OVIDIU CRISTIAN DINICĂ - POEZII DIN IZOLARE

Ca un strigăt, viața

Le privesc chipul palid
șubrezit de umiditate,
gândurile îi încarcă cu amarul respirației bolnave
sunt jilavi cu pântecul roș de îndoială,
între zgomotul roților de mașini
și apăsătoarele cărămizi din caldarâm
lumina umple geamurile cu speranță
alungă lungi umbre strecurate cu privirile la pândă,
stive de emoții stau într-un difuz șir,
clădiri ce par arse, mobilate sumar și
înzestrate cu durere plâng în culorile incediului
ce cuprinde piepturile suferinde,
pelerinaje întrerupte
fugi intensificate de strigăte
aduc zeii cu fețe umane implicați în fierbere
să desfacă viața din chingile morții,
au atâta putere încât le-a murit teama,
sunt martorii nemuririi înving sau sunt învinși
inima lor este facla ce întreține speranța,
timpul se împarte între jertfă și inconștiență,
soarele veghează cuvintele ce se îneacă
în lacrimi,
asaltat de întuneric sufletul rezistă
este soldatul reclădit cu fiecare luptă.

Prometeu

Prin conducte

nu întotdeauna

curge apă, uneori rugina depusă de timp

lasă sarea să cristalizeze pe buze,

sărutul înseamnă sfârsit,

în straturi zgura ca o umbră a fricii

îmbracă ținutul,

din colțuri pândește neîncrederea,

trupuri unite în chemare

strâng sarea depusă riguros

după ritualuri dictate de timp,

corpul este o singură rană

tot mai rotundă,

sarea acoperă orice urmă a respirației,

timpul devine o stâncă,

zeii frământă tinerețea pe stânci,

Prometeu își pierde

ficatul spintecat de ciocul fierbinte,

nici o ploaie nu vine să stingă focul în ceruri aprins.

Peisaj cotidian

Liniștea stăpânește strada,
în mijlocul aerului pictat cu creta
bazinul de corpuri atrage sarea,
chipuri impregnate cu nesomn merg pe pleoape
ca și cum ar merge pe valurile de nisip
ale plajei nichelate cu viruși,
doar apa poate salva trupuri,
pielea se descuamează în fâșii
ca o trecere pietonală
lipsită de semafoare, blocată
în așteptare,
rămân amprente de sare pe umerii goi
străzi lăcrimează,
câinii nu-și mai cunosc stăpânii.

Ca niciodată

Acum când nevoia de distanțare socială

este vitală

precum teama de a vorbi în public

are propriile victime

sau cum buchetul de crini de pe pupitru

îmi trezește amintirea morții

în fața căreia deschid totuși geamurile,

privesc zarea unde îmi înec privirea într-o mare

la care nu voi ajunge niciodată,

sunt sigur de aceasta pe cât de sigur sunt

că privind pereții goi ai camerei mele și mai ales tavanul

asupra căruia nu găsesc motive de-al atinge

habitatul se va aduna în ochii mei iar în noapte îmi va da

coșmarul ruperii de necesitate,

pot locui și în cochilia melcului

ce mă vizitează zilnic,

îi este și lui frică de moarte

mi-a spus-o într-un vis cândva,

cu toate acestea recunosc

nu m-au preocupat niciodată

stilourile cu peniță de aur

le priveam de la distanță ca pe relicve

și mă temeam de inutilitate și fast

amestec greoi cu gust de rugină,

însă am folosit pixuri

ce-mi permiteau uciderea din când în când a timpului

astfel să nu fiu identificat ca asasin,

pe ele le veți găși asupra mea

ca pe niște spade sau mai bine zis termometru

din care însă mercurul a dispărut.

Ștrandul  cu apă sărată

în strana norilor
cuvintele nu mai ajung
se opresc deasupra orașului
alungate
de iluzii,
în ornicele de nisip se frământă visele
ca pe un aluat,
pe plaje, trupuri însemnate cu cristale de sare își caută iubirea
joacă fals poker
cu inima goală,
sub tălpi castelele se năruie măsurând veșnicia,
într-un ștrand în care sarea se aduce din adânc
sunt ziare cu imagini ce înghit sec cuvintele,
zidurile ca de bastion pasc cerul,
pe pământ tălpi de fier grăbesc timpul
să nască întrebări,
la dușuri fețe posomorâte aruncă măștile
zăpada din pleoape le curge pe fard,
cabine insalubre din scânduri umede
sunt purtătoare de păcate,
verdele lor decojit vede un soare palid
se schimbă priviri acoperite de așteptări
ca ale unor temniceri ce nu cred în libertate,
în timp îngerii zburdă nepăsători deasupra apei.

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ovidiu Cristian Dinică

Copyright © 2020 Ovidiu Cristian Dinică

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.