LIVIU MĂȚĂOANU - POEME

 

iată notația la care a meditat un polițist

iată notația la care a meditat un polițist
care s-a sinucis aseară / fără să lase niciun bilet
de adio / nicio datorie / nicio femeie însărcinată:

din stânga venea un automobil / pe partea cealaltă
pe partea lui / șoferul avea mâna scoasă
afară / prin fereastră / și în ea ținea
un spic de grâu / mare și frumos / pe care
îl mirosea din timp în timp;

tu / la vremea aceea / lipeai afișe cu portretul
unui copil fugit de acasă / le fixai

în grădina publică

pe trunchiurile copacilor din apropierea aleilor
centrale / de pe lângă spațiul de joacă
al copiilor mici / acolo unde bonele veneau
să citească ce scrie înainte să termini de lipit;

doi timpi configurați în același sens
uneori aparent trăiți de aceeași persoană
ca și cum ai alege / din mai multe jumătăți

la întâmplare

cele două fețe ale aceluiași bloc de marmură
înainte de executarea bustului.

pe fețele lor apare o liniște întunecată / un rictus; 

pe fețele lor apare o liniște întunecată / un rictus;

de partea cealaltă a Casei a fost recepția
doar acolo bătea pendulul / era și o notă de parfum

în aer

era și o notă de sarcasm pe fețele participanților;

zidurile unor case din apropiere / pe străduțele
din spatele blocurilor / erau ușor înclinate
probabil că pământul se mișcase
ca un cocoș somnoros / dimineața devreme

dealtfel și zidurile unor blocuri din apropiere
nu numai că păreau strâmbe / dar chiar
pe fațade umbrele desenau chipuri din alte lumi

sau niște umbre în automobilele lor negre
mutilate de o lepră a umbrelor
și printre ele / razele unui soare de iarna trecută
descrie exact această imagine multiplă;

la recepție am făcut destule fotografii
pentru toată lumea / cu absolut

toate

personajele / frumoase / desigur
cele mai multe în contre-jour / păreau
niște îngeri care se înalță în deplină lumină
în căutarea unor cuvinte cu înțeles
cum deseori se întâmplă / pe scenă / în
mijlocul discursului.

(........... / .................. ............ / .............
.................. / ............. ...........
.......... ............ ............... / ......... .....)

și toată această compoziție
mi-a revenit în minte pentru că tu te jucai
aici / în parcul acesta cu pantă / atât de frumos

iar dincolo

peste stradă / douăsprezece automobile
s-au armonizat într-un uriaș carusel al figurilor.

prima zi de primăvară este ea însăși o primăvară 

prima zi de primăvară este ea însăși o primăvară
așa cum într-o floare poți vedea toate florile –
pe postul național de televiziune sportivii cresc tonusul
o echipă feminină de tir îți poartă medaliile pe piept

așa cum din războiul al doilea trebuie să se fi întors
bunicii noștri / din cehia sau din ungaria
din germania sau din nimeni-nu-mai-știe-de-pe-unde;

deschid telefonul / caut o aplicație
prin care pot să pun pe suprafața unei fotografii
de jur-împrejur / câteva motive vegetale
flori / frunze / vrejuri / ciorchini / vietățire

aș alege o fotografie din tinerețile noastre

una în care corpurile noastre sunt în atingere
poate chiar aceea în care petreceam
cele câteva minute pe care le aveam avans
față de ceilalți / ne odihneam umbrele
pe treptele cabanei și ne imaginam

unde să punem corturile;

sau aceea în care radu tăia o mare porție de pizza
undeva pe la băneasa / atunci când mătușa
irinei făcuse infarct și era internată la fundeni
iar noi nu prea știam cum să o ajutăm;

sau aceea în care mașina invizibilă se răsturnase
pe la piața kogălniceanu / cu niște genți uriașe în ea

dar

până la urmă primăvara își va scutura florile
și peste tot va fi o mare zburdalnică și
lăptoasă / iar cei care se vor întreba
cum erau primăverile în al doilea război

se vor așeza confortabil pe o terasă între
nenumăratele ghivece cu neasemuite flori.

orice poem aș scrie pentru tine 

orice poem aș scrie pentru tine / nu face decât
să repete istoria zilei de ieri

și

oricât de brusc s-ar ivi dimineața / prima clipire
nu este decât un înțeles precis al unui cuvânt
spus de tine / nu este decât privirea aceea
pe care ai aruncat-o peste umăr pe peronul
gării din micul oraș de provincie

unde vacanța venise pentru toată lumea egal
ca un sfârșit al lumii anunțat;

orice imagine aș țese / chiar și lucrată după
niște puncte imaginare / precum am văzut eu
că lucrau femeile bătrâne altița
nu poate să fie decât o uimire în standardele urbane

