NICOLAE MIHAI

Cântecul celui apus

Spune, Doamne, o, hai spune,

Celui care sunt, şi-apune

Trup în umbră, gol zidit,

Mult mai am eu de murit?

Flori de rouă -ochii mei-

Arde liniştea în ei

De la nord, la infinit,

Mult mai am eu de murit?

Straie reci, din lut subţire,

Port pe mine ca un mire;

Şi miros a somn cosit,

Mult mai am eu de murit?

Înserare la țară

La ţară, înserarea

are chip de maură.

Sătenii o arată cu degetul,

vântul îi dă târcoale,

iar eu, ca un somnambul,

păşesc, fără să mai aud

întunericul băltindu-mi

sub picioare...

Epilog sau din amneziile

    Unui condamnat la viață

Cauţi cunoaştere în tot ce înseamnă

vremuri de odinioară închise în mansarda casei

când doar mâinile mamei puteau să întârzie

cascada nisipului din clepsidră când grăbit

apusul de soare umplea fereastra

cu făgăduieli infantile şi culori stoarse de vlagă

dar şi când ea disperarea te strângea în braţe

şi îţi şoptea la ureche că nu mai poate trăi fără tine

Azi bucuriile îmbrăcate în mătase scumpă

nu mai au nici un preţ iar zădărnicia

nu mai înspăimântă nici măcar o creangă

înflorită de cireş

tot ce-i omenesc pare o rană din care se scurg

din belşug nostalgiile şi simţi cum te umpli

încet sigur şi fără scăpare din ce în ce mai mult

cu pământ

Lehamite

Noi suntem expiraţii clipelor

trecute, mult încercaţi de chinuri,

pe de rost ştiute.

Strângem mereu din dinţi,

n-avem nimic ascunde, viaţa-i

întoarsă cu faţa de la noi, niciunde.

Ca urmele de paşi pe galbenele

frunze, suntem larmă de fluturi

ce vrea să se recuze.

Proprietari de boli, dar şi de lacrimi

multe, gardienii timpului nu vor

să ne asculte.

Cu plânsul doar plătim singurătăţii

vamă, când cei plecaţi, pe drum

ascuns la ei ne cheamă.

La o bere

Spune-mi, Doamne, spune-mi

mie, cine-n rai n-ar vrea să fie

şi să stea oricât i-ar cere,

cu un înger la o bere.

Să mai uite, de se poate,

lumea cu-ale ei păcate ori

de gânduri, bunăoară,

mult de alţii să nu-l doară.

Viaţa-n rai e garantată:

nu mori singur, niciodată!

Întrebări

                               

Ei, negustorii de cuvinte

aruncau întrebările

în mărăcini

le declarau lăptuci şi lepădări

de şarpe plăsmuite

de neofiţi iluştri şi asta

pentru că ele trădau minciuna

cu petale rupte vrednică

de milă

dusă mai departe în praful

stelelor  ce mor fără nici

un punct de sprijin

Frântură de gând

În mâinile noastre e o frântură

de gând

soldaţii o joacă la zaruri

până când în cuibul nopţii căzut

şarpele casei martor tăcut

îi  mângâie chipul cu răsuflarea păgână

de unde să ştie că păcatul –

fratele nostru

e liber nimic nu-i stă împotrivă

presară furtuni în clepsidra din noi

iar sufletul un pas înainte

mulţi înapoi într-o celulă

fără de gratii

învaţă să zgârâie ziduri

Doină sau afurisit ca un nod

Şi-am zis verde fir de boare

mai la nord de ce mă doare

Mă tot chinui să-mi deznod

de trei ori un fel de corb

Strâns în jurul gâtului

ca gheara nimicului

Ce m-azvârle viermelui

sub talpa pământului

Şi-mi tot frânge umbletul

pân mi-aude sufletul

Pâlpâind mai abitir

ca o pasăre-n delir

Ziua de mâine și urâtul fără mine

Eu sunt un nimeni plecat

din mahalaua tristelor jargoane,

un anonim vestit

al nimănui şi-al tuturor.

Eu sunt un tu, un el, trecut

prin văgăuna Stelară a Poeziei,

un învins al zorilor interogat

de liniştea şi de mireasma florilor

de câmp.

În sufletul meu duc

umbra lunii noi, plină de păcat,

sub geamul casei năruită.

Din muguri de uimire şi cenuşă,

am plăsmuit acest poem

pentru voi, pentru ziua de mâine,

un mâine fără mine, care

mă însoţeşte peste tot.

Din când în când mă întreabă

cine sunt.

Mama ei de viață!

Tot pe brânci ca în armată

şi c-o floare-n colţul gurii

când uitarea mă răsfaţă

intru în poemu-acesta

ca un hoţ prin fânul şurii,

fir-ar mama ei de viaţă!

 

Unde-i oare Poezia

nu mai dau un ban pe ea

cu privirea şugubeaţă

chirăie pe lângă mine

verbul ca un şobolan

şi metafora sărmana

chiar de-o-mbrac

cu multe rochii

şi aprinse flori de gheaţă

tot mirosul de fân proaspăt

îmi închide seara ochii,

fir-ar mama ei de viaţă!

Pelerin printre cuvinte

nici tu umbră nici verdeaţă

doar cărări de vis cutreier

şi adorm strângând în braţe

ţârâitul unui greier,

fir-ar mama ei de viaţă!

Nicolae Mihai (pseudonim Nicolae Mihail, n. 1 iunie 1950, Cosmeşti, municipiul Tecuci): După absolvirea Liceului Nr. 1, din Tecuci, în perioada 1965–1969, a urmat Şcoala tehnică de impiegaţi de mişcare C.F.R. din Galați. Este absolvent al Cursurilor de biblioteconomie din cadrul Facultăţii de litere din Bucureşti. Între anii  2001 și 2015 a fost bibliotecar la Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” din Bacău. Nicolae Mihai a debutat literar în revista Orizont (Timişoara, 1976). Nicolae Mihai a întemeiat şi condus Cenaclul “Nichita Stănescu” de la Biblioteca Letea (1984-1988) şi Cenaclul „Clubul artelor” de la Colegiul Naţional  de Artă „George Apostu” din Bacău, după anul 2001. A fost membru în juriul Festivalului de poezie “Toamna băcăuană” (2013- 2016), membru în juriul Festivalului Naţional de Poezie „Costache Conachi” (Tecuci, 2014 și 2016) și membru în juriul Festivalul Naţional de Poezie “Vasile Alecsandri” al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (2010 - 2015, Bacău). Din anul 1998 este membru al Uniunii Scriitorilor din România (în Filiala Iaşi, 1998 – 2002 și în Filiala Bacău din 2002 până în prezent). A făcut parte din colectivele de redacţie ale publicaţiilor Argus, Ultima oră, Ziua, Viaţa băcăuană, Plumb (din 2007 este secretar de redacţie al revistei). Prezent în culegerea Visând o corabie (Bacău, 1983). Antologat în Metafore peste vremi (Editura Destine, Bucureşti, 1993) și în Icoană mamei (Editura Amurg sentimental, București, 1999).

Premii literare:

Premiul I (acordat de revista România literară, la Festivalul de poezie de la Costeşti, Hunedoara, 1984)

Premiul revistei Convorbiri literare (la Festivalul “Vasile Alecsandri”, Iaşi, 1984)

Premiul III (la Festivalul „Nicolae Bălcescu”, Râmnicu Vâlcea, 1984)

Premiul Cenaclului „Panait Istrati” (la Concursul de poezie „Mihu Dragomir”, preşedinte al juriului Fănuş Neagu, Brăila, 1987)

Premiul I (la Festivalul de poezie „Virgil Carianopol”, Caracal, 1993)

Diplomă de Excelenţă (pentru volumul de poezie Insomnii scoase la licitaţie, la Festivalul-concurs literar „Avangarda XXII”, Bacău, 2017) ș.a.

Cărţi editate:

Înserare în straie de călugăriţă (volum de debut, Editura Plumb,  Bacău, 1993)

Întâmplări de atins cu mâna (poeme, Editura Plumb, Bacău,  1994)

Păcatul ochiului deschis (versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1996)

Capcane pentru ploi (poezii, Editura Junimea, Iaşi, 1998)

Închisori fără răspuns (versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1998)

Piramida de aer (poeme, Editura Melior, Bacău, 2003)

Clopote în exil (distins cu Premiul U.S.R., Filiala Bacău, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2005)

Fântânarul din stele (distins cu Premiul U.S.R., Filiala Bacău, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2010)

Epilog sau Din amneziile unui condamnat la viaţă (Antologie de versuri, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011)

Insomnii scoase la licitaţie (poeme, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2016)

Mireasa din sicriu (proză scurtă, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2017)

Însemnări critice (critică literară, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2018)

Lehamite sau ziua de mâine şi urâtul fără mine (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2020)

Citește mai multe poezii aici: Nicolae Mihai - Se mai poate

Copyright © 2020 Nicolae Mihai (Nicolae Mihail)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.