***
Sunt fariseu! Citesc, dar nu-mplinesc
Și la ce bun am Carte și n-am Milă?
De-ar fi Cuvîntu-n mine, nu pe filă,
Aș fi și eu ca voi, dumnezeiesc!
Cu mult mai înainte de a fi
El m-a iubit, ca eu să-l dau muririi,
Sîngele Lui să-și nască trandafirii,
Cei care veșnic ne-or blagoslovi.
Sunt fariseu! M-am săturat de iad!
Ca Iov de bube, așa-s plin de rele!
Sfîntul botez al pocăinței mele
Cu lacrimi îl primesc, în el mă scald
Și uit să mă înalț, aflînd Puterea
Numa-n Iertări, numa-n Îngenuncherea!
***
Sub portocali, iubito, mă aștepți,
Dar eu nu vin. De-un car de ani nu vin.
Și-n loc să te mîhnești ceru-i senin
Pe fața ta și-n inimă, iubito!
Sub portocali e-o piatră, unde stai.
În gînd te rogi pînă se face seară.
Și-n loc să te mîhnești, a cîta oară,
Nu poți să fii ca piatra, unde stai,
Iar cînd trece-un bărbat tresari, sprințară,
Crezînd că eu m-am reîntors, iubito!
Sub portocali, iubito, mă aștepți,
Dar eu nu vin. De-un car de ani nu vin.
Și-n loc să te mîhnești ceru-i senin
Pe fața ta și-n inimă, iubito!
Sub portocali e-o piatră, unde stai.
În gînd te rogi pînă se face seară.
Și-n loc să te mîhnești, a cîta oară,
Nu poți să fii ca piatra, unde stai,
Iar cînd trece-un bărbat tresari, sprințară,
Crezînd că eu m-am reîntors, iubito!
Dublu orfan
- Pentru Nicolae Dabija -
Tu ești aici. Ce mincinoasă-i lumea,
Cînd spune că te-a răsădit în lut,
Pe tine, ce-i dădeai zări de băut,
Pe tine, ce-o-nvățai să urce culmea!
Din deznădejde o duceai în cer,
Din ură o-nălțai pînă-n Iubire,
Urîndu-i: “ La mulți ani și Mîntuire”,
Făcîndu-i soare nopțile de ger.
Tu ești aici. Apune o comoară?
Sub al deșertăciunii lumii vînt
Doar eu sunt cuc, uitat și de-al său cînt,
Un cuc rămas orfan, a doua oară!
- Pentru Nicolae Dabija -
Tu ești aici. Ce mincinoasă-i lumea,
Cînd spune că te-a răsădit în lut,
Pe tine, ce-i dădeai zări de băut,
Pe tine, ce-o-nvățai să urce culmea!
Din deznădejde o duceai în cer,
Din ură o-nălțai pînă-n Iubire,
Urîndu-i: “ La mulți ani și Mîntuire”,
Făcîndu-i soare nopțile de ger.
Tu ești aici. Apune o comoară?
Sub al deșertăciunii lumii vînt
Doar eu sunt cuc, uitat și de-al său cînt,
Un cuc rămas orfan, a doua oară!
***
Pe mine însumi eu mă necinstesc,
Mă umilesc, mă frîng, mă dosădesc.
Pe mine însumi eu mă răstignesc,
Iisuse!
În ospeție-mi vin---nu mă mai știu.
Devreme mă trezesc și sunt tîrziu.
Apus, printr-o minune încă viu,
Iisuse!
Pe cruce stai. Gestas* la stînga Ta!
Dysmas** la dreapta. Nu îl vei uita
Și-l vei ierta, și-n Rai Te va urma,
Iisuse!
Dintre cei doi tîlhari, răbdînd cu greu,
Gestas, și nu Dysmas, sunt pururi eu,
Căruia i-i ocara Dumnezeu,
Iisuse!
* în alte surse---Damachus
** în alte surse---Titus
Pe mine însumi eu mă necinstesc,
Mă umilesc, mă frîng, mă dosădesc.
Pe mine însumi eu mă răstignesc,
Iisuse!
În ospeție-mi vin---nu mă mai știu.
Devreme mă trezesc și sunt tîrziu.
Apus, printr-o minune încă viu,
Iisuse!
Pe cruce stai. Gestas* la stînga Ta!
Dysmas** la dreapta. Nu îl vei uita
Și-l vei ierta, și-n Rai Te va urma,
Iisuse!
Dintre cei doi tîlhari, răbdînd cu greu,
Gestas, și nu Dysmas, sunt pururi eu,
Căruia i-i ocara Dumnezeu,
Iisuse!
* în alte surse---Damachus
** în alte surse---Titus
Dor infinit
- Prozatorului Andrei Moroșanu -
Să fim ca frunzele căzînd pe drum.
Să fim striviți de oameni sub picioare,
Și să cîntăm cu ultima suflare,
Cum cîntă frunzele pîn-se fac scrum.
Le vezi cum ning? Ninsoare de frunzare
Pe suflet ni se-așază rînd-pe rînd.
