ALEXANDRU OVIDIU VINTILĂ

 

Copacul de pâine

în definitiv generația noastră
n-a depășit pragul de durere al istoriei

asta se știe
cu toată inima și creierul

e așa ca o iluminare
te scuturi de toți câinii din buzunarele tale
și crezi cu tărie că tu
ai descoperit copacul de pâine

îți dai sufletul peste cap
voința ta de putere te înalță
degeaba
pe treapta cea
mai de sus

de cele mai multe ori îți ții
ochii închiși

aleluia

chipul ăsta care e Dumnezeu într-un fel

ne privește printr-o fereastră mică
pe dedesubt de cerul lipit de zid
curge o ploaie diluviană
exact când taci ți se aude vocea
uluitor de neschimbat te pui între paranteze

intacte și nesfârșite rămân întrebările de după
primele semne nu mai au nicio semnificație
ți se întâmplă să privești apusul calp ca o
monedă în lumina chihlimbarie și netedă

în inima omului
zilele omului
sângele omului
tristețea omului

bucuria numai bună de pus pe rană

chipul ăsta care e Dumnezeu într-un fel

 

Amintirea tatălui

după o vreme

amintirea tatălui e ca

o fericire sălbatică

de la răsăritul la apusul soarelui

pe verticală

doar ea își mai poartă capul
în mâini

și sufletul ca pe un trofeu

după o moarte

respirând prin inima unei aglomerații urbane de
vieți

și ea a visat câte ceva despre
orbirea șamanilor
într-o lume în care viața și moartea

sunt de neelucidat

Există o nevoie acută

indescriptibilă

prin forța lucrurilor

mii de ferestre se deschid într-un dreptunghi de beton

stăteai sub barca aceea

credeai că
păstrăvul-curcubeu categoric are sânge albastru
de rege

de cânde lumea
o ființă reală se poartă ca o
ființă reală

și așa Dumnezeu a zămislit omul
primăvara și vara toamna și iarna

diminețile care au urmat săptămâni întregi

și până la urmă
din ziua de ieri datează

plutirea cearșafului
păsările străvezii ale unei căderi de la o
înălțime mică pe care le-am văzut
în carne și oase

foșnetul umed și neașteptat
câteodată al unor ecouri din insulele
eleutine dinspre mările calme
ale unor cuvinte printre atâtea
lucruri simple o întreagă lume

singurătatea întotdeauna
e confuză și pe deasupra
toată nebunia
măruntă
care s-a pornit și
s-a extins în diminețile care au urmat
săptămâni întregi

(poeme din volumul „Insectele imperiului [câte ceva despre orbirea șamanilor ]”, Editura Charmides, 2021)

Alexandru Ovidiu Vintilă (n. 26 septembrie 1977, Suceava): Poet şi eseist. Doctor în istorie. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Redactor-şef al revistei Bucovina literară şi membru în colegiile redacţionale ale publicaţiilor Glasul Bucovinei (Cernăuţi) şi Scriptum (a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava). În anul 2017 Alexandru Ovidiu Vintilă a primit Premiul pentru critică literară al revistei Convorbiri literare, iar în noiembrie 2020, Centrul Cultural Bucovina i-a acordat titlul de Senior al Scrisului Bucovinean.

Volume publicate:

- caricatura de cretă (Editura Cartea Românească, București, 2003; volum distins cu Premiul Editurii Cartea Românească la Festivalul–Concurs de poezie „Porni Luceafărul…”, Botoşani, 2002; Premiul pentru debut al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, 2004; nominalizat la Premiul pentru debut în poezie al filialei ieşene a Uniunii Scriitorilor din România, 2004);

- miezonoptice. tradiţia rupturii (Editura Timpul, Iași, 2008; volum distins cu Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei, secţiunea poezie, 2009; un grupaj de poeme din acest volum a obţinut Premiul I în cadrul Concursului „Natale Oggi”, organizat de „Poesia Attiva”, Torino, decembrie 2008);

- cartea lui koch (Editura Brumar, Timișoara, 2009; carte care a primit Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, secţiunea poezie, 2010);

- viaţa preschimbată (Editura Timpul, Iaşi, 2011; un grupaj de versuri din această carte a obţinut Premiul pentru poezie Octavian Goga, Ciucea, Cluj-Napoca, 2010, precum şi Premiul Editurii Dagan, Paris, 2011);

- Demersul dialogic. Semne ale unei experienţe a înţelegerii (eseistică, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011; volum distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, secţiunea publicistică, 2012);

- Traian Brăileanu. Întruchipările raţiunii. Fapte, idei, teritorii ale realităţii din interbelicul bucovinean (Editura Paideia, București, 2012; Premiul Restitutio al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi şi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, ambele în anul 2013);

- Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale (monografie, teză de doctorat la origine, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013; Premiul pentru studii interdisciplinare al Societății Scriitorilor Bucovineni și Premiul pentru studiu de istorie al Fundației Culturale a Bucovinei, ambele în 2014);

- obiecte psihice (Editura Karth, București, 2014);

- Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu (eseistică, Editura Eikon, București, 2017; Premiul pentru eseu, istorie și critică literară al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, 2018).

- Transparența unui popor de foci (Editura Charmides, Bistrița, 2019; volum de poezie distins cu Premiul Nicolae Labiș al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași și Premiul pentru poezie al revistei Ateneu, ambele în 2020);

- Insectele imperiului [câte ceva despre orbirea șamanilor] (Editura Charmides, Bistrița, 2021)

Copyright © 2021 Alexandru Ovidiu Vintilă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.