"SCRIITORII ÎNTRE EI"

 

“Publicul iubitor de literatură îşi are preferinţele şi opiniile sale, în ceea ce priveşte operele literare şi autorii lor. Criticii și cronicarii literari au de asemenea ideile lor — preconcepute sau nu — despre scriitori şi lucrările lor. Cele mai interesante, însă, sunt părerile pe care scriitorii le au reciproc, asupra valorii lor. Nu vorbim despre acele păreri exprimate din răutate sau simplu motiv de bârfeală, la cafenea sau un colţ de stradă, ci de acele opinii sincere şi obiective, pe care scriitorii le au față de confraţii lor. Aceste opinii, de o valoare vădit documentară, constituie, mai totdeauna, caracterizarea definitivă a scriitorului în cauză. De aceea, am găsit nimerit de a înregistra — în rândurile ce urmează — o seamă de astfel de caracterizări, făcute de scriitorii noştri, în anumite ocazii şi pe oare le găsesc demnie de a fi cunoscute.”

Așa îmotiva redactorul Cosma Damian publicarea articolului “Scriitorii între ei” - în numărul din 16 mai 1942 al revistei “Universul literar”. Vă propun să citiți interesantele “frânturi de gânduri şi sentimente ale scriitorilor noştri de seamă”, strânse la timpul lor pentru a fi oferite “într'un buchet, cititorilor”, cu speranța “că vremea nu va vesteji prea curând acest buchet”:

 

ION MINULESCU REVOLUŢIONARUL

„Iată, de exemplu, cum mi se exprima regretatul scriitor George Mihail Zamfirescu despre poetul „Romanţelor pentru mai târziu":

— Ion Minulescu este unul din scriitorii noştri de valoare, de care m'am apropiat întotdeauna cu un sentiment de sinceră şi caldă preţuire, pentru revoluţionarul ce rupea, prin „anul una mie şi nouă sute opt, îmi pare, învechitele tipare ale poeziei clasice, căzută în desuetudine, dar şi pentru acel causeur minunat al atâtor ore de înaltă desfătare intelectuală". Această mărturie, regretatul Gemy Zamfirescu a făcut-o în iarna lui 1939, cu ocazia punerii în scenă a piesei „Alegro ma non troppo” a poetului I. Minulescu, despre care a ținut — de asemenea — să se exprime: “În „Allegro ma non troppo" hazul este de bună calitate. Se împleteşte cu observaţia fină a unui bun cunoscător al sufletului şi al moravurilor de după război, într'o epocă dramatică de valoare indubitabilă, scrisă cu o virtuozitate de adevărat maestru".

Ion Minulescu

G. M. ZAMFIRESCU ŞI PANAIT ISTRATI

“Şi pentru că-l pomenim pe G. M. Zamfirescu, trebuie amintite vorbele cu care celălalt scriitor hărțuit de viață — Panait Istrati — l-a întâmpinat la prima lor întâinire. G. M. Zamfirescu zăcea bolnav în locuinţa sa din Câmpul Veseliei când, într'o zi, autorul „Kirei Кігаlina", ţinu să-l viziteze şi să-l încurajeze în lupta cu suferințele trupeşti. De cum intră, Panait Istrati se adresă lui Gemy:

— Am auzit că eşti bolnav şi am venit să te văd. Nu-mi mulțumi. Te cunosc din scrisul tău şi am venlt cu mult drag, pentru că te simt din rasa mea.”

G. IBRAILEANU A MENŢINUT PRESTIGIUL CULTURAL AL IAŞULUI

„Respectul ce mi-l impun cei trecuţi în viaţa veşnică, ne obligă să ne ocupăm mai întâi de memoria lor. De aceea, ne vom ocupa acum şi de personalitatea masivă a lui G. Ibrăileanu.

Se ştie că renumitul critic şi scriitor ieşan are meritul de a fi fost părintele spiritual al scriitorului Ionel Teodoreanu. De aceea, autorul „Medelenilor" păstreză un legitim cult al memoriei celui ce a scris „Adela". Desigur, însă, că nu acesta a fost motivul care l-a determinat pe d. Ionel Teodoreanu să-mi declare, încă acum vreo 8 ani, următoarele:

— După părerea mea, ceea ce a menţinut încă multă vreme după război prestigiul cultural al laşului a fost personalitatea din umbră a lui G. Ibrăileanu, a cărui strălucire plurificată de colaboratorii „Vieţii Româneşti" a fost o afirmație valabilă a ргіmului moldovenesc. Aşadar, scăpătarea actuală a laşului nu se datoreşte inexistenţei individualităţilor culturale, ci lipsei unui animator de calitatea profesorului Ibrăileanu, care să le adune şi să le orchestreze".

POETUL GEORGE LESNEA VĂZUT DE IONEL TEODOREANU ŞI MIHAI CODREANU

„Tot atunci, când Ionel Teodoreanu s'a exprimat astfel despre G. Ibrăileanu, a ţinut să îl caracterizeze pe poetul George Lesnea, un talent valorificat de autorul “Uliţei copilăriei”:

— George Lesnea e unul din rarii poeţi autentici ai vremii de astăzi.

De asemenea, confirmarea vigurosului talent al lui George Lesnea, a ţinut s'o facă autoritar şi în repetate rânduri şi maestrul „Sonetelor", Mihai Codreanu. Astfel, cu câţiva ani în urmă, după apariţia unui „Poem de primăvară", al lui Lesnea, poetul Mihai Codreanu a ţinut să se adreseze autorului:

— Dacă Baudelaire ar fi trăit, ar fi semnat acest poem cu amândouă mâinile.

Altă dată, şi anume acum doi ani, cu ocazia unei reuniuni de literaţi ce a avut loc la Iaşi, George Lesnea a recitat din excelenta sa traducere a „Demonului" lui Lermontov. După care, Mihai Codreanu a exclamat:

— Bravo. E o operă frumoasă şi cu adevărat originală.”

Şi continuând entuziasmul, Mihai Codreanu a subliniat:

— Dacă Eminescu a rămas în literatura română prin cea germană, Lesnea va rămâne prin cea rusă.”

GEORGE CUZA, UN MARE TALENT POETIC

„Profesorul George Cuza (notă: Gheorghe A. Cuza) a ocupat, definitiv, un loc de cinste în galeria de talente a poeziei româneşti. Fapt pe care scriitorul Octav Dessila a ţinut să mi-l sublinieze într'o convorbire avută nu de mult timp:

— Am ascultat zilele trecute un sonet al profesorului George Cuza, cădelniţat cu multă măestrie de însăşi vocea autorului. Vă mărturisesc că ne găsim în faţa unui mare talent poetic. La atâta să se rezume activitatea de bard a profesorului George Cuza şi rânduirea sa printre cei mai de seamă poeţi ai noştri o găsesc de pe acum îndreptăţită.”

O GAFĂ ISTORICĂ A CRITICULUI ŞI SCRIITORULUI G. CĂLINESCU

„Să ascultăm acum şi părerea unui critic şi scriitor – Şerban Cioculescu - dеsрге un coleg al d-sale, şi-anume autorul „Istoriei literaturii române", Gh. Călinescu. Dar pentru că am amestecat criticii în aceste rânduri dedicate exclusiv scriitorilor, vom asista la o înțepătură caustică, specifică criticilor. Astfel, când am avut cinstea de-a-l cunoaşte personal pe criticul Şerban Cioculescu, am ţinut să-i aflu unele păreri pe care nu şi le exprimase încă prin scris. Şi iată, dar, ce mi-a răspuns, când l-am întrebat ce are de spus despre activitatea criticului Gh. Călinescu:

- Gh. Călinescu? Țin să-ţi spun atât - îmi declară distinsul critic Ș. Cioculescu. În articolul program No. 1 al „Jurnalului literar", Gh. Călinescu, “noul Titu Maiorescu", ne spune că Rafael a fost contemporan cu... Ludovic al XIV-lea. Mai poţi spune ceva?...”

