Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

16 mai 2019

TRAIAN VASILCĂU (TRAIANUS)

















Poemul mereu

Suflet ca mine n-are nici o floare,
Omul fără durere e păgîn,
Iubite cititor, care mă doare,
Încearcă, dacă poți, să fii bătrîn.

Doamne, de ce așa fragil faci omul?
Îl duci prin rai, dar poftă i-i de iad,
I–i dor de moartea morților sub pomul
Ce–i roditorul tainei de smarald.

Să dăm un ordin pentru visători
Şi cerul grav, ascuns după nămeți,
Mereu vînîndu–i, să–i ochească–n zori
Cu lacrimi mari înfipte în săgeți.


Femeia dansînd

Dansatoarea pe flăcări scria cu pașii ei lini
Poemul de neșters al clipelor nopţii.
Săltam din lumină, alergînd printre spini
Spre Patria de întuneric ninsă - a Morții.

Femeia se dezbrăca sub lună şi dansa,
Femeia, lepădîndu-și tainele, cînta,
Știuse cînd să se nască și cum mă privea
Am înțeles că în pieptul ei mai bătea inima mea.

Femeia se depărta de mine plîngînd,
Cerul o–nnămețea în roiuri de stele
Și nu știam că ea era veșnicia dansînd
Pe nisipul fierbinte–al memoriei mele.


De la Traianus citire

Culege-mi sufletul, din palme bea-mi-l,
Pe cerul nopții mișună lumini.
Curînd cădea-vor stelele-n grădini
Și–am să–ți șoptesc: «În mine-i raiu-ți. Ia-mi-l».

Rămas–am umbră, mi-am visat un veac
În chip de umbră milenară soartea
Și, bogdaproste, mi-am făcut pe plac.

Să aflu fericirea ca pe-un leac
Am căutat mereu să-i fiu dreptatea.
Găsit-am numai numele ei: Moartea.


Alai poetic

Au dat în pîrg icoanele din mine,
Pe țărmul inimii s-a-nseninat,
Soarele săgetează ne-ncetat
Vecia suferinței din oricine.

Cerescu-acordeon și-a luat vacanță,
C-un fir de iarbă, înmuiat în stea
Tot scriu orice colnic, orice vîlcea.

Sunt împlinit: La iad n-am vreo restanță,
Dar am un vis etern: rîvnesc mereu
Nemoartea să-mi petrec în Dumnezeu.



***

Părinții mei au nume noi de flori
Și, scuturați de licurici și iarbă,
De ziua mea să vină--mă întreabă--
La braț cu nostalgia din cocori?

Părinții mei au devenit uimiri,
Plouă și-n lumea lor, ceru-i poznașul
Și teamă mi-i că înecînd clădiri
Ploaia va demola întreg orașul.

E-un anotimp etern orice iubire
și–aștept să treacă ploaia ce s-a-ncins
Ca plînsul unor flori ce știu că–n mine
Sunt baricade mari, de neînvins.


Grădina ascunsă

Plîngînd, am îngropat în noi iubirea
Și-am așteptat să tot răsară cînt.
Cer poezia e, da-i și pămînt.

În zori mirată ne-a fost fericirea -
Cerul luînd în brațele-i grădina,
Din sîmburi mici de dor țîșnea lumina.


Trei tablouri în iarnă

În mănăstirea mea de cuvinte
e stareț doar vîntul.
Acesta traversează bulevardul
din cer pe roșu
și n-are habar de nimic.

Într-un pasaj subteran,
amirosind a iad nesfîrșit,
cîntă un fluierist de dor
și n-are habar de nimic.

Ea-n fiecare dimineață
își spală sînii în rouă,
și-i ascunde în ceață, suspinînd,
și n-are habar de nimic.

Eu, negustorul acestor iluzii colorate
pășesc în iarnă,
Vînd trei tablouri din viitor
și n-am habar de nimic.


