ZINA BIVOL - FEMEIA CU GUST DE LAPTE
Zina
Bivol – Femeia cu gust de lapte (editura 24 ore, 2019): Cartea este și pentru cei care nu au timp să citească poezie și cărora
le dăm posibilitatea să le asculte, dar și
să le privească. Volumul a fost publicat în două variante: o carte fizică și una
online, pe canalul autoarei www.youtube.com/c/zinabivol Accesul la pagină este liber și chiar îndemn absolut
toată lumea care aude tangențial despre această carte să acceseze acest canal
de youtube sau pur și simplu să fac rost de carte la una din librării... Cartea-vlog
a fost publicată cu sprijinul editurii „24 ore” din
Iași și este împărțită în trei capitole: „Trăiesc într-o pasăre”, „Femeia cu
gust de lapte” și „La o cafea cu dragostea”. Cred că dacă iubești poezia bună,
această carte, aparent neobișnuită, te așteaptă să o răsfoiești. (Zina Bivol)
Extrase
din prefața volumului semnată de scriitorul, filologul și criticul literar Ioan
Holban:
Un
sumar compozit, cu izbînzi şi căderi, foarte divers, în frenezia descoperirii
poeticităţii realului, a temelor lirice, fără a-şi îngădui, însă, răgazul de a
medita mai mult asupra lor, de a le personaliza şi a le trece printr-un filtru
propriu de percepere a lumii şi sinelui, oferă cea mai recentă carte a Zinei
Bivol, Femeia cu gust de lapte (Editura 24:ore, 2019). Astfel, poemele care
deschid volumul, Trăiesc într-o pasăre şi Tic, tac…, reţin atenţia prin
structura lor de profunzime, care trimite la unul dintre cele mai puternice
simboluri ascensionale şi la conexiunea acroşantă cu un foarte cunoscut text
evanghelic:
Trăiesc într-o pasăre
Trăiesc într-o pasăre
la marginea lumii
Trăiesc de parcă
nu am mai murit niciodată
În zilele ploioase mă ascund în nori
și fug cât mai departe de tot ce știu
(chiar dacă nu știu nimic)
Gust din liniștea văzduhului
de parcă nu am mâncat
mai bine de șapte ani.
Pofta de tihnă și pace
azi și-a găsit adăpostul în casa mea.
Am început să locuiesc
Într-un pescăruș pe vârful unei aripi
unde am respirat puful unei iluzii
ca într-o grădină de maci.
Și acum mai simt starea de euforie
în care m-am conservat ca o legumă
Niciun capac nu poate acoperi
ochii din farfuria mea.
Cresc în mine o
nouă pasăre
Aștept să mă învețe să zbor
Așa cum nu am zburat niciodată.
Trăiesc undeva la marginea mea
Acolo unde nu sunt întrebări
și nici răspunsuri
Pur și simplu trăiești...
După acest început, să-i spun, "în forţă", poemele cărţii
pendulează, într-un balans baroc, între autoportretele lirice ale unei femei
"trează de atîta viaţă", cu "focul în vine", din Cafeaua a îmbătrînit ori Parfumul expirat şi textele fără
relief, terne, ale unei poezii de notaţie din Totul e putere, de pildă, între drama necomunicării într-o lume
robită spaţiilor virtuale din Vă invit
la un ceai:
Zâmbim virtual
Ne îmbrățișăm prin mesaje, iubim la distanță,
Ne conectăm prin satelit
Și pierdem frecvențe importante.
Orele de pauză se egalează cu orele de facebook,
Nu e vreme niciodată de un ceai fierbinte.
Trăim zile fără istorie și ne facem prieteni într-o lume
ireală!
Totul apare și dispare
Se strică și se repară
O zi răsare o noapte apune
Un copil se naște, un bătrân moare.
Lucruri irepetabile și inevitabile.
Rămân mesaje fără impact,
Comentarii șterse, iar apa s-a răcit.
Liniștea se ascultă, nu se stăpânește!
Am devenit industriași de mesaje virtuale.
Toate au o măsură, nimic nu este la infinit.
Măsurați timpul, prietenii nu se fac pe facebook.
Vă invit la un ceai, dacă verde
Alegem să ne vedem în parc.
Dacă alegi un ceai roșu, ne auzim la o terasă.
Un ceai de fructe? Atunci ne întâlnim într-o livadă.
Fie unde o fi...
La un ceai îți alegi prietenii, nu întotdeauna și locația.
Din
punct de vedere estetic, miezul poeziei
din Femeia cu gust de lapte se află în ceea ce aş numi poemele universului
acvatic, care se regăsesc în prima secţiune a volumului, în texte precum O(ce)an,
Delfinul, O linie trasă sub noi, dar, mai ales, în partea a doua, Mama
Păpuşilor și a treia, Femeia cu gust de lapte, din cartea Zinei Bivol; nu atît
marea, oceanul ori Nistrul "turbat", cît ploaia, densă, compactă, un
diluviu ce vine de sus ori, dimpotriuvă, cuminte şi blîndă, ploaia nouă dintr-o
serie memorabilă, intitulată Mi-e frică de ploaie sau ploaia care "cîntă,
dansează, pictează" din Mamă, vino să vezi ploaia!; pelicula ploii e
oglinda, unde se în-făţişează lăuntrul fiinţei, istoria acesteia, între
cîntecul trist al sirenei şi viitorul-trecut al sfîrşitului.
Mamă vino sa vezi ploaia…
Cântă, dansează,
pictează,
Azi este mai obosită ca ieri,
dar nu-și întrerupe jocul.
Mamă, te cheamă ploaia
A venit să te felicite de ziua ta!
Are în mâini
un buchet cu apă limpede
și curată!
Mâinele tale,
nici azi nu au timp pentru tine.
Nu te mai saturi niciodată de muncă!
Plouă des și mărunt
Cade lent, apoi mai repede…
Aș vrea să fii o femeie de ploaie
Să-ți verși amarul
când te simți prea plină de el,
Să-ți umpli sufletul
cu apă când vrei să te stingi,
Să arunci în aer
toate cuvintele
când vrei să respiri.
Și cel mai important
să speli necazurile copiilor
pentru care stai zi și noapte
și le plângi neîndemnarea.
Simți ploaia…are gustul tău?!
Tu plângi împreună cu Dumnezeu.
Azi ești mai obosită ca ieri,
dar îți continui mereu drumul…
Copiii sunt drumul părinților.
Privește…
Te invită ploaia la dans,
Tata nu a reușit azi să te facă fericită.
Aș vrea ca ploaia să-ți cânte la pian
ori de câte ori îți va fi dor de mine.
Eu am să cresc,
dar niciodată mai mare decât tine.
Mamă - femeie de ploaie,
de ai știi cât te iubesc!
În fiecare picătura este sufletul meu.
Copyright © 2019 Zina Bivol
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment