CLELIA IFRIM - GHETELE MAMEI

 

Caii orbi din mina de sare

Lucrătorii care vin ultimii în vie
sunt plătiți la fel.
La fel ca și cei
care au venit primii.
Cerul albastru mă ia cu el,
în călătoria norilor
și a apelor de munte.
Tot timpul mă gândesc
la excursia din mina de sare.
Descrierea este o stampă
cu flori portocalii și roșii.
Purtam un pulover corai, subțire.
Ploua și noroiul
de pe încălțămintea vizitatorilor,
se aduna tot timpul la intrarea în mină.
Copiii hrăneau caii orbi din mina de sare
pe care-i scoseseră la aer,
într-un câmp de flori,
pe malul unui râu.
Alege o culoare,
mi-a spus ultimul copil,
oprindu-se o clipă lângă mine,
apoi mergând mai departe,
alături de calul orb,
pe care-l scosese din mina de sare,
în câmpul de flori.

Lecția de supraviețuire

      mamei mele, Tudora-Dorina

O pasăre-nor
a rămas în urma celorlalte.
Din mătase gri este tot cerul,
așa cum găleata de apă
este din aluminiu pur.
Dimineața de aprilie
este abia la început.
Un copil se desface din vis
și pipăie pereții de apă.
Bate ușor cu călcâiul roz
în pântecul tânăr.
Străjerii-porumbei stau cu el.
Lecția de supraviețuire
are o singură temă –
foamea este amăgită
cu o înghițitură de apă.

Eseu despre degetul mic

Degetul mic este un poem.
Dacă mă tai,
din el curge sânge alb.
Necreat.
Asta înseamnă că bandajul alb
este numai un pretext
pentru a opri destrămarea.
Dicționarele nu conțin
cuvinte necreate.
În cele din urmă
poate fi titlul unui poem.

Un poem este o căprioară.
O cheamă Aiko,
adică femeia care s-a tăiat
la degetul cel mic.
Merge singură prin pădure.
Cuvintele au cheițe de aur
și ea găsește una în apa izvorului.
Apa izvorului este necreată.

Noapte de primăvară

Pasărea ploii se naște
din coapsa fulgerului.
O clipă mai târziu
ar fi doar cenușă.
O clipă mai devreme
ar fi doar o cârpă de foc.
Merg la marginea orașului,
lângă apa unde am crescut.
Am văzut de multe ori acolo,
fulgerul-bărbat
spălându-și trupul lângă pod.
O mie de păsări din coapsa lui
începea să ciripească.
Așa începea ploaia de primăvară.

Bicicleta

Vorbeau despre șoareci.
Și despre capcane.
Făceau pauze mari între cuvinte
și ascultau ploaia.
Era ca un narcotic.
Un biobotanic.
Preșurile de cârpă amortizau
picăturile care cădeau prin acoperiș.
Era un sunet terminal.
Cineva a amintit despre mușchiul verde
care crescuse pe acoperiș.
Au hotărât să-l curețe.
Până atunci au pus bidoane de plastic
în locurile
unde cădeau picăturile de ploaie.
Sunetul era de temniță.
Avea același ecou.
Și-au reluat discuția despre șoareci,
arătând locul
unde puseseră ultima capcană.
Eu știam că acolo fusese
o treaptă din piatră de râu,
lustruită și strălucitoare,
care ducea în hambar.

Cuvintele lor
erau ca niște dinți de șoareci.
Râdeau, jucându-se cu sârmulițe între degete.
Sunt zile de temniță
și șopronul de lemn și pământ,
altă dată deschis și plin de soare,
era acum, o astfel de zi.
În bidoanele de plastic,
tăiate pe jumătate,
picăturile de ploaie
cădeau în continuare.
Vorbeau tot despre șoareci.
Despre capcanele din sârmă subțire.
Am ieșit în curte, în ploaia torențială.
Nevasta unui văr se întorcea,
din celălalt capăt al satului,
pe o bicicletă veche de când lumea,
cu spițele făcute,
din sârmele unei capcane de șoareci.

Ghetele mamei

Nu știam nimic despre ghetele lui Van Gogh.
Știam despre ghetele mamei.
Știam de câte ori fuseseră
date la reparat,
știam despre tălpile subțiate,
despre câte noduri aveau șireturile,
despre vârful unui cui
care-mi intrase odată în călcâiul drept.
Mama lucra 24 de ore cu 24,
adică o zi lucra
și o zi stătea acasă.
Așa era programul.
În ziua când stătea acasă
mergeam la școală.
Cu ghetele ei.
Mama punea la vârful lor
ghemotoace de finet din pijamale vechi.
Alegea întotdeauna modelele cu flori,
și numai din finet alb.
Punea și pe tălpile subțiate ale ghetelor,
alte bucăți de finet alb
să nu simt foițele de gheață.
Așa mergem la școală.
Cu ghetele ei.
Clădirea școlii era un înger.
Îngerul se apleca
și-mi lega șireturile mai bine,
apoi ștergea noroiul de pe ghete
cu un ghemotoc
din puf și pene de înger.
Din aripile lui.
Apoi se ridica și mă privea.
Începea să plângă.
Eu nu plângeam.
Îngerul mă conducea
până la ușa clasei.
Așa am învățat
despre ghetele lui Van Gogh.
Dar azi nu mai am ghetele mamei.
Le-a luat îngerul,
ca să le poarte el.

Autoportret

Flacăra aragazului –
un titlu pentru o dimineață friguroasă.
Caligrafia pietrelor de foc, mici,
din cercul albastru
este un ceasornic.
Rotițele lui
sunt demne de luat în seamă.
Și gura păsării
cu dinții de mărgăritare mici.
Păsările care veghează la fereastră
vin și-mi spun:
ești oglinda cerului
și visele noastre trec prin tine.
Cercul de pietre mici se deschide
și o pasăre citește –
ceasornicul cu mărgăritare de foc
funcționează perfect.

(poezii din volumul „Ghetele Mamei”, editura eLiteratura / Coresi , 2019)

Clelia Ifrim: S-a născut la București, unde trăiește și în prezent. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Proză – București, membră a Asociației Internaționale a Scriitorilor și Artiștilor – IWA – din S.U.A., a Asociației Universale a Poeților Japonezi – JUNPA – din Japonia, membră de onoare pe viață a Fundației Culturale „Naji Naaman” din Liban.

Clelia Ifrim a publicat 22 cărți: poezie, teatru, proză scurtă, roman, eseuri despre haiku și tanka, traduceri. A fost distinsă cu Marele premiu pentru haiku în limba Engleză la Festivalul Internațional „Matsuo Basho”, 2011 (Japonia). Piesa “Centru de excelență” a fost nominalizată în 1994 de UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească”. Cartea „Copiii Casei Regale” a fost nominalizată pentru Premiile Uniunii Scriitorilor, Secția Dramaturgie, pentru 2013. Clelia Ifrim a primit Premiul Național „Vasile Voiculescu” pentru cartea de poezie „Cloșca cu puii de piatră”, 2015. Volumul „Începutul mării / The beginning of the sea” a fost tradus în japoneză și publicat la editura JUNPA Books (Japonia). Două din poemele sale au fost selectate de JAXA – Agenția Spațială Japoneză – și depozitate pe modulul spațial „KIBO” de pe Stația Spațială Internațională.

Copyright © 2022 Clelia Ifrim

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.