ELENA SIMION

Gardenia

pe pământul aproape mereu uscat
casa ei scade în fiecare zi în rădăcinile unui gutui
care crește din noi

bunica mea credea în fantome și
diavoli care așteaptă îmbrăcați în rochii
albe de mirese părăsite
acum după atâția ani un măr tăiat
paharul de apă grija
unui călău programând următorul eveniment
de maximă importanță

bunica mea credea în fantome și
femei care în subsolul caselor
cresc draci și îi hrănesc cu proprii copii
femeile astea își nasc odraslele lângă borcanele cu draci
pentru bogății și puteri
toate astea ca tu să îți încui poarta în fața lor
ar putea fi ultima mea zi

există troițe – să nu treci
pe lângă ele nici măcar
când soarele e puternic
troițele astea ascund virgine cu fețe triste
uneori fețele lor îți zâmbesc și atunci știi

ieri am văzut o panglică roșie aruncată sub poartă
iar asta ar putea fi ultima mea zi

here but i’m gone

părinții mei au îngrijit o vie
în fața casei, a crescut odată cu mine.
știau că strugurii ăia fac vinul mai dulce
mai puțin în toamna
în care am plecat sălbatică
cu un set de lucruri pe care nu o să le aud niciodată.

la scurt timp via s-a uscat și tata a tăiat-o
de ciudă
nevoie nici
nu mai contează

viața mea atârnă de o sârmă
bietul tata o strânge an de an
ocazional, mama se plânge
că s-a lăsat iar de la greutate

personal am trecut peste
dar boundingul forțat e
atunci când ea țipă mai tare:
21 de ani aruncați pe geam să-ți poți
Trânti picioarele pe un scaun din tren

știu că de atunci s-a apucat de strâns câini,
ei nu înțeleg de ce plânge când taie ceapa
dar cumva empatizează
eu am crescut cam mult
de ultima dată când am făcut asta

pe atunci nu știam care-i treaba cu alcoolul
înțeleg acum
ne plimbăm cu el în gură prin biserici
să nu ne mai judece dumnezeu

mai bine făcea praf coasta lui adam
și o trăgea pe nas decât să creeze femeia

Fotograf: The Phope

eee-o eleven

în zilele în care nu îmi amintesc
ultima dată când am îmbrățișat-o
îmi este cel mai teamă de mine de
boala ascunsă într-un buzunar în spatele ochiului
am să te aștept aici oricât
va fi nevoie să îți recunoști că orice zi
ar putea fi ultima dată pentru cineva
când te îmbrățișează

zilele în care nu îmi amintesc fața ta
sunt cele mai grele. forez în memoria colectivă
orice amintire cu tine, dar
tu nu mai ești acolo
lucrurile tale nu mai sunt acolo –
nu te-am văzut niciodată în patul de spital

cumpăr o pâine graham și zâmbesc
mi-ar fi plăcut să mai culegem liliac împreună

 

Elena Simion (n. 28 iunie 1997): Membră a proiectului Cozy Poetry Night, înființat la Iași și plimbat în restul țării. A studiat Limbă și Literatură Germană-Engleză în cadrul Facultății de Litere din Iași. A publicat poezii în Echinox, O Mie de Semne, Poetic Stand, p o e m a s c o p e și în antologia de poezie apărută în urma taberei de creație de la Săvîrșin: Frica de tinerețea altora. Elena Simion este fană a filmelor spaghetti western, muzicii puțin funk, dar și puțin rock și a ginului tonic în intimitatea balconului.

Volume publicate:

Părul de pisică (volum de debut, editura Casa de Pariuri Literare, 2021)

 

Copyright © 2021 Elena Simion
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.