RAUL SEBASTIAN BAZ - NUMERE PRIME

 

numere prime (editura Brumar, Timișoara, 2021)

Raul Sebastian Baz – numere prime (editura Brumar, Timișoara, 2021): Nimeni nu ştie, pe acest pământ, la ce s-a gândit Dumnezeu când a creat numerele prime. Splendoarea fiecăruia în parte şi a tuturor luate împreună ar putea sta la temelia credinţei filosofilor că frumuseţea este infinită. Un număr prim rămâne el însuşi, pentru că nu se poate împărţi în părţi egale. Nici în două, nici în trei, ci doar în cărămizile din care a fost făcut. 7 se poate împărţi doar în 7 părţi egale, 11 doar în 11. În vreme ce toate celelalte numere au, fiecare după felul lui, jumătăţi, treimi, sferturi, numerele prime rămân ele însele, dintr-o bucată, inexpugnabile. 

(...) În fond, pentru că vorbesc despre acele constante la care fiecare dintre noi se raportează. La ceea ce are fiecare mai de preţ după o viaţă. Mici întâmplări, evenimente care uneori trec aproape neobservate, dar şi drame, ba chiar adevărate cataclisme, despre care spunem cu toţii „asta a fost să fie”. Poate că l-aş fi lăsat pe cititor să se întrebe: ce legătură este între călugărul erotizat care-şi incendiază chilia şi câmpurile de căpşuni forever, între bătrânul stejar care culegea pentru mine stele căzătoare şi melcii care s-ar lăsa bucuroşi striviţi de tălpile iubitei mele, ori între dansul din larg al corăbiilor şi extragerea radicalilor? Şi el, fără îndoială, în cele din urmă, ar fi descoperit: unicitatea! Unicitatea numerelor prime... numerele despre care nu se scrie nimic în această carte...

Dar cei mai mulţi oameni, deşi poartă, ca şi mine, în suflet, numerele prime, nu ştiu acest lucru. Nu ştiu că bradul de Crăciun al copilăriei este un număr prim. Nu ştiu că întâiul sărut, dulceaţa de cireşe amare a bunicii, buchetul de narcise aduse din poiana de sub nori, împlinirea lunii şi zgomotul valurilor izbindu-se de ţărm, spaima de întuneric, plânsul înciudat, plecarea prietenilor, naşterea copiilor, îngroparea părinţilor, sunt toate numere prime – acele numere cărora nimeni nu le cunoaşte legea, al căror unic sens este să dea mărturie despre atotputernicia lui Dumnezeu. (extrase din prefața volumului)

 

Vincent

Atunci am luat în braţe câmpul
încărcat de flori şi nu am mai vrut
să-i dau drumul. Au început
să urle: fir-ai al dracului de tâmpit,
pune-l înapoi, ce dracu vrei să faci,
tu nu înţelegi să-l laşi jos odată

dar eu îl strângeam şi mai tare
la piept, făceam paşi bezmetici,
de animal hăituit, mergeam către
vechile locuri secrete şi strigam
lăsaţi-mă, e al meu, dintotdeauna
a fost al meu, îl duc acolo de unde
l-aţi furat, hoţilor, nu pricepeţi odată,
acolo sunt toate ale mele, pietrele
sclipitoare, tenişii plini de noroi,
cântecele mamei, fluturii şi păsările,
toate mă aşteaptă să le aduc înapoi
ceea ce voi le-aţi furat,
ziceam şi
lacrimile îmi curgeau pe obraji...
puneţi mâna pe el, strigau, opriţi-l,
cine ştie ce vrea să facă, l-a luat,
a luat câmpul...
şi atunci am primit
lovitura peste picioare şi am căzut,
dar tot nu i-am dat drumul, era
al meu şi am văzut cerul coborând
şi nişte rădăcini ascuţite mi s-au
strecurat printre coaste... nu vi-l dau,
hoţilor,
apoi Vincent a zis lasă-i,
şi aşa nu mai e nimic de făcut...


Puterea

Ce e asta? Ce dracu înseamnă asta?
Aşa răcneşte călugărul privindu-se în oglindă.
Apucă apoi cu o mână crucea de piatră şi
sfarmă imaginea... cu cealaltă mână înşfacă
lumânarea, o apropie de cartea cărţilor, deschisă
la capitolul despre facere. A face, scrâşneşte el,
în timp ce pălălaia se ridică spre grinda de lemn...
a face, uite, asta înseamnă a face, restul e numai
minciună, batjocură, pierdere de timp, speranţă
deşartă...
sutana i se aprinde şi el o leapădă –
acum e gol cum n-a mai fost din vremurile de
neîntors, cu bărbăţia la vedere, zvâcnind, ah,
ce dracu înseamnă asta
, răcneşte el în chilie
şi atunci icoana Maicii Ioana se dezbracă
în faţa lui şi el urlă cuvinte necunoscute...
Doamne, şoptesc călugării dincolo de uşă,
cu câtă putere se roagă iarăşi fratele nostru...


Un vis

Mi-am aşezat palma în urma lăsată de
plecarea mamei, în zbor, pe deasupra
pădurii... era moale şi caldă ca blana
motanului adormit în spatele sobei, iar
dedesubt se roteau amintiri cu zăpezi
luminate de Steaua Polară, cu brazi
împodobiţi, cu valuri spărgându-se de
stânci şi foşnet de frunze neliniştite...
Mi-am aşezat palma pe inimă şi am
intrat în casă... tată, am zis, tată, vino
să zburăm şi noi pe deasupra pădurii
, dar
nu m-a auzit, citea ziarul, învăluit într-un
nor de fum şi sorbea din cana cea mare de
cafea. Tată, am strigat, te rog, mama deja
a plecat în zbor, hai să o prindem din urmă!

Şi atunci a împăturit ziarul, s-a ridicat – oh,
Doamne, cât putea fi de mare – a suspinat
ca un nou-născut în somn şi a dispărut
în oglinda ovală a şifonierului.


Poiana de la capătul copilăriei

La noapte vom merge să culegem mărul
cu merele de aur din poiana de la capătul
copilăriei. Au dat în pârg, gustul îţi strânge
colţurile gurii şi pârâitul muşcăturii îţi face
pielea de găină, iar luna va străluci, după
cum au spus la ştiri, ca soarele de lapte.
Voi lua cu mine desaga bunicului, mă voi
încălţa cu tenişii primiţi cadou de ziua mea
de la fata vecinului din colţ, voi fluiera ascuţit,
chemându-mi prietenii din vechile aventuri
şi împreună vom porni, plini de entuziasm,
către locul ştiut numai de noi şi de cei care
au ales să nu plece de acolo niciodată.
Niciun taxi nu ajunge până în poiana de la
capătul copilăriei, nu trece niciun tren prin
apropiere, drumurile se înfundă cu mult
înainte de a putea bănui măcar păsările-liră
desprinzându-se din coroana mărului cu
merele de aur. Dar noi, care ştim potecile
ascunse, vom fi acolo, vom sta aşezaţi pe
crengi, muşcând carnea pârguită, privind
luna şi întrebându-ne dacă mai are vreun
rost să ne întoarcem la casele noastre.


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Raul Sebastian Baz
Citește aici poezii din volumul: Raul Sebastian Baz – Cu fața la pământ

Copyright © 2021 Raul Sebastian Baz
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
Un produs Blogger.