Aruncarea-n flăcări

În flăcările dragostei te-arunci
Și nu te mai cunoști, te-ai și uitat,
Sufletul tău e-un flaut minunat
La care cîntă mierlele din lunci.

M-arunc spre tine ca spre-un vis pierdut,
În el găseam tăcerea ta și vîntul
Ce–o acompania, nepriceput,

De-și răscula copacii toți pămîntul
Și moartea de venea, plîngea, sărmanul,
Cînd sînii ei dezacordau pianul.


Psalm înflorit
La nașterea lui Flaviu-Lucian

Îngerul Tău, Doamne,
C-o mînă sub cap
Doarme pe pămînt.
Ca o floare a raiului,
În odăjdii de sfînt,
Te caută cu aripile
Încrucișate la piept
Și, găsindu-Te,
Falnic visează.
Îngerul Tău, Doamne,
Lucindă rază,
În brațe-ntîrziate de iarbă
A poposit.
Vecia în mine lucrează.
Simt c-ajunge-oi un psalm fără seamăn
În cîmpia iubirii de Tine-nflorit.


Cîntec de vînt
Mamei

De cînd te-ai dus în veșnicie
Am devenit mai întristat,
Îmi vine vîntu-n ospeție
Și-mi șterge chipul lăcrimat.

A înflorit durerea-n mine
Și am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Și plînge-n plopii din cătun.

Cu vulturii  se ia la ceartă,
Nu are leac - s-a lămurit
Și-n orice an cînd moare toamna
E necăjit că n-a murit.

De cînd te-ai dus sunt disperare,
Cîntec de vînt, apus de zi,
Ninge în mine cu uitare
Și nu știu dacă vei veni.


Revolverul înflorit
simfopoem

Măria Sa, Vahtang fără pereche,
Rîvnea să moară ca un voievod,
Şi cu veleități de post-Irod
Visa cu el și cerul lumii veche
Să-l ducă în mormîntu-i de nerod.

În ziua lui de naștere în moarte
Măria Sa, Vahtang, s-a bărbierit,
Și-a luat lințoliul de majestate,
Și-a aprins pipa cu un gest grăbit,

Și-a potrivit peruca în oglindă,
S-a dat pe chip cu de Bizanț parfum
Și, bîndu-și din coniac, porni să-și prindă
Țeava de ochi, de inimă, de limbă
Și hohotea-n castel ca un nebun.

Și dintr-odată s-a oprit și… trase.
Se zgudui împărăția grea,
Dar cerul nu căzu, căci el, Christoase,
Țintise bolta din privirea sa.

Și-o mierlă-n zori de zi cînd se ivise
La geamul lui, pe loc a-nmărmurit: 
Cerul era întreg, el nu-l ucise,

Și-n mînurile-i ascunzînd misterul,
Cînd a luat, mirată, revolverul,
Acesta, Doamne, era înflorit!


Cîntec de Reunire

Poate că sunt și țări fără durere,
Unde-ar fi veșnicia să-ți îngîni,
Dar fiindcă nu rîvnesc nici o avere
Rămîn să mor aici, printre români.

Am frați, care m-așteaptă-n orice vară
Pe țărmuri de ocean, în munți–stăpîni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară
Rămîn să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăște
Și-i binevoitor cu cei păgîni,
Dar fiindcă Dumnezeu așa voiește
Rămîn să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visînd un Ideal ce nu-l amîni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche
Rămîn să mor aici, printre români.

Am clipe, cînd stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în fața unei pîini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte
Rămîn să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aș fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, mușcat de cîini,
Dar fiindcă nu știu moarte mai frumoasă
Rămîn să mor aici, printre români.

Și vulturii cînd mi-or săpa mormîntul
Lîngă mioarele apusei stîni,
Să zică-atît:” Fiindcă-a iubit Cuvîntul
El a rămas, murind, printre români”.


***

De cînd n-am fost a-mbătrînit tot satul
Și-atîta lume a plecat în lut,
Ca într-o zi s-o ia de la-nceput,
Aflîndu-și nume nou din Preacuratul,

Grădinile rodesc tăceri și noapte,
În orice om nădejdile descresc,
Abia vorbind cu Dumnezeu în șoapte,
În mine plînge satul românesc.

Îi este cald aici, dar nu i-i bine
Și mă-nspăimînt la gîndul că-ntr-o zi,
Vrînd să mă nasc din nou, cum se cuvine,
L-oi căuta și nu l-oi mai găsi.


Arta iertării

Sub cerul unde liniștea m-așteaptă
Cu crini în mîini, spre care n-am mai mers,
Ce mare e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei
Și împăratul clipei, mai ales,
Și-adesea-avocatul Veșniciei
Și-abia acum, tîrziu, am înțeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea
Primordialul schit, spre care-n zori
Cuvîntul meu a-ncendiat tăcerea
Și-a-ngenuncheat în fața unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,
O sfîntă-n amintirea de neșters.
Ce taină e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Ce unică-i femeia, cea creată
Din vraja Adevărului Suprem,
Fără de care-s piatră răsturnată
Peste-al lui Christ mormînt, să mă tot tem

Și-n lipsa Ei să nu-mi găsesc o poartă
Prin care aș fugi de prealumesc
S-o cer lui Dumnezeu, să mi-o dea toată
Și-atunci pe loc să simt că-nmuguresc

Și crengile cu fructe se îndreaptă
Spre îngerii văzduhului ales.
Ce nobilă-i femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Un dangăt nesfîrșit în spovedire,
O turlă de sublim sub prima stea,
Ce poate fi-ntregită mănăstire
Doar cu altarul care este Ea!

Traian Vasilcău (pseudonim Traianus, n. 2 aprilie 1969, Viișoara, raionul Edineț): Poet, eseist, pamfletar, dramaturg, traducător, libretist, textier. Este absolvent al Facultății de Istorie și Etnopedagogie din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Participant activ, încă din timpul studenției, la Mișcarea de Eliberare Națională. În acea perioadă a fondat cenaclurile literar-muzicale și social-politice „Sol” (Leonard Tuchilatu), „Flacăra Basarabiei” și  “Clopotarii”. A activat ca Șef al Secției Literatură Contemporană din cadrul Muzeului Literaturii române „Dimitrie Cantemir” din Chișinău, Specialist Programe Culturale la Direcția Tineret-Sport a Primăriei municipiului Chișinău, Prim-redactor al săptămînalului „Accente”, Președinte al Societății Culturale „Pasărea Phoenix”, Președinte al Fundației Culturale „Maluri de Prut”, Director-Fondator al Revistei Literar-Artistice „Phoenix”, inițiator și producător al Festivalurilor naționale de muzică ușoară „Maluri de Prut”, in memoriam Ion și Doina Aldea-Teodorovici (8 ediții) și „Steaua Chișinăului - Steaua Moldovei” (23 ediții). Traian Vasilcău a fost Director al proiectelor culturale de anvergură: Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni și Antologia poeziei românești în mileniul trei etc. A debutat editorial în anul 1995, cu volumele de lirice “Poemele regretelor tîrzii” și “Risipitorul de Iubire”. Au urmat alte 68 de cărți, tipărite în Republica Moldova, România și Canada (20 de volume au fost publicate în traducere). În perioada 2012-2017 a publicat colecția “Inscripții pe Etern, Opere Netăcute în 9 volume” (4.500 de pagini scrise și tipărite de autor din 1995 pînă la data apariției colecției). Traian Vasilcău este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România. Deține titlul Onorific de Maestru în Artă din Republica Moldova.

