ROXANA BACIU
Cald, rece
Stau întins pe altarul morții
Crengile-mi zgârie geamul
Cu unghiile lor negre
Un corb viu se așează la picioarele mele
Ce stau îmbrățișate de frânghiile din scrum alb
De mult sugrumate de vânt.
Luna se prăbușește pe fruntea mea
Iar sângele-mi curge șiroaie pe colțurile mesei de tablă
Și el e cald, iar ea -
E rece.
Indecis
Din vers, în vers
Trec în demers
Și plec și trec
Și plâng și alerg
Și scriu și șterg
Și vreau să stau
Să tac mai tare
Să cânt ecoul mut
Să plec, să trec
Să mor, inert
Orbit de soare.
Citește mai multe poezii aici: Roxana Baciu - Prea aproape
Din vers, în vers
Trec în demers
Și plec și trec
Și plâng și alerg
Și scriu și șterg
Și vreau să stau
Să tac mai tare
Să cânt ecoul mut
Să plec, să trec
Să mor, inert
Orbit de soare.
Mort viu
Și cad în gol
În timp ce săgețile otrăvite cu gaz
Gonesc către corpul meu strivit de gânduri
E zgomot deși, aici, în abis
Nu e nimeni
Morții au plecat de mult-
Mai vorbeam cu ei odinioară
Vii n-au mai venit -
Cu ei n-am vorbit niciodată .
Fierăstrăul ruginit îmi crapă carnea
Prin ale cărei răni pătrunde praf de om
Și mă ridic iar în pustiu.
Sunt veșnic mort...
Ori veșnic viu?
Și cad în gol
În timp ce săgețile otrăvite cu gaz
Gonesc către corpul meu strivit de gânduri
E zgomot deși, aici, în abis
Nu e nimeni
Morții au plecat de mult-
Mai vorbeam cu ei odinioară
Vii n-au mai venit -
Cu ei n-am vorbit niciodată .
Fierăstrăul ruginit îmi crapă carnea
Prin ale cărei răni pătrunde praf de om
Și mă ridic iar în pustiu.
Sunt veșnic mort...
Ori veșnic viu?
Inscripții
Și scriu atât de apăsat pe piatră
De urlă luna ta sub piele
Și se frământă de durere
Și-mi râde-n ochi cu lacrimi aspre
De plăcere
Iar dumitale-n palme îți zvâcnește o stea
Ce nu vrea să se stingă
Iar tu izbindu-ți mâna grea de fața mea
Îți faci steaua să plângă
Și se frământă luna ta
Și-ncepe iar...
Să râdă.
Și scriu atât de apăsat pe piatră
De urlă luna ta sub piele
Și se frământă de durere
Și-mi râde-n ochi cu lacrimi aspre
De plăcere
Iar dumitale-n palme îți zvâcnește o stea
Ce nu vrea să se stingă
Iar tu izbindu-ți mâna grea de fața mea
Îți faci steaua să plângă
Și se frământă luna ta
Și-ncepe iar...
Să râdă.
Roxana Baciu: Am 18 ani și sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic “Nicolae Iorga” din Negrești (Vaslui). Sunt pasionată de fotografie și de scris, de artă în general. De asemenea, colaborez la din revista liceului meu, ALS OB. Am început să scriu prin clasa a X-a și vedeam scrisul ca pe o simplă modalitate de a mă elibera de gânduri. În concluzie, am ajuns să nu mă mai pot desprinde de poezie pentru că ea există la tot pasul în jurul meu.
Citește mai multe poezii aici: Roxana Baciu - Prea aproape
Copyright © 2020 Roxana Baciu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment