MIOARA BĂLUȚĂ - FRUNZE SUB UN ȘTERGĂTOR DE PARBRIZ

 

Mioara Băluță - Frunze sub un ștergător de parbriz (Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2020): Pentru Mioara Băluță, fiinţa se dezleagă prin răsfrîngerea sa în lume. Fiind o poetă de tensiune hard-living, asta se petrece fără echivoc, nedisimulat, fără amortizori şi alte paleative. Iar principiul este unul de transparență, un schimb (al)chimic, în care poezia este operator de decantare a realiilor, înfățişîndu-se, pe măsură ce conştientizează, (tr)aduce la prag comprehensibil şi face operă de discretă sensibilitate din feţele nu tocmai limpezi ale realului. Îmblînzit, pînă la urmă, acesta din urmă, printr-o poetică foarte maleabilă, dar neîncetat fermă, cu admirabilă capacitate şi ştiință în a extrage şi contrage din fibra lucrurilor vibraţia esenţială, ia cu exemplară fidelitate amprenta temporală a detaliilor (şi, uneori, tenebrelor) cotidianului, a recuzitei sale de variabile, vastă şi aleatorie. (...) Poetă redutabilă, Mioara Băluță converteşte orizontul de aşteptare al cititorului în azimut existenţial forte, în efigie. Poezia ei este frunza macerată în abisurile din spatele poemelor, cu nervurile rămase însă distincte, precum indelebile rămîn liniile din palmă. O poezie cu vădit ranfors moral, tensionată de o freatică jubilatorie, surdinizată însă cumva auster, ca acoperită de un nor de cenușă şi răbufnind doar în actul poietic, o poezie care nu are nevoie să primească un loc în lume, şi-l face singură, ca o lume în sine ce este, întregind-o pe aceea căreia obişnuim să-i spunem, dintr-o străveche şi inerţială disonanță, a noastră. (extrase din prefața volumului semnată de scriitorul Dan Bogdan Hanu)

***

copacii au privit în zare
după norii marilor înălțimi.
luna s-a ascuns sub ape.
toate păreau la fel și totuşi
ceva se risipea continuu. mângâia
pe buze urma rugurilor stinse.

ne-am despărțit în câteva cuvinte
convingătoare.
libere.
deschise.

vântul împingea către noi sunete
din locuri calde.
stelele nășteau lumi fierbinți…

spre adâncimi amare
ne-am lăsat purtați
de o maree ascunsă.

*** 

i-am spus gravitație
pentru că nimeni și nimic
nu i se putea împotrivi.

acolo.
înăuntru
se aduna toată greutatea.
tot echilibrul.

nu i se vedea marginea.
nici centrul.

doar în serile cu lună
un sunet ca o mișcare ruginită de lanț
se ridica din adâncuri. o respirație
înăbușită care încerca să atingă
limitele nebănuite ale întregului.

*** 

pielea tare. ochii vii. carnea amară.
suntem la fel: pești mari în visele noastre
cunoaștem aproape toate adâncimile
și tot ce ține de suprafață.

înconjurăm momeala.
ne jucăm cu ea.

doar cei mici prind cârligul
de mai multe ori și tot ei
sunt aruncați înapoi
să mai crească.

se întunecă și orașul își clatină luminile:
un pescar flămând
pe o barcă mică.

noi rămânem cu ochii deschiși.
nemișcați.
protejăm de durere cârligul încarnat.

 

***

le-am spus: fiți puternici!
i-am învățat cu valurile.
le-am arătat muntele
și deșertul
l-am pus în mișcare.
i-am pus să inspire
mirosul florilor inofensive
pentru a le împărtăşi puterea.

au crescut liberi într-un regat necruțător.
acum sângerează ca și mine.

libertate…
ridic paharul în numele tău
și un spin îmi înflorește privirea.

*** 

și după fiecare a rămas un semn.
o adâncitură în pământ
cât vârful piciorului.

nimeni nu a mai privit înapoi.
au zburat toți, până la ultimul,
în direcția propriului freamăt.

cel mai în vârstă
îi chema înapoi cu glas înalt
dar cuvintele lui nu se mai potriveau
cu ceea ce se putea vedea.

fiecare își ducea cu el semnul
adânc și propriul trup
să povestească.

*** 

cineva a spus: totul trebuie
cântărit. dacă vrei să mergi
în direcția bună
simte curgerea.
mută focul. respiră…
respir, mi-am zis. precum în cer

așa și pe pământ.
unul avea un nume atârnat de gât.
altul ducea atent o mână de monede.
un altul trăgea după el câteva pietre.
toți doreau să-și țină greutățile în echilibru.
înaintând fără să se aplece.

eu nu mă aveam decât pe mine –
cel mai prețios capital pe care l-am putut aduna.
număram înainte săptămânile.
înapoi visul. revolta.

nu.
nu m-am înrăit
dar nici nu am putut uita.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mioara Băluță

Copyright © 2020 Mioara Băluță
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.