LETIȚIA VLADISLAV - VIAȚĂ ÎNTR-UN PUMN DE LACRIMI

Letiția Vladislav – Viață într-un pumn de lacrimi (editura Grinta, 2019): Volumul de poezie “Viață într-un pumn de lacrimi”, al Letiției Vladislav, a apărut la editura Grinta, 2016, în colecția Poezia 9, sub egida Asociației Culturale Direcția 9. Acest volum de debut adună mai multe “poeme fără titlu”, simple și curate la fel ca niște lacrimi. (…)  Poezia Letiției Vladislav este cea a iubirii pierdute, tristeții suave, dar și a singurătății deznădăjduite. Tema centrală se poate axa pe ideea de dor permanent, de pierdere: dorul după bărbatul iubit, dorul de țară (poeta locuind de mult timp în Spania), și, de ce nu, dorul după viața care a trecut. (Toamna este o recurență în poeziile Letiției Vladislav). Metaforele își au sursa în special în elementele naturii: anotimpuri, ploi sau zăpezi, contopirea cu natura fiind resimțită ca o sursă de fericire și de liniște. Trupul omenesc este efemer și se pierde în imensitatea stihiilor, resimțindu-și pe deplin zădărnicia. (...) Poeta Letiția Vladislav are în poeme imagini delicate, eterice, însă această delicatețe capătă uneori o forță aparte, poate din tragismul singurătății, poate din faptul că poeta simte că nu mai este nimic de pierdut? (Irina Lazăr)

Poezia Letiției Vladislav are ceva-ul de care creația lirică a momentului se văduvește singură, fără să bage de seamă că, în fond, se amputează cu frenezie, cu multă bucurie și de bunăvoie. Aș îndrăzni să-i zic destrămarea pulsatorie a textului. Ea funcționează astfel: versurile sunt atât de ferm-grațioase încât, la lectură, însele se pulverizează pe rând, până la ultimul, spre a se recompune altfel, spre a se arunca iarăși în aer cu centurile lor de castitate, spre a se rescrie și a resemnifica la sfârșit. Este, adică, o mare taină a respirației artistice, pe care Letiția o exercită dintr-un instinct inițiatic. Este, de fapt, felul unei opere de a rămâne. (Ciprian Chirvasiu)

***

Mă voi naște din nou

floare pe marginea drumului,

un bărbat o va rupe fără milă,

pentru că doar ea cunoaște albastrul perfect

într-un univers clandestin,

furîndu-mi identitatea

și singurătatea unui cer

pe care l-am luat cu mine.

Numai în umbră

poți încolți lumina...

*** 

Nimeni nu intrase atît de duios

în căutările mele

rupîndu-mi mugurii

din necunoașterea vieții,

nebunul ce vorbea cu marea

tăiase bolta cerului

și-o împărțea printre călătorii

ce încurcaseră anotimpurile,

vrăjește-mi această primăvară

cu miros de ploaie sub ochi,

inima mea încolțește în nopțile tale,

vezi, avem rădăcinile prea legate de soare.

*** 

Vorbeai despre marea din noi

scufundînd cuvintele

în albastrul fără fund

cu un joint fumat pe jumătate

și adormeam legănați de moarte

visînd o pasăre

și țărmul naufragiaților

în nimicul unei dimineți de martie.

***

Este atîta liniște

că pot auzi respirația cerului,

durerile vechi și-au pierdut intensitatea,

unde tu trăiești

ajung numai visele

în nopțile fără lavandă pe buze,

unde eu mi-am spălat sufletul

întîlnindu-ți umbra,

fără relicve de altădată.

Numai un clopot de biserică

ce bate

rupîndu-mi linia vieții...

*** 

Îți beau nebunia și nu mă mai satur

de gustul dulce-amar al vieții,

cuvintele vorbesc mereu

de o dragoste prezisă în boabe de porumb

și nu mă mai pot lua în serios

sub acest cer ca o pătură imensă

peste niște vise mărunte.

N-ar fi rău să-ți șterg numele...

primăvara bate în mine

ca toaca

într-o dimineață fără soare.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Letiția Vladislav
Citește aici: Letiția Vladislav - Învață-mă să iubesc cerul

Pagina Facebook: Viață într-un pumn de lacrimi

Copyright © 2019 Letiția Vladislav

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.