Premii:

Marele Premiu al Festivalului Internațional “Maluri de Prut
Premiul II și Premiul I la Concursul Internațional „Vrancea Literară
Premiul revistei „Literatura și Arta
Trofeul Fundației „Doina și Ion Aldea-Teodorovici” și al Primăriei Pitești
Premiul cotidianului “Moldova Suverană
Premiul de Excelență al Salonului de Carte „Axis Libri” (Galați)
Premiul Salonului de Carte al Bibliotecii Naționale (pentru traducerea liricii scriitorilor ruși Anna Ahmatova și Ivan Bunin)
Premiul Bibliotecii Naționale (pentru cea mai citită carte a anului)
Premiul pentru poezie al Centrului Internațional “Sergiu Grossu
Diploma Ministerului Culturii și Turismului, acordată în cadrul Festivalului Internațional de Muzică "Mărțișor-2006" (ediția a 40-a, pentru evoluare cu succes și înaltă măiestrie artistică)
Premiul pentru Poezie al Uniunii internaționale a oamenilor de creație
Premiul pentru Poezie al Revistei internaționale  româno-canado-americane STARPRESS
Marele Premiu al Comisiei Naționale pentru UNESCO
Premiul de Excelență al revistei “Națiunea” (București)
Premiul II al Concursului Național de Poezie “Carmen Patriae” (Brașov)
Premiul revistei de cultură și civilizație "Gînd românesc, Gînd european" (Alba Iulia)
Diploma de Merit a Ministerului Culturii (pentru 25 de ani de activitate artistică prodigioasă)
Titlul Onorific "IN HONORIS", pentru contribuția adusă artei, literelor și culturii românești în general (acordat de Asociația de Vexilologie "Tricolorul", Casa Artelor, Poligrafiei și Editurii "Rotarexim", Clubul iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeș și Fundația "P.I.M." din Domnești, Argeș)
Premiul UNIFERO pentru activitatea de promovare a culturii românești în cadrul Concursului de creație literară "Diamante Spirituale"
Diploma de Onoare a Grupului de Presă "Națiunea" din București, pentru activitatea publicistică de reflectare a imaginii social-politice din Republica Moldova
Medalia "Alexie Mateevici", pentru apărarea valorilor spiritualității creștin-ortodoxe (acordată de președintele raionului Căușeni)
Premiul I la Concursul cîntecului național "Te cînt, orașul meu" (acordat de Primarul orașului Ialoveni)
Titlul Onorific "Cetățean al românismului", pentru cultivarea și promovarea Limbii și Culturii Române, pentru contribuția remarcabilă la Unitatea Românilor de Pretutindeni, întru Spirit, Credință, Dreptate și Adevăr, pentru nemuritorul Grai și Suflet Românesc, pentru împlinirea Aspirațiilor Strămoșești comune (acordat de Liga Culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni și Asociația de Vexilologie "Tricolorul" din Pitești)
Diploma de Excelență pentru valoarea operei sale  (acordat de editura "Zorio" și de revista pentru copii "Regatul Cuvintelor")
Diploma de Excelență a Primăriei satului Viișoara (ca semn de sinceră recunoștință și aleasă prețuire pentru performanțe excepționale și succese notorii obținute din rodnica activitate, precum și pentru palmaresul realizat în domeniu, pentru autoritate morală și civică, spirit creator și eforturi depuse în promovarea imaginii satului Viișoara)
Medalia "Ioan Zlotea", acordată cu ocazia împlinirii a 90 de ani din ziua trecerii la Domnul a monahului taumaturg Ioan Zlotea, acordată de Consiliul raional Căușeni, Primăria satului Sălcuța și Complexul muzeal "Monahul Ioan Zlotea"
Cetățean de Onoare al satului Viișoara, în semn de sinceră apreciere și profund respect pentru deschiderea și atitudinea pro-activă care duce la o colaborare frumoasă și la rezultate remarcabile, pentru dăruire și cooperare, pentru spiritul creator, performanțe deosebite în promovarea imaginii satului Viișoara, depunînd eforturi pentru promovarea valorilor general-umane și culturale
Premiul Național al Republicii Moldova etc.


Citește mai multe poezii aici: Sunt Fariseu!, Să nu mai mor nicicînd

Copyright © 2019 Traian Vasilcău (Traianus)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.