Şerban Cioculescu

UN COPIL SPIRITUAL DE-AL LUI ION CREANGĂ

„Cât se poate de preţioasă e comparaţia ce va urma, pe care mi-a făcut-o poetul Ion Minulescu când m'a prezentat hâtrului scriitor I. C. Vissarion. Arătându-mi-l pe autorul lui „Petre Pârcălabul'', Ion Minulescu rosti:

- Uite, îl vezi? Acesta e un copil spiritual de-al lui Creangă al vostru. Şi, din întâmplare, nu e moldovean.”

PREMERGĂTORII POEZIEI MODERNE

„Tot poetul I. Minulescu, în cursul unei convorbiri cu G. M. Zamfirescu, la care eram martor, afirmă că premergătorii poeziei moderne la noi sunt Depărăţeanu şi Mihail Zamfirescu. Şi ca o dovadă, ne cită un catren al lui Depărăţeanu, nepublicat până acum:

Damicela de carou,
Spune lumii că sunt... un...
O iubeam ca un nebun.
Nu ştiam că este..., o...

În controversă, George Mihail Zamfirescu citează altă versiune a aceluiaşi catren:

Damicela de caro,
O iubesc ca un nebun.
Spune lumea că sunt... un...
Despre dânsa, că e... o...”

ION MINULESCU ŞI POEŢII NOŞTRI CLASICI

„Continuându-şi discuţia pe tema aceasta, poetul I. Minulescu îmi mărturiseşte că, în tinereţe, dormea cu volumele lui Radu Rosetti sub cap. Şi poetul care i-a deschis gustul de citit a fost G. Coșbuc. Cât priveşte Eminescu, ne-a mărturisit că nu l-a interesat defel.”

SCRIITORUL PREFERAT AL DRAMATURGULUI ION LUCA...

„...e povestitorul Ion Creangă. Astfel, dramaturgul băcăuan, mi-a mărturisit net:

- M'am născut izolat şi am fost oarecum... pornit contra celorlalţi confraţi originali. Dintre cărţile româneşti îmi plac numai “Amintirile” lui Ion Creangă'. Dar, pentru a nu exista suspiciuni asaupra acestei declaraţii, cam riscantă, voi reproduce și motivarea acestei... abstinențe:

- De aceea, poate, am şi rămas original în lucrările mele, căci nu prea am ţinut să iau contact cu lucrările lor şi mai ales că n-am început să scriu după ce m'am spălat de amintiri şi influenţe străine. Căci scriitorul - încheie Ion Luca - trebuie să se nască şi să creeze prin propriile sale forțe şi calități.”

GHEORGHE ASACHI, CA DRAMATURG, COMENTAT DE ROMANCIERUL IONEL TEODOREANU

„Înainte de a încheia rândurile acestea, merită - fără discuţie - să redau un original comentariu asupra lui Gh. Asachi, ca dramaturg, făcut cu multă savoare şi mai ales spirit critic, de romancierul Ionel Teodoreanu, la 15 Octombrie 1933, cu ocazia marei festivităţi a centenarului Teatrului Naţional din Iaşi. Ca director al teatrului ieşan - pe atunci - Ionel Teodoreanu a ţinut în acea seară memorabilă o savuroasă causerie ocazională, al cărei obiectiv principal a fost Gh. Asachi şi piesa sa „Mirtil şi Hloe", ce s'a prezentat atunci pe scena Naţionalului. Astfel, despre pastorala „Mirtil şi Hloe", scriitorul Ionel Teodoreanu s'a pronunţat în aceşti termeni:

- Cel mai prost scriitor e în stare să facă o piesă mai bună ca aceasta, însă nici o operă n'ar putea să răscolească sufletele noastre ca ea. Ea e ca steaua, cu care golănașii mahalalelor cântă la geamurile noastre şi ne aminteşte că, în urmă cu sute de ani, ascultau acelaşi cântec oamenii care astăzi dorm în cimitire somnul de veci. Iată, de ce - a încheiat Ionel Teodoreanu - această clipă este cu adevărat răscolitoare. Sărbătoarea de azi ne aduce dintr'o parte trecutul, iar din alta, ne-aduce viitorul”. 

Ionel Teodoreanu

Sursa: articolul “Scriitorii între ei” - semnat Cosma Damian - publicat în revista “Universul literar” - numărul din 16 mai 1942