ELENA DRĂGOI
Eu
Orașul de piatră, străzile de fier,
Semafoare triste, pe un drum sever.
Cad frunze de marnă, într-un ritm
lasciv,
Eu privesc la toamna, născută naiv.
Printre mii de umbre, pe trotuarul gol,
Rătăcesc în ploaia seacă și uscată.
Ireali amici se grăbesc spre casă,
Pașii lor, și-ai mei, urme nu mai lasă.
Future past
O singură poză a rămas
Cu mine copil,
Să îmi amintească uneori
Că timpul nu este docil,
Ne poartă din ieri către mâine
În salturi și în trap,
Îl subjugăm în minte
Și-n clipe fără cap.
Se văd în ochii mici
Fragmente ce n-au fost,
Posteritatea ivită din hazard
Sau rost,
Cândva și alți lăstari
Vor privi la acest prezent
Rămas captiv în poze
Și-n vreun tablou latent.
Mă-ntreb dacă fotograful a bănuit
Vreun pic,
Ce fericit om mare va fi
Acel om mic,
Și eu sărind peste azi-mâine
Copilului meu îi ursesc
Să smulgă din viață doar bine,
Echilibru îi doresc.
Proză
despre suflet
Să ne învârtim în continuare
În jurul substanței concentrate,
În jurul sufletului.
Nimic concret sau stabil nu poate
exprima esența
Știm doar că există.
Singurul sentiment de supremație sau să
fii desăvârșit.
Noi știm că suntem altfel,
Fiecare o știe pentru sine.
Secolul logicii sau al atingerilor.
Dacă nu, înseamnă că nimic nu există.
Deși orice idee ar putea fi crezută
Cât timp constituie hrană.
“Frumusețea are pete și e trecătoare”
Până și petele își fac loc în descrieri.
Sunt necesare.
Absolutul poate fi simțit doar… din nou teoria incertitudinii.
Cu atât mai bine.
Există extreme și există și limita
dintre ele.
Dar ținând cont de importanța
Pe care o are emoția
Atunci căutarea echilibrului
Este mai esențială decât însuși
Posesia echilibrului.
Sau poate că vreau doar să mă scuz.
O lume superioară acesteia în care ne
târâm
Se vrea a fi una divizată,
Și rareori le aruncă din nebunia ei
fragmentată
Și celor mai fanteziști.
Cu adevărat…
Ei nu cunosc ipocrizia.
Poate că schimbarea m-a orbit
Și nu mă mai recunosc uneori
Dar acum trebuie acceptată.
Fără ignoranță.
Să tindem întotdeauna către împăcare
Oricât de mult zgomot ne perturbă
așteptările.
Healing
Pereții se scutură de gândurile negre
Născute de demult în timp
Nici plânsul nu se mai aude acum.
Pătrunse liniștea prin crăpăturile
Bătrânei case-n care am copilărit,
Vecinii toți s-au dus, ori au îmbătrânit
Iar timpul a-nceput o altă viață
O curgere fără nicio cutie a sa,
E totul larg, deschis, prezent
Și așteaptă doar ca să devină lent.
Circles
There is a certain talent
To realize you have a talent.
And even more
When you grow it into concrete work
For work with passion
Is a blessing
And changing the world
Started with this.
Freedom of choice is everything
Nobody owns us but ourselves.
Perhaps sometimes we let others
Own our time
For a little time
But then again is still a choice
And when choice is made from
And with love
There can't really be a greater act of
will.
A more liberating ownership
And a greater talent
Of letting love be your talent.
For what are we than products of past
acts
Of someone’s love
Not necessarily our parents love
Maybe of our future children
That wanted us into this world
So they would have the chance to stop
by.
Time is a circle and life itself is
round.
Autoportret
Insomnie.
Iarnă.
Și mă certam
Cu mine.
Unii au crezut
Că sunt
Metaforică .
E doar nebunie.
Mi s-a părut
Că retrăiesc
Coșmarul
Secolului trecut.
Alții spun:
Filosofie.
Amicii noi cred
Că-i doar talent.
Tu spui că ești
Un gânditor.
Un realist plin de
Idei.
Iar despre mine
Prea mult
Prea greu.
Ca să-nțelegi.
Căci nu mai înțeleg
Nici eu.
E clar:
Filosofie.
Elena Drăgoi (n. 26 octombrie 1987, Pucioasa, Dâmbovița): Este soția scriitorului de ficțiune istorică Emil Laurențiu
Drăgoi (sunt stabiliți în orașul Brașov începând din 2006). Deși a ales să
studieze științele exacte în perioada liceului, în facultate s-a orientat către
ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, absolvind astfel Asistența Socială.
Este mamă și soție devotată, promoter al sportului și al stilului de viață
sănătos prin intermediul proiectului GYM 4 LIFE, militantă activă pentru
diverse cauze sociale.
Încă de mică a atras atenția profesorilor și a colegilor
cu abilitatea de a scrie texte originale și nonconformiste, având o atracție
clară către literatură. A participat la diferite concursuri de creație literară
(locul IV - secțiunea poezie - în cadrul concursului "La Steaua",
2001 și locul III - secțiunea eseu - în cadrul concursului "Mihai
Eminescu", 2004). În prezent are în lucru o carte pentru copii, o
proză de mari dimensiuni de factură metafizică și o carte de dragoste.
Volume publicate:
Emoțiile Dianei (editura Libris Editorial, 2017)
Poveștile Dianei (include două microromane, editura Hoffman, 2019)
Cărțile autoarei pot fi comandate direct de pe pagina de Facebook Poveștile Dianei sau de pe site-ul: Librăriile Ralu
Copyright © 2019 Elena Drăgoi
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment