TINCUȚA HORONCEANU BERNEVIC - CÂND TOTUL ERA VERDE
Tincuța Horonceanu Bernevic - Când totul era verde (editura Limes, Cluj Napoca, 2018): Cartea despre care
vom discuta în continuare, „Când totul era verde”, apărută la Editura „Limes”
din Cluj, în anul 2018, e un roman de 145 de pagini, scris ingenios și sugestiv
sub forma unui poem dramatic, realizat cu măiestrie și profesionalism. În fapt,
avem de-a face cu o proză poetică de înaltă calitate. Delicată, cu o voce
subtilă și cu o sensibilitate profundă, autoarea își întoarce privirea asupra
epocii în care s-a născut și s-a format ca om mama sa. Într-o elaborare lirică
prețioasă și elevat spirituală, Tincuţa Horonceanu Bernevic ne demonstrează,
uzând de tenebrele dar și de candoarea psihologiei feminine, o dragoste
nețărmurită față de părinți și, îndeosebi, față de mama sa care, se pare, i-a
fost în viață călăuză, dar și model de existență. Amestec de ficțiune și
realitate într-un dozaj pertinent, romanul poetic despre care vorbim sondează
cu dezinvoltură universul copilăriei pe care ni-l prezintă aproape nealterat,
cu aplecare frenetică și sensibilă înspre detaliu. Dezvoltă în același timp și
o doză de romantism post-modern, sentimentul monografic descris e unul
captivant și oarecum vizionar și sfâșietor totodată. Într-o atmosferă realistă și discriminatorie, autoarea descrie cu minuțiozitate și talent peisaje și
oameni care, pentru o vreme, își proiectează destinul, ba chiar lucrează activ
pentru împlinirea lui. Portretul sufletesc al multora dintre ei e unul destul
de crud, viețile unora dintre ei sunt destul de fragile și, din păcate,
mutilate de nedreptate, neputință și amăgirea viselor neîmplinite.” (extras
din articolul “Numele
tău, mamă, va fi purtat pe buze de călimară” – semnat de scriitorul George Theodor Calcan – publicat
în revista Ateneu)
Despre mine fiecare poate spune o poveste. Dar povestea adevărată numai eu o știu. De aceea am ales să o las să zboare spre voi. Să vă amintească. Atunci când roata se învârte, noi uităm. Uităm și răul, și binele. Așa le e dat oamenilor, să uite. Ca să reziste încercărilor de tot felul și să-și făurească în permanență viața în momentul prezent. Zilnic s-o adapteze unui vis. Eu modelez lutul acesta necunoscut, de șaptezeci și nouă de ani. Și căutările mele se reconfigurează în fiecare zi. Când cred că am aflat totul, că știu totul, descopăr că nu știu nimic. Și totul e doar o fărâmă de vis. (fragment din romanul Când totul era verde)
Locuiesc într-un trup de femeie,
În trupul meu înnoit cu fiecare venire pe lume a unui copil.
Locuiesc în el ca-ntr-o casă de lut.
E al meu atât cât va voi Domnul,
E al meu atât cât îi curăț tinda, și hornul, și geamul la care șuieră vântul,
Locuiesc în mine cu blândețe.
Trupul de lut îmi ține cald o vreme, o viață,
Apoi îl voi lăsa țărânei și eu voi merge dincolo de cer
Să mă întâlnesc cu ai mei,
Să povestim ce iubiri ne-au mai trecut pragul
În lumea aceasta de jos,
Să ne primim în lumina suavă dragostea nesfârșită
A Tatălui,
Să ne amintim cine suntem
Și ce am vrut de la viața aceasta deșartă…
…………………………….
Tătuța și Mămuța sunt doi stâlpi de poartă
sunt înalți, puternici și calzi ca lemnul
ei stau la intrarea în ogradă să vegheze asupra noastră
uneori ajung până la cer iar casa le rămâne până la genunchi
alteori par două păsări de curte
sau doi peri care-și oferă rodul trecătorilor
Tătuța și Mămuța sunt bătăile inimii mele
alunecă pe cerul nopții ca pe-un patinoar făcut dintr-o lacrimă
mâinile lor de lemn poartă ca un răboj
faptele noastre vechi și noi
anii îi poartă lin, boare de vânt vrăjită,
noi facem o horă în jurul lor
cu mânuțele noastre mici
în timp ce ei își odihnesc obrazul pe coama norilor
(poeme incluse în volumul Când totul era verde)
Este autoarea blogului: Petrecere în lumea celor mici
Copyright © 2020 Tincuța Horonceanu Bernevic
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment