LIVIU MĂȚĂOANU
liniștea se așterne depresivă
liniștea se așterne depresivă / printre
zgomote de
bormașină și de fierăstraie metalice;
strigătul a
dispărut de mult / nu se mai aude
nimic din nicio direcție / nici măcar
ecoul
poate o rază de lumină să mai apară / cine
știe
undeva pe la miezul nopții / dar pentru
asta
trebuie să fim pregătiți
să o sesizăm / e sigur că aduce cu ea
exact acea
frază care a înghețat misterul artistului
miezul acela fierbinte / nici el
sesizabil ușor
căci dacă o zi a dispărut misterul /
neînțelesul
ermeticul / ascunsul
ar trebui recreate pe loc / nicio zi
fără ele
nu este recomandată
poți / în zilele fără inspirație / să
iei o cutie
goală de chibrituri de münchen / sau o
doză de suc golită / pe care
trebuie să o acoperi cu un șervețel
măcar
și să le pui pe masă / pe un raft
oriunde;
și dacă nu te întreabă nimeni ce este
înăuntru
poți foarte bine să te întrebi chiar tu
poți foarte bine să te apuci să scrii
despre asta
sau să înregistrezi mai spre dimineață
cântul ultimelor păsări care mai cântă
la ora aceea;
au dispărut și cercurile din cerc / cea mai bine
realizată abstractizare a acestui oraș
mai bună decât compoziția a șaptea / dar nu
mai bună decât a opta / a mai rămas doar o urmă
mai deschisă la culoare pe un perete
din philadelphia;
eu încă îl caut pe acela cu sandviciul
din frunze
de salată / știu că nu este singur
de capul lui / abia aștept să îl fac să
plângă
torn puțină apă într-o vază de sticlă
mată / violetă
așez în ea florile acestea de câmp / mai
mult niște
ierburi adunate dintr-un singur loc
voi recrea subtilitatea versului
voi recrea și acel petec de pământ cu
verdețurile
sale / haotice / răsărite la întâmplare;
sunt rezistente / vor sta în apa
înnegrită
cel puțin două săptămâni / apoi
mă voi așeza pe banca din parcul mirea
și voi citi
destule pagini din călătoria lui del
chiaro.
ar fi trebuit să încep acest poem
ar fi trebuit să încep acest poem evocând primele
cinci ore ale dimineții / măcar ultima dintre ele
deși somnul meu a fost liniștit
și nici măcar nu m-am trezit
atât de devreme / nu am auzit niciun sunet afară
poate că am visat pădurile acelea neumblate
când cântam urșilor pe mai multe voci
în superba tabără de literatură de acum mai bine
de / oare câți ani
/ prin ’95-’96
puțin afumați / în drum spre cabana pe care voiam
să o golim de tărie / tu mă așteptai în cort
(ce clipe uluitoare / cum am încăput în el
doi câte doi) / noi patru urlam unul către celălalt
az a szép și oci ciornâie / numai că eu strigam
az a szép / az a szép
akinek a szeme kék
aaa-kinekaaaa-szeme feke-te
și
la a-urile ălea lungi / le aruncam din mine pe
ildikó și pe kremhilda / pe prima o cunoscusem
la o mătușă rătăcită treizeci de ani prin oltenia
era incredibil de frumoasă / întocmai cum kremhilda
apoi
eram de acord că numai natașa / colega noastră
putea deține adevărul
iar
spre dimineață / încă mai încercam să vorbesc despre
biciul lui attila care a îngrozit europa sau despre
cneazul rus care bea vin din țeasta dușmanului;
mâna ta mai are toate cele cinci degete / oare? –
nu întâmplător mă întreb asta:
ieri / pe la amiază / de fapt la ora la care mulți
își iau micul dejun întârziat / m-am gândit la tine
(refăceam drumul spre serviciu în marea aglomerație)
să îți trimit mai târziu / poate chiar pe la ora
5 pm / un mesaj scurt cu următoarele versuri:
niciodată înserarea nu a prevestit mai mult
decât aceea care ne-a dres glasul pentru cântul
înălțat în cor în noaptea urșilor;
să văd dacă îmi răspunzi ceva.