și nu poți simți mai mult decât simt bieții
prizonieri dintr-un supermarket din franța
luați ostatici de niște scăpătați / rugându-se
pentru viața lor dintre leșuri

pe când tu

tu

ar trebui să primești un rol
în piesa „dumnezeul răzbunării” care tocmai se joacă
și poate la sfârșitul somnului ăstuia liniștit
căruia i te-ai dedicat pe deplin / mi-ai spune

ca o ioana d’arc de pe metereze
ca o ecaterina teodoroiu ieșind din tranșee

că mă iubești.

primăvara se infiltrează în inimile noastre 

primăvara se infiltrează în inimile noastre tăcută
ca o pasăre de pradă care taie frunzișul în căutarea
unei viețuitoare neatente / absorbită de mișcările iuți
ale unor feline transparente și nedetectabile

poate chiar pornirile noastre în momentele de neînțeles
ale unei petreceri nesfârșite / poate chiar urletele mele

de singurătate

după atâta și atâta alb / zile după zile
nopți după nopți / nesfârșita zăpadă așezată

peste tot;

ciudate aceste flori cu umbrele răsărite înainte
de a le răsării tulpinile / parcă dorințele noastre le-au chemat
atât de puternic / poate gesturile noastre / poate

grimasele noastre nesfârșite și ele

le-au strigat suficient de tare că și-au aruncat
mai întâi sufletele la repezeală / prin crusta asta
a dezgustului

sau poate că / după atâția ani în care ai bătut
în fiecare dimineață răsăritul pe orizont
a venit și vremea unei cești din ceai de flori de tei
sorbită pe micuța terasă / suspendată undeva

între liniile de tramvai și punctele acelea
strălucitoare și argintii / ca niște cutii metalice

în care alții ca noi / sau poate aparent ca noi
poate mai îndurerați sau poate mai versatili
poate mai șovăitori sau poate doar plecați spre alte țări
să jefuiască / nici nu știu unde se duc;

nu există amiază / ci o dimineață foarte lungă
în care tu

tu

trăiești pur și simplu.

ziua a început cu 

1.
ziua a început cu o ploaie lungă și tăcută
la fel ca trupurile noastre unse de eforturi nocturne
oul de dimineață parcă m-a mai întremat

încercam să devin atent / împotriva ceții din
bucătărie / și priveam
cum picurii de cafea curgeau regulat
și se regăseau
într-un întuneric de cameră obscură;

afară cred că este doar un singur călător;

se aude un foșnet amestecat cu două sunete scurte

câinele ăsta este doar jumătate de câine / are doar un cap
latră la cerul argintiu și la pământul albit / l-am văzut

într-o fotografie de pe la o mie nouă sute și ceva
era
cu o ureche îndreptată spre obiectiv

părea că lătra și atunci

cine știe / poate fotograful era cărunt
sau poate vedea prin el oasele lui albe;

2.
așa au trecut o jumătate de oră
și încă una
de parcă erau o noapte și o zi petrecute
pe potecile umbrite / printre mașini rebele
parcate peste tot / tăcute ca într-un cimitir

dar umbrele putrezeau și din ele
răsăreau gânduri aprinse / imagini minunate –

și nu puteam să nu îmi închipui
că una dintre ele ești chiar tu.

cine admiră înserarea din cartierul ăsta 

1.
cine admiră înserarea din cartierul ăsta / cine
se lasă sedus de urâțenia acestor construcții fără
sens / acela nu poate să fie un visător

de performanță

cel mult tipul de la librărie / cel mult tipul
de pe banca din parc / ăla care își strânge în brațe
iubita melancolică

sau poate tipul acela însuși
care duce cu bățul un cerc pe străzile
pietruite din centrul vechi;

dar noi îl privim pe acela care
își strânge în brațe iubita imaginară
pe acela care duce cu bățul
umbra cercului;

2.
visez o stradă cu niște case singuratice
cu multe flori în curțile lor strâmte / cu iarbă
și cu alei betonate / le visez de vreo câțiva

ani buni

nu știu de ce / dar știu că mă inviți pe terasă
acolo unde
ne odihnim trupurile pline de dorințe / pe fotolii
de răchită împletită

văd prin ochii tăi cum mă privești pe după
perdele / mă aștepți / este și motivul pentru
care trec deseori pe acea stradă

pe la jumătatea ceștii ne împletim visele

este și motivul pentru care ne punem pe desenat
ar râde și copiii de glastrele și florile pe care
le desenăm / avem stive întregi de desene
cu glastre cu flori
dar niciunul cu niște ochi plasați strategic
printre petale

ca o primăvară în loc de ploaia înghețată de martie.

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Liviu Mățăoanu

Blog: Liviu Mățăoanu
Pagini Facebook: Liviu Mățăoanu și Liviu Mățăoanu - poezie
Instagram: /liviu_mataoanu
Twitter: @liviumataoanu

Copyright © 2020 Liviu Mățăoanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.