DAN C. DAVID - MONOLOGURI ȘI INTEROGĂRI

 

1. Sărutul ritual

Cel mai bine ar fi să ne despărţim dimineaţa
fără sărutul ritual.
Rămâne lipit de mine întreaga zi,
ești și tu cu el.
Ori e doar fantoma ta?
Nu contează;
mă cotropeşte chiar mai mult decât prezenţa ta fizică.
Imaginaţia mea te ridică
la proporţiile îngerilor
pe care îi simt mereu în preajmă.


2. Parc
 
Într-o frumoasă după amiază te-am zărit în parc.
Erai aşezată pe o bancă sub un plop înalt.
Frunzele arborelui cădeau una câte una
cântând în surdina, parcă.
Se aşezau în părul tău, nu le băgai în seamă.
Citeai.
Au continuat să cadă, tremurate,
până când capul tău a fost îmbrăcat
într-o broboadă galben-argintie.
La un moment dat ai dispărut.
Banca era acoperită cu un morman de frunze.
L-am scotocit, să te caut,
nu mai erai.
Unde ai plecat?
După amiaza nu a mai fost la fel de frumoasă.
 
 
3. Tata
 
Când a murit tata
eram singuri în dormitorul lui sărăcăcios.
Îi ţineam mâna palidă, rece,
în mâna mea tremurândă.
- Dă-mi o rimă pentru „cancer”!
mi-a cerut, surprinzător, cu voce moale,
deschizând ochii spre colţul încăperii, la plafon.
Un păianjen mare îşi ţesea voal.
- Nu există rimă pentru „cancer” i-am răspuns,
oarecum în pripă.
Dar la ce-ţi trebuie?
- Ca să-i răspund.
O undă îngheţată îmi trecu,
răspândindu-se în corp,
din mâna lui, tot mai rece.
 
 
4. Noaptea
 
Noaptea, întunericul mi te fură,
te înghite cu totul ca o apă neagră şi rea,
te rupe din mine, parcă.
În lumină, chiar dacă eşti departe, te simt.
Între noi se întinde distanţa
ca ceva material,
ce poate fi văzut, pipăit, parcurs.
Ştiu unde eşti.
Noaptea, distanţa dispare,
nu ştiu unde eştişi cuprins de teamă
te caut pipăind împrejurul negru.
Chiar şi în iadul întunecat aş accepta să te urmez,
să te am aproape, să te văd, să ştiu unde eşti.
 
 
5. Rugăciune
 
Aseară te-am văzut rugându-te.
Erai atât de frumoasă!
Despletită, în cămaşa albă, lungă, subţire,
semănai cu unul dintre îngerii
din închipuirile mele din copilărie.
Mi se părea că ai chiar şi aripi.
Faţaîţi era acoperită de linişte ca o odihnă,
ochii, închişi, vedeau ceva ce eu nu puteam vedea.
Un fluture de noapte
intrat prin fereastra întredeschisă
se învârtea ameţit în jurul lămpii
cu lumină gălbuie, potolită.
Ai stins lumina şi ai intrat în patul mare,
aşternut cu lenjerie bleu,
ca în undele unui lac răcoros.
Somn uşor, îngerul meu alb!
 
 
6. Năuc
 
Aş vrea să dansăm în curtea interioară,
noaptea, sub lumina albă a lunii,
să ne stropim cu apă din fântâna arteziană
ca nişte copii la prima dragoste
într-o noapte de Sânziene.
Dar gândul acesta, dorinţa mea,
nu a ajuns departe, până la tine,
sau nu l-ai înţeles,
sau l-ai pierdut printre alte mesaje.
Mi-am dat seama
în momentul în care ne-am întâlnit.
- Ce te uiţi la mine aşa, ca un năuc?
mi-ai zis.
 
 
7. Tanti Suzana
 
Tanti Suzana, prietena mamei,
pedantă, mofturoasă.
Îi spunea mamei:
- Ce-i veni, dragă, băiatului tău să se însoare?
abia s-a întors din armată, are şi facultatea pe cap.
- Deh, dragă, ce să zic?
Asta-i dorinţa lui şi am constatat că e foarte decis;
seamănă cu taică său, e căpos.
- Şi pe de asupra nu e nici prea arătoasă, dragă,
și nici prea isteaţă nu mi se pare.
De părinţi ce să mai spun?
Sunt simpluţi, să ştii!
- Lasă, dragă, dacă lui îi place....
iar părinţii ei sunt oameni cumsecade,
o ţinu mama pe-a ei.
La aproape 100 de ani, săracă, bolnavă,
fără alte rude, am luat-o pe tanti Suzana la noi.
Rămăsese tot pedantă şi mofturoasă.
Aurelia, în vârstă şi ea de acum,
o spăla, o hrănea, ca pe propria mamă.
Niciodată nu i-a reproşat remarcile ei nedrepte.
Când tanti a murit, o lacrimă i se prelingea încet pe obrazul aspru, îngălbenit ca un pergament vechi,
privind-o pe Aurelia cu ochii albicioşi ai senectuţii.
 
 
8. Flori
 
Plantai flori în grădăniţa din faţa casei,
chiar sub fereastra camerei tale.
Îţi cântasem de câteva ori serenade noaptea,
de sub geamul tău, și ţin minte
că am călcat peste straturile tale de flori.
- Ce faci acolo dragă?
- Aduc o bucurie în lume, mi-ai zis veselă,
aruncându-mi o privire
care mă umplea de soare; sau de lună?
Te priveam, nu puteam să plec.
Ţi-ai continuat treaba, liniştită,
fără să mă bagi în seamă.
Într-un târziu ţi-am zis:
- La revedere!
Poate trec mai târziu să te iau. Da?
Ai tresărit surprinsă de vocea mea.
Mă credeai plecat.
- Vino, dacă vrei.
Dar te rog să nu-mi calci răsadurile!
Am plecat inundat din nou de ochii tăi verzi.
 
 
9. Poeme
 
Generalul Mititelu mă privea cu ochii ficși.
Ţinea o mână în buzunar,
iar pe cealaltă înfiptă sub centură, pe burtă.
- Da tinere, care e problema?
- Am venit să vă rog să-mi restituiţi poeziile.
Mi-au dispărut din casă în operaţia de sechestru pe bunuri, acum două săptămâni.
Abia acum am observat lipsa lor.
- Dar noi nu executăm sechestre, dragă.
Du-te dumneata la Judecătorie sau la Tribunal.
- Am fost dar ei nu ştiu nimic.
Cineva m-a îndreptat la Dumneavoastră.
- Nişte tembeli! Du-te din nou!
Ţine-mă te rog la curent cu această situaţie!
Mă interesează, să ştii!
Peste vre-o zece ani,
când generalul şi toţi ai lui căzuseră rău de tot,
ne-am reîntâlnit:
- Mai scrii poezii, domnule inginer, mai scrii?
 
 
10. Nisip
 
Un pictor nebun,
robot uitat în priză,
pictează cu migală nisipul.
Nu ca pe un deşert, nu ca pe-o plajă.
Ia fir cu fir, bob cu bob,
îl priveşte, și ce vede aşează pe pânză.
Nu se poate! Pictorul acela sunt eu!
Ce faci acolo, nebunule?
Nu te mira, străine!
Cineva mai înțelept decât mine, a zis:
„Universul întreg stă cuprins într-un fir de nisip.”
Pot să-ţi spun istoria lumii după o urmă doar,
lăsată în nisipul deşertului, martor la toate.
Vrei să-ţi pun alături familia, neamul,
să nu te simţi singur?
Se poate!
 
Acum privesc altfel nisipul,
pe copiii care construiesc un castel,
pe pictorul nebun din visul meu,
și pe mine.
 
 
11. N-o fi plecat?
 
Mi se încurcă numerele în cap.
Vârsta mi-o confund cu talia de la sombrero,
mărimea pantofilor
cu preţul unui con cu îngheţată Trocadero,
iar contul din bancă
l-am făcut dintr-odată zero, zero, zero.
Parcă ieri luptam pe frontul din Est.
Mi-au secţionat carotida.
Sângele a curs şiroaie tot drumul înapoi,
până la gara din Tighina.
 
De ziua mea a venit să mă salute
preşedintele unei mari puteri;
nu mai ştiu care.
Mi-a spus, printre zâmbete şi cadouri:
„Să n-ai nici o grijă, bătrâne!
Te vom susţine pe cârjele din poliizopren.
Nici n-o să simţi gropile prin care calci.”
Dar am uitat dacă mi le-a dat când a plecat;
dac-a plecat.
N-o fi plecat?
 
 
12. Nocturnă
     Orbul deplin
 
În călimara nopții e întuneric.
Lumina se scufundă în somn.
Întunericul, orbul deplin,
e starea primă;
din el se nasc petele de lumină.
Revin obosite
în noaptea din care-au plecat,
în noaptea din care și eu vin.
 
Frate frigului,
gemeni orfani îmbrățișați în taină,
întunericul ascunde
calea spre mâine.
Plutesc în oceanul întunecat.
E șansa mea să pot primi
o licărire caldă de la tine.
 
 
Mai multe versuri aici: Dan C. David și Dan C. David – Ațipiri
Blog personal: Dandavid's Weblog - Niciodată nu e prea târziu
Pagina Facebook: Dan David
 
Copyright © 2020 Dan C. David
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.