 |
| (fotografia autorulul realizată de DABIX) |
1.
aşa este / ţineam în mână un colier cu
pandantiv
acesta este un pretext / fetele se strâng
pe câmp / se strigă
pentru prima oară pe nume / nu au decât
un singur nume
şi nu au decât acelaşi nume;
e o zi întunecată / nu plouă / o
înserare şi ea întunecată
se aud pe pământul reavăn / întors /
paşii moi / uşori;
(fusesem doar ucenicul unui bătrân uitat
cu toţi prietenii răsăriţi prin
cimitire);
la ora nouă eram deja printre clădirile
uriaşe / te aşteptam
la rândul său ne aştepta muzeul antipa /
plănuisem
o vizită la rezervaţia de fluturi;
fusesem doar ucenicul unui bătrân uitat
cu toţi prietenii răsăriţi prin cimitire
lângă care adormeam .............. ..........
...................... /
..................... ...... visam că
visam cu ochii deschişi / himere;
………
....................... / ……………….
în copilărie
desenam femei cu aripi / nu mi le puteam
închipui altfel
subţiri şi lungi ............... /
…………….. …………….
…………….
…………………….. / …………………;
2.
aveam şi câteva versuri albe / pregătite
pentru tine
puteam să le recit dacă preferam o
plimbare / 1000
de cuvinte lângă cuvântul „tu” / eram
pregătit să adaug;
fusesem doar ucenicul unui bătrân uitat
cu toţi prietenii răsăriţi prin cimitire
lângă care adormeam .............. ..........
...................... /
..................... ...... visam că
visam cu ochii deschişi / himere
lângă care plantam seminţe de albăstrele
pe care le aşezam prietenilor la
picioare;
din copilărie priveam fiecare schimbare
a manechinului din vitrină / stătea
acolo
nemişcat / era cea mai prezentabilă
persoană
din oraş;
lângă el / în vază / albăstrelele
eternizau;
turiştii făceau fotografii / nişte
pasionaţi
făcuseră un club al admiratorilor;
nici nu puteai să te pozezi altfel;
mă aşezam pe bancă vis-a-vis / făceam
fotografiile în linişte / în tinereţe
mai multe / apoi câteva pe an / aveam
un album despre el;
aveam un album legat în piele.
3.
prin aer se aud aripi / probabil fluturi
de noapte / în înserare
se lovesc de geam / vizibilul scade /
apoi creşte
odată cu luna / curenţii de aer mişcă
prezenţa spre viaţă;
hm / hm-hm-hm / e seara în care
te caut să te îmbrăţișez / hmm-hmm
vreau chiar acum / vreau chiar acum
ta-ta / ta-ta-ta / ta-ta /ta-ta
ta-ta / ta-ta-ta / ta-ta /ta-ta
o îmbrăţişare / o îmbrăţişare
hm / hm-hm-hm / e seara în care
te caut să te îmbrăţișez / hmm-hmm
imaginile zilei de ieri sunt memorate /
din când în când
revăd două-trei / ca un arhivar
conştiincios / spun „da”
şi privesc pe fereastră / nimic nu este
altfel;
îi spuneam „bună sareli!”
pentru ea / eternitatea pare o
întrerupere a unei proiecţii.
candva am scris despre tine versuri
minunate
1.