Mîine în zori ne vom trezi arzînd,
În fața lumii cuvîntînd Uitare.
O clipă și apoi dor infinit.
O mînă de cenușă, ce-o s-aștepte
Privirea unei păsări înțelepte,
Care-o s-o ia-ntr-al inimii ei schit.
- Prozatorului Andrei Moroșanu -
Să fim ca frunzele căzînd pe drum.
Să fim striviți de oameni sub picioare,
Și să cîntăm cu ultima suflare,
Cum cîntă frunzele pîn-se fac scrum.
Le vezi cum ning? Ninsoare de frunzare
Pe suflet ni se-așază rînd-pe rînd.
Mîine în zori ne vom trezi arzînd,
În fața lumii cuvîntînd Uitare.
O clipă și apoi dor infinit.
O mînă de cenușă, ce-o s-aștepte
Privirea unei păsări înțelepte,
Care-o s-o ia-ntr-al inimii ei schit.
Nimic bun
Primii zori mă sărută pe față.
Cîntă crinii în graiul lor sfînt.
Numai eu, o stafie de gheață,
Nimic bun n-am făcut pe pămînt.
Vine-amiaza și-mi zice pe nume,
Deși nu i-am rostit un cuvînt.
Numai eu, o tăcere pe culme,
Nimic bun n-am făcut pe pămînt.
Noaptea iar a pornit să-mi îngîne
La chitara-nstrunata de vînt.
Numai eu, mușcînd veșnica pîine,
Nimic bun n-am făcut pe pămînt.
De-nchid ochii acum, cînd e lună,
Un cioroi mai e treaz pe-un mormînt.
Numai el veacuri o să-mi tot spună:
"Nimic bun n-ai făcut pe pămînt".
Primii zori mă sărută pe față.
Cîntă crinii în graiul lor sfînt.
Numai eu, o stafie de gheață,
Nimic bun n-am făcut pe pămînt.
Vine-amiaza și-mi zice pe nume,
Deși nu i-am rostit un cuvînt.
Numai eu, o tăcere pe culme,
Nimic bun n-am făcut pe pămînt.
Noaptea iar a pornit să-mi îngîne
La chitara-nstrunata de vînt.
Numai eu, mușcînd veșnica pîine,
Nimic bun n-am făcut pe pămînt.
De-nchid ochii acum, cînd e lună,
Un cioroi mai e treaz pe-un mormînt.
Numai el veacuri o să-mi tot spună:
"Nimic bun n-ai făcut pe pămînt".
***
Doamne, Ajută-mă să-mi văd păcatul
Și pe al fraților să nu-l mai văd!
Cu lacrima să spăl al meu prăpăd.
În locu-i maci să semene Prea-naltul.
Doar mie să îmi reproșez mereu
De orișice greșeală făptuită.
Ca ciuta-n fața fiarei prăbușită,
Așa să cad, rugînd pe Dumnezeu:
Să mă elibereze din strînsoare,
Să nu fiu leu și ciută, ne-ncetat,
Să nu fiu neprihană și păcat,
Să nu fiu vultur și privighetoare,
Să nu fiu baciul junghiind mioare,
Să fiu unul și-același: Înviat!
Doamne, Ajută-mă să-mi văd păcatul
Și pe al fraților să nu-l mai văd!
Cu lacrima să spăl al meu prăpăd.
În locu-i maci să semene Prea-naltul.
Doar mie să îmi reproșez mereu
De orișice greșeală făptuită.
Ca ciuta-n fața fiarei prăbușită,
Așa să cad, rugînd pe Dumnezeu:
Să mă elibereze din strînsoare,
Să nu fiu leu și ciută, ne-ncetat,
Să nu fiu neprihană și păcat,
Să nu fiu vultur și privighetoare,
Să nu fiu baciul junghiind mioare,
Să fiu unul și-același: Înviat!
***
Din violoncel țîșneau viori-surori
Și tot văzduhul Cîntec se făcuse.
Sufletul zările de foc parcurse,
Unde-a visat s-ajungă deseori.
Vrednic nu sunt să pun nici întrebări
Și-ncet, cînd trupu-ntreg din zări coboară,
Pămîntu-l ar, din mine, să răsară
Nădejdile ce-or cuvînta Mirări!
Blog: SINCERITATEA ca SENTINŢĂ
Citește mai multe poezii aici: Traian Vasilcău (Traianus), Traian Vasilcău (Traianus) - Să nu mai mor nicicînd
Copyright © 2021 Traian Vasilcău (Traianus)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Și tot văzduhul Cîntec se făcuse.
Sufletul zările de foc parcurse,
Unde-a visat s-ajungă deseori.
Vrednic nu sunt să pun nici întrebări
Și-ncet, cînd trupu-ntreg din zări coboară,
Pămîntu-l ar, din mine, să răsară
Nădejdile ce-or cuvînta Mirări!
Blog: SINCERITATEA ca SENTINŢĂ
Citește mai multe poezii aici: Traian Vasilcău (Traianus), Traian Vasilcău (Traianus) - Să nu mai mor nicicînd
Copyright © 2021 Traian Vasilcău (Traianus)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.