GAVRIL IOSIF SINAI - TOTUȘI POEZIA

totuși poezia

delicată curge lumina
în albia ce dantelează cerul
de pe mal doi îngeri trag cu praștia
până departe
au atins casele poeților
care-și puneau în poem aripile
sacrificând orice zbor
pentru cuvintele lor
trimise deasupra pământului
numind înălțare fiecare vers de pe buze
le udau cu apa țâșnită din piatra
de hotar între
o ceată de serafimi și o gașcă de tâlhari
puși pe răfuială
căci poezia nu dă de mâncare
cine poate lua mai mult de pe o foaie

trag cu putere de fiecare rostire
o învălmășeală de umbre la lumina lunii
când cedează o stea
apoi alta
descheie universul
dezvelind pentru unii rușinea
pentru alții capodopera

lector

am plâns în versuri

pe tăblița de ceară

mi-am întins strofa

ca o girafă

cu buzele prind din Păltiniș

jurnalul unde cad

dezmeticit în curba ideilor

în Rășinari

frunzele vara

învelesc schimbarea la față a

iubirii într-o biserică

carte din care citesc

pe Cibin

oamenii străzii

orfanii

vedetele pieței

o piesă nejucată

pe scenă

aparte citesc din texte

Goga

Cioran

pe munte Noica

cu dosarul la securitate

culeg din

schimbarea la față a României

lacrimi și sfinți

derivare

sfarmă piatră cu nimic mai frumos decât lutul lipicios
umblă aiurea căutând umbra pentru a se lăuda pământului
de priceperea sa în găsirea sensurilor
risipind fărâma de piatră în orice ochi oblic căzut
peste golul terestrului gând subjugat ucroniei.

conservat în sare și tăciuni, în viziuni nedeslușite
clocotește povestea fratelui mai mare și trecut
sub scoarța de lut, prin umbre rupestre cizelând
urma prezentului său în creionări și oase smintite
nepricepând în totalitate din toate cele sfărâmicioase stânci
printre care se ondula trupul șamanului
trimite urma degetului său spre umbra jucăușă
unde se imprimau pentru mirările noastre
și vânatul lor ușurat
mamuți, bizoni și alte fiare salivate.

total în afara interogațiilor și răspunsurilor
al gândurilor șlefuite
peste cadavrele dobitoacelor sfârtecate
peste fiecare pulpă a picioarelor
descărnate până la unghie
sprinten
aleargă omul supraviețuind
coloratului orizont spre care privește
mormăind sunete instantanee
în leagănul balanțat al comunicării
printre mimica și truda trupului
jegos și încordat ca o piatră sub care iubește
sufletul-copiljucăuș, lipsit de identificări sau asceze.

în afara ecuațiilor și circuitelor
postat pe un colț de retină
în jocul umbrelor ce mâzgăleau pereții peșterii
căscând gândul să prindă mamutul
rostogolit peste un vis
spulberat în narațiunea mâlului lipicios
în zorii unei alte zile
cu suliți, praștie și lame de silex
tremura în negura zeilor acri
de sub fruntea încrețită
lansând sentimentde scormonire
dincolo de timp
în adâncul
pământ
om.

durere

mă doare în tine
zi a celor care nu mai vin
nici bunicii mei
nici tăticul nici mămica
transpirați
aprinși în față de soarele
înfiat de codrii Ilimbavului
din Cornul Feții
până După Teiș
o brazdă de coasă
trasă în roua dimineților răcoroase
când soarele se ridica
din Țara Bârsei
cu lucirea unui scut
al cavalerilor teutoni
care ne-au nivelat drum pentru comerț
aiurea de la est la vest
ei au plecat
dar soarele a rămas
să-și scrie povestea
pe dealurile și fețele noastre

mă doare în secundele năpustite
prin ceea ce numim istorie
puse la un loc
sub obroc
zicând
repede
stop

