RAUL SEBASTIAN BAZ - CU FAȚA LA PAMÂNT

Raul Sebastian Baz – Cu fața la pământ (editura Eikon, 2018): „Cu fața la pământ”, volumul de poezii al lui RS Baz ne invită să (re)descoperim miracolele evanghelice dintr-o perspectivă proaspătă, cu un lirism matur și bine temperat. Deși ar putea fi asociat unui benedictin care copiază umil în scriptoriu Textul, în cele 33(!) de poezii lapidare există bucuria de a rescrie Povestea, cu limpezimi proprii. O carte elegantă, sobră, în care fiecare titlu de poem este cuvânt simplu, al universului milenar creștin, unde ubicua prezență a Lui întemeiază, iar oamenii ne-ar putea fi semeni și provocările nu mult diferite. Note aparte sunt proaspăta și calda prefigurare a copilăriei și o cântare extatică a femeii, amintind de o Scriptură mai veche. Estetică, prospețime, rigoare, sunt dimensiuni ale poeziei lui RS Baz, la fel cum există, în spatele cuvintelor și o prezență a numărului, unde Raul știe că între Unu și infinit poate fi doar un pas. (recenzie semnată de Marian Zmaranda)

Dreptatea

   Omul era legat de un sicomor,

   iar setea și foamea îl mistuiau.

   – Străine, a strigat el, zice lumea

   că vii de sus și ai răspunsuri

   la toate întrebările. Iată, pe mine

   m-au legat deoarece le-am spus că

   femeia care săvârșește adulter

   nu trebuie dată morții, căci pedeapsa

   nu poate să fie mai mare decât păcatul.

   Spune, străine, cine are dreptate,

   eu sau cei care m-au legat aici?

   Dar El, oprindu-se, i-a răspuns:

   – Oare dacă-ți voi spune că ei

   au dreptate, nu vei mai crede

   ceea ce crezi acum? Iar dacă

   voi spune că nici tu nici ei nu aveți

   dreptate, ce vei face atunci?

   Însă eu îți zic: nu căuta dreptatea,

   ci adevărul. Iar ceea ce crezi tu

   în inima ta, este adevărul tău.

   Și, vrând El să plece, omul a strigat:

   – Dar ce să fac, Doamne, să cred ca mine

   și să spun ca ei? Învață-mă, căci

   nu mai pot îndura setea și foamea

   care mă chinuie. Iar El, desenând

   pe nisip, cu degetul mare al piciorului,

   o cruce, i-a răspuns: – Nici nu știi tu

   câte poți să înduri. Și stârnindu-se

   vântul, a plecat. Iar crengile

   sicomorului au prins a se scutura

   peste cel legat pentru credința lui.

Iertarea

   Femeia stătea așezată pe un coș

   de nuiele, își ascundea fața în palme

   și se legăna înainte și înapoi.

   – Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc

   și păcatul meu înaintea mea este pururea,

   zicea, iar cei care treceau pe acolo

   o priveau unii cu mânie, alții cu scârbă

   și mulți dintre ei îi aruncau cuvinte

   de ocară. Dar El, ajungând, a luat un coș

   și s-a așezat lângă femeie. Apoi

   i-a spus: – Nu mai plânge, pentru toate

   există iertare. Și ea, auzind, și-a descoperit

   fața, iar ucenicii s-au dat câțiva pași

   înapoi, căci era frumoasă ca luna.

   – Cine în lumea aceasta va putea să mă

   ierte, Doamne? a întrebat. Și atunci El

   i-a luat mâna între mâinile sale și i-a spus:

   – Tu însăți de te vei ierta, cu adevărat

   iertate vor fi păcatele tale și pe pământ

   și în cer. Însă de-acum să nu mai păcătuiești.

   Și s-a ridicat să plece, dar femeia a căzut

   în genunchi și i-a îmbrățișat picioarele,

   i le-a udat cu lacrimi și i le-a șters

   cu părul ei ca o turmă de capre

   coborând din munții Galaadului.

 

Aripile

   Umblând El prin ținutul celor necredincioși,

   i-a ieșit în cale un bătrân, zicându-i:

   – Ți-am văzut aripile când erai sub smochin.

   Dar El s-a făcut că nu aude și a mers mai departe.

   – Ți-am văzut aripile când erai sub smochin,

   i-a spus bătrânul din nou, ținându-se după dânsul.

   Dar El tot nu l-a băgat în seamă.

   – Ți-am văzut aripile când erai sub smochin,

   a spus acela a treia oară, apucându-l

   de haină. Iar El s-a întors, zicându-i:

   – Cei pentru care am venit privesc fără să vadă,

   ci tu, care nu ești dintre ei, ai văzut.

   Fericiți cei ca tine, cu inima curată,

   pentru că aceia pot cunoaște adevărul.

   Dar ce ai văzut să nu spui nimănui, pentru că

   te vor socoti nebun și te vor omorî cu pietre.

   Căci eu sunt aici ca să ridic păcatul lumii și lumea

   încă nu este pregătită pentru eliberare. Apoi

   a pus mâna pe creștetul bătrânului și acela,

   simțind cum i se deschid și lui aripile,

   a căzut cu fața la pământ și a plâns.

 

 

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Raul Sebastian Baz

Citește aici: Lumea pe care o cunosc

 

Copyright © 2018 Raul Sebastian Baz

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului