năruit munți înainte să ajungă la tine?

 

Pagina de gardă

Căci mântuirea se varsă viforos asupra sufletului,
ca mâna lui Michelangelo asupra unei biserici ruinate!
Nu vă străduiți să faceți binele, ci faceți-l!
Străduința e pentru neputincioși!
Dacă te silești din greu să aduci
frumusețea în lume, mai bine culcă-te! Dacă numai
te visezi vindecător de oameni, vor trece mai multe
rânduri de febră și nebunia odată cu ele!
Măreția nu coboară asupra celor asudați, înțelegerea
te seceră și-ți aruncă rădăcinile în cer. Truda nu trăiește
decât în notele de subsol ale fericirii. Acolo
e toată munca zadarnică a minții tale. Ci tu du-te
pe pagina de gardă unde e Dumnezeu
și trăiește-L!

 

Tu și tu

Dar treptele înțelepciunii sunt șapte: drumul,
foamea și setea, truda, uitarea, odihna,
copiii care te vor îngropa și sufletele de care ți-a fost milă.
Iar păcatele de moarte doar două: tu și tu!
Ceea ce nu pricepi te ține în viață. Locurile
prin care bate luna ca vântul prin sălcii. Pietrele
pe care nu le-ai cioplit. Nu mai deosebești
mesele la care se râde de mesele la care se plânge.
Te rogi în biserici goale, chefuiești în case pustii,
aduni ce risipești. Și vei avea visul acela
într-o seară. Funii de miere vor atârna din cer,
dar nimeni nu va mușca din ele. Tot ce mișcă
va înțepeni de fericire, sângele se va
face scânduri și așchii duioase din care
se va închega ceva instrument la care nu va cânta nimeni.
Astfel, în mijlocul lumii, tu și tu, izbăviți amândoi
de păcate, vă veți ridica la cer,
unde vă veți cunoaște. Nu s-a aflat dacă în vis ori aievea.

 

Distanța privirii

În orașul din care apa a plecat, Dumnezeu
cântă singur într-o biserică de nisip. Dar nu e sigur
că e chiar El. Alții spun că L-ar fi văzut
la azilul de bărci pe care nu-l vizitează nimeni.
Dar nu s-a însemnat asta pe nicio hartă.

Privite de foarte aproape, formele ascuțite
sunt ovale și line. Privit de foarte departe,
cerul e prietenos.

Nu există decât un continuu reglaj al distanței
privirii.

 

Va trece și Dumnezeu

Dacă te asculți pe tine, faci
o negustorie atât de proastă că nu vei hrăni
o furnică din hambarele tale. În mintea ta,
e o pușcărie atât de îngustă că respiri rumeguș.
Copiii tăi nu te cunosc și prietenii nu te află acolo.
Înțelepciunea ta e o floare de plastic în pustiu.
Hainele tale te înjură prin toate dulapurile.

Dumnezeu trece și el cu anii tăi. Te-ai făcut
scriitor de povești de îndrumat orbii. Ești în
biblioteci, tu și fetele cuminți. Fugi dracului
din mintea ta cât mai poți! Leapădă-o
ca pe o pereche de șosete rupte! Chinuie un suflet,
iubește, ucide! Du de băut la nebuni și la morți!

Va trece și Dumnezeu cu viața ta, dar mintea nu-L vede.
Îl pipăie numai cum pipăie un neputincios femeia.

 

Mutarea în piatră

Spusele tale să facă pace sau să tacă! Vorbele tale
să fie despre cum căutăm toți drumul spre Acasă!
Speranța să nu doarmă veci în ele! Dacă poți
să le îmbraci în pielea ta, dă-te pe tine la o parte
și lasă-le pe ele să locuiască acolo iar tu mută-te
într-o piatră pe care o înțelegi. Dar să nu povestești
nimănui cum ai înțeles o piatră ca să nu smintești
pe nebuni și să nu-i pui pe drumuri! Să cauți cuvântul
ce ridică pământul la cer cum ar trece o ploaie printr-alta.

Și să nu amesteci înțelegerea de departe cu înțelesul
de aproape!

 

Să nu ne grăbim

Sângele nostru se lasă greu văzut, are oroare de public.
Simte disprețul mulțimii ca un rege târât în robie de calul
învingătorului. Când face sângele nostru un pas,
trezește o mie de topoare.

Sângele nostru a citit cartea uitării și ține minte
doar oamenii care au născut.

Noaptea din care venim noi e rece și pură. Să nu
ne grăbim. Nu vom scăpa de privirile ei.

Să ne uităm în ochii ei și bezna va fierbe.


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Adrian Suciu
Citește aici: Adrian Suciu - Suflete dezbrăcate


Copyright © 2022 Adrian Suciu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.