ochiul vede cu lentila de cer
după umbletul umbrei
printre brazi printre tei
fărâme de zâmbet
de crispare
stropi de iubire și ură
pe fragmente de os
o uliță goală
unde se îngrămădesc
amintiri cu ai noștri
pofticioși stau la masă
noi fiind un desert

oceanul

ochiul adâncului urmărește cerul
primește lacrimile văzduhului
unde vulturii se întrec
cu înălțimea sub aripi
poartă în cioc
gustul apei de sus
deschide și închide
un ceremonial de căsătorie
de la care pleacă
dornici de înmulțire
gândurile muritorilor care navighează
spre țărmuri virgine

s-au aplecat spre pământ
cu mâinile până la lună
din care au stors muritorii
câteva minute de fericire
un foraj de calitate în țeasta
corpului fără alt bagaj senzual
certitudini de microscop
lăsând în șomaj marinarii
plecați cu treburi prin port

cântec

o picătură pe ștergarul prins în perete
acoperitoare peste urmele care duc
în casa unde șezătoarea începea
când luna se despletea
în cântece
de pe dealuri și văi adunate
necosmetizate de timp

prinsoare pentru îndrăgostiții recenți
care au început muzica
în alai cu lăutari avangardiști
ascund boxe în cufărul cu lacăt
iscoditori în nevoi țopăite
într-un vârf și călcâi de opincă

sar din ogradă pisicile gardul
câinii latră la lună
după grădini
e o muzică peste satul de altădată
scârțâie din cimitir
crucile țin o tăcere
între fostul și actualul destin

pe mal

doi copii și-au modelat un bunic din nisip

pe marginea mării

au privit îndelung cum cerul

varsă din el apa albastră

tatăl și mama sunt

tot departe

povestesc ei bunicului

ne-au trimis poze pe WhatsApp

au spus despre noi bunicule

că suntem frumoși

am crescut mari

cu dorul după ei

am uitat anii

ce sunt aceștia

bunule

zi după noapte

plâns înfundat

perne de lacrimi

iarăși o zi

cu imagini de părinți

în parc

vegheați se joacă copiii

noi

stăm fără să atingem nimic

în fiecare vis

.............................................

bunicule nu te topi

sub ploaia ochilor noștri

de școală

nimic mai mult decât tu
firul de iarbă stăpânit de talpa trecătorului grăbit
un ghiozdan în erupție vulcanică
aruncă fragmente de vieți creatoare
obsidian lovit de neliniști
spintecă textul trecutului lăsând cicatrici
pe o potecă în corvezi aristocrate
fără discursuri / fără cravată la un gât obosit /
în urcuș lin cu soarele-n față

răsfoim destinul curbat după coperta a patra
sfidând imaginarul ospăț canin
o școală unsă cu slănină
și vise spintecate-n urmă

prin rugăciunea celor dragi
aduni fărâme de cuvinte medicinale
abandonate în câmp deschis
la începutul anotimpului de cules
ciorchine de zâmbete
recomandate preventiv
stângăciilor crispate
pe tabela de marcaj a viitorului
ai parte când ai carte

touch screen

s-a oprit drumul în pajiștea pestriță
averea s-a adunat pe câmpul
masat cu opinci / din zori / gura timpului
petrecut în foșnetul căderii în brazdă
sărută roua / coasa
prin trupul vegetației mute
cu plânsul uscat într-o căpiță

ieslea ascunde o mântuire
agățată în cui
pentru orice anotimp care vine

ce iubire ai pentru mine
printre florile căzute
în trupul de ieri
simt mirosul de fân / în zbor
ochii tăi locuiesc în istorie
flirtez cu timpul / nu vin
din prizonieratul viitorului /
balotat virtual și distribuit
mi-ar zice bunicul
golan

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Gavril Iosif Sinai

Citește aici poezii din volumul: Gavril Iosif Sinai - Tramvaiul de turtă dulce

Copyright © 2019 Gavril Iosif Sinai

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.