cândva am scris despre tine versuri
minunate:
"deasupra porumbelului alb visăm un
ecran ondulat pe care să ruleze
amintirile prietenilor mei plecați la
cumpărături / undeva mai la sud
și porumbelul în zbor să facă din aripă cum aș face eu din mână către ei
și porumbelul în zbor să facă din aripă cum aș face eu din mână către ei
dimineața / înainte de cursuri;
tot tu ești prima în mintea
mea / în cuvintele mele către amici
tot pe tine te visez / zi și noapte
în aceeași cameră simplă / cu un singur
pat
râzând hermeneutic printre degetele
deschise ale palmelor / ale
fiarei";
ajunsesem la numărul 7 / aproape de
capătul străzii
cineva parcase pe locul tău / îți
cunoşteam maşina
învârtea a lehamite filele unei cărți
necitite / spera
că undeva / altcineva / o va citi;
îmi închipuiam un bărbat obişnuit / tuns
scurt şi bătrânel
de vreo cincizeci de ani / cum îşi
închipuie la rândul său calm
imaginile / ca şi cum nu ar fi fost ale
lui;
unele amintiri recompuse / sunt aşezate
altfel / alteori
nici personajele nu sunt aceleaşi / nici
locurile nu mai
seamănă;
te văd
întins pe fotoliu citind / cartea
este fără copertă / autoarea s-a
deghizat
în bărbat / seara este aproape
am să-ți trimit în carlingă o lumină
kafkiana;
nişte aripi tari ca o carapace s-ar
potrivi de minune;
este aşa: îți așezi picioarele unul
peste altul
privești dincolo de zare și mai apoi
treci pe pagina cealaltă –
eu trec pe strada alăturată / undeva
lângă
biserica boteanu / în trecut doamna
boteanu
îmi făcea plăpumi de lână toarsă și
netoarsă;
imaginea ta este ca și arsă.
2.
cândva am scris despre tine versuri
minunate:
"hai să ne așezăm pe această
pajiște verde / închipuită
singurătatea aceasta va construi aici un
oraș numai al nostru
și la porțile lui voi așeza chipul tău /
și deasupra patului
voi atârna chipul tău";
în vântul de primăvară sunt scurse
esențe de parfum / o imagine
idilică pentru o îmbrățișare crudă din
tinerețe / „iar ele / în ii albe
vor dansa până dimineață / până când le
cad petalele albe
iar noi / ca după o noapte de dragoste /
vom depăna amintiri
stând pe fotolii și privindu-ne în ochi.
 |
| (autorul fotografiei: Dumitru Ungureanu) |
Liviu Mățăoanu (n. 14 ianuarie 1968, Câmpulung, Argeș): Scriitor, profesor și realizator de emisiuni TV (Clubul de Arte) și radio (Destine). Redactor-șef al revistei online Muscelnet (apărută între 2000-2004), redactor la editurile Ars Docendi, Cartea Românească - Paralela 45, Polirom. Liviu Mățăoanu a debutat literar în anul 1991 în revista Calende. Debutul în volum: Pauză de o țigară, 1994. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Prezențe în volume colective:
Despărțirea de cotidian(1997)
Plagiator (1998)
Arheologie generală (2000)
#Rezist! Poezia (2017)
Antologie – Poetica (2018, Germania)
Prăvălia cu poezie, Adrian Alui Gheorghe (2019)
Testament – 400 Years of Romanian Poetry/400 de ani de poezie românească (2019).
Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni (2020)
Romanian Poetry from its Origins to the Present/Poezia românească de la origini și până în prezent (2020) și altele.
Volume publicate:
Pauză de o țigară (1994)
Umbra personajului (1999, 2019)
Poeme urbane (2015)
Deasupra lui Hans (2016)
Referințe:
Scriitori români din anii ’80 – ’90 (coordonator Ion Bogdan Lefter, 2001)
Dicționar subiectiv de literatură – Argeș (Sergiu I. Nicolaescu,2007, 2012, 2014).
Blog: Liviu Mățăoanu
Pagini Facebook: Liviu Mățăoanu și Liviu Mățăoanu - poezie
Instagram: /liviu_mataoanu
Twitter: @liviumataoanu
Pagini Facebook: Liviu Mățăoanu și Liviu Mățăoanu - poezie
Instagram: /liviu_mataoanu
Twitter: @liviumataoanu
Copyright © 2018 Liviu Mățăoanu Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment