TEODORA GHEORGHE - MOARTEA ERA UN IEPURE ȘCHIOP
Teodora
Gheorghe - Moartea era un iepure șchiop (editura Karth, 2013): Poeta descrie etape din viața ei, pune
sentimente în cuvinte, se ”leagă” de nume cunoscute ale literaturii sau artei,
într-un omagiu postmodernist, cum este cazul poemelor: Mărțișor de E. A.
Poe sau Forevermore în care Poe își arată chipul și influența
sau a poemului Tablou suprarealist, dedicat lui Dali. Tânăra poetă se
joacă de-a rememorarea, de-a omagiul, pliază timpul, aduce în chip semiotic
imagini ce nu mai aparțin unui Eu, unui trup, ci întregii lumi, întregului
spațiu ficțional. Poe nu mai e doar un om care la un moment dat a scris, e
autorul Corbului, e chipul cu mustață pe care și-l tatuează tinerii rebeli
pe braț pentru a trăi mai intens literatura sau doar pentru a intra într-o
categorie a celor pe care îi ating cuvintele lui. Teodora Gheorghe nu se
tatuează, sau cel puțin nu se spune nimic în carte despre așa ceva, ci scrie,
se folosește de cuvinte care nu aparțin nimănui, dar care amintesc de ceva,
de cineva.
În
căutarea lui Dumnezeu, a Evei cea dintâi, poeta trece prin ușa Alicei și intră
într-o Țară a Minunilor, condusă de un iepure șchiop, și unde descoperă un
copac aflat în mijloc, de unde o privește Adam, un tânăr fără chip pe care îl
domină. Poezia ei are o atingere de feminism, de returnare a
poveștii Genezei biblice: ”în ziua a șaptea mă odihnesc/ și arunc
cotoarele de măr/ unul nimerește pe pământ;/ din el crește o femeie/ brațele ei
se întind de-a lungul istoriei.// pot în sfârșit să dorm liniștit/ acum are
cine să mă nască. (A șaptea zi, p. 66). Dumnezeu în care nu ne spune dacă crede
are nevoie de o femeie pentru a se naște și metafora poate fi prelungită la
actul creației literare. Motivul adamic apare în multe poeme și Eva nu
reprezintă doar tentația, ci necesitatea de a cădea, de a mușca mărul, tocmai
pentru a trăi. Și din viața de zi cu zi, banală, cu ceaiuri, plimbări, ploaie,
toamnă, pantofi, iepuri magici se naște poezia. (extrase din recenzia
semnată de de Ion-Valentin Ceaușescu pentru revista SemneBune)
Adiere
Zmeul
meu a zburat
printre
genele tale
până
ce l-ai înghiţit
din
greşeală
şi
ai zburat şi tu
în
ţările calde.
Legendă
Ai
iubit vreodată pe cineva atât de mult,
încât
să îi iubeşti degetul mic de la picior?
Atunci
ţi-au plăcut şi umerii lui pe care
nu
se sprijinea nicidecum universul vostru
aşa
cum ai crezut
şi
braţele ce ridicau palate din pielea ta
în
timp ce tu visai la lucruri simple
frumuseţea
lui
de
unicorn olog
şi
viermii din cireşele lui
şi
viermii din cireşele tale
şi
plimbările la sfârşitul cărora
rămâneaţi
amândoi fără tălpi
pentru
că vi le toceaţi
la
capătul lumii.
Ţi-au
mai plăcut
săruturile
lui din colţul gurii tale
uitate
acolo de la ultima beţie
de
vorbe.
I-ai
iubit degetul mic
pentru
că ai crezut că şi el
îţi
iubeşte degetul mic
dar
ţi-ai amintit că şi povestea ta
este
ca oricare alta:
două
degete mici care iubesc separat
acelaşi
picior.
Balanţa
Balanţa
din templul japonez s-a clătinat
ieri
când pasărea phoenix a renăscut
ieri
când pasărea phoenix a renăscut
din
cenuşa altora
toţi zeii s-au închinat la ei înşişi
într-o beţie amară
văzând că balanţa nu le mai mergea
nimic nu mai era ca înainte.
S-a scumpit şi ploaia
şi tunetele din august
şi cenuşa morţilor
până şi otrava de şoareci
au urlat negustorii
s-au spânzurat de grindele caselor
gheişele şi-au făcut din yeni mărgele
şi s-au pus pe dănţuit
noaptea, pe cornul lunii.
Ieri
balanţa s-a înclinat prea mult
emisferele au dat cu zarul
şi-au schimbat locul;
doar ecuatorul a dormit liniştit
ca şi alte lucruri neutre din lumea asta.
Aştrii şi-au dat cu părerea asupra politicii economice
tot ieri
dinozaurii au poposit din preistorie
în Ţara Soarelui Răsare
ca să înveţe cum trece timpul.
Au evadat anii din clepsidră,
s-au învrăjbit secundele
istoria s-a rezemat de ziua de Ieri
iar războaiele mondiale au inundat templele;
a înnebunit balanţa!
tâlharii s-au luat de mână cu fecioarele şi călugării
balanţa din templul japonez s-a cutremurat
ieri
când iubireaa ieşit din trupul îndrăgostiţilor
şi s-a îmbrăţişat cu ura
chiar în vechiul testament!
când omul a tuşit o dată convulsiv
şi a rămas fără suflet
când Buddha s-a hotărât sa joace tontoroiul
cu alţi zei ieşiţi la pensie.
toţi zeii s-au închinat la ei înşişi
într-o beţie amară
văzând că balanţa nu le mai mergea
nimic nu mai era ca înainte.
S-a scumpit şi ploaia
şi tunetele din august
şi cenuşa morţilor
până şi otrava de şoareci
au urlat negustorii
s-au spânzurat de grindele caselor
gheişele şi-au făcut din yeni mărgele
şi s-au pus pe dănţuit
noaptea, pe cornul lunii.
Ieri
balanţa s-a înclinat prea mult
emisferele au dat cu zarul
şi-au schimbat locul;
doar ecuatorul a dormit liniştit
ca şi alte lucruri neutre din lumea asta.
Aştrii şi-au dat cu părerea asupra politicii economice
tot ieri
dinozaurii au poposit din preistorie
în Ţara Soarelui Răsare
ca să înveţe cum trece timpul.
Au evadat anii din clepsidră,
s-au învrăjbit secundele
istoria s-a rezemat de ziua de Ieri
iar războaiele mondiale au inundat templele;
a înnebunit balanţa!
tâlharii s-au luat de mână cu fecioarele şi călugării
balanţa din templul japonez s-a cutremurat
ieri
când iubireaa ieşit din trupul îndrăgostiţilor
şi s-a îmbrăţişat cu ura
chiar în vechiul testament!
când omul a tuşit o dată convulsiv
şi a rămas fără suflet
când Buddha s-a hotărât sa joace tontoroiul
cu alţi zei ieşiţi la pensie.
Ieri
echilibrul a fost înmormântat
lângă osemintele marilor filosofi
(a fost o slujbă scurtă şi anostă)
Dar AZI
balanţa nu se mai clatină
echilibrul a înviat la ora 6 dimineaţa
şi totul e cum a fost
iar noi stăm înfioraţi pe câte un talger
şi aşteptăm să vină sfârşitul lumii...
echilibrul a fost înmormântat
lângă osemintele marilor filosofi
(a fost o slujbă scurtă şi anostă)
Dar AZI
balanţa nu se mai clatină
echilibrul a înviat la ora 6 dimineaţa
şi totul e cum a fost
iar noi stăm înfioraţi pe câte un talger
şi aşteptăm să vină sfârşitul lumii...
Atemporal
Prima
oară când te-am văzut
erai
făcut din timpi morţi
şi
moţăiai pe limbile străine ale unui ceas.
Tic-tac,
tic-tac
Tu
tic şi eu tac
pentru
că nu s-au inventat cuvintele
în
această lume a noastră
numai
secundele
primele
care
mi-au spus numele tău
un,
doi, trei, patru,cinci
Ţi-am
spus pe scurt Undoi
numele
meu era Mai-trei
născută
primăvara
dintr-o
floare de tei.
De
câtă vreme eşti aici?
te-am
întrebat
numărând
pe degete clipele somnului tău
Tac-tic,
tac-tic ai susurat
iar
eu te-am crezut pe cuvânt
şi
pe timp.
Omul fără
cap
Omul
fără cap aleargă pe străduţe cu melci roz
în
urma lui suflă vântul
în
faţă nimic
simte
că e gol, că-i e sete
mai
dă-mi o fântână de vise
îşi
zice
a
secat demult izvorul din cana de ceai
nici
vaca nu mai dă ploaie
omul
fără cap se plimbă pe-o uliţă goală
parcă
i-ar lipsi ceva
nu
ştie dacă e el sau e altul
şi
unde se moare frumos.
îşi
îndoaie trupul şi se dă de-a dura
pe
străduţe cu melci roz.
de
sus, de la un geam, Chopin îşi scutură partitura
pe
omul fără cap îl loveşte un do-mi-sol-do
şi
se-opreşte.
prin
şanţuri curge o inimă.
nu-i
mai e sete
nici
vis
nici
ştiinţă.
ia
inima şi-o închide într-o cutie
iar
luna îi face cu ochiul.
inima
se zbate şi face giumbuşlucuri
şi
omul fără cap o scoate şi-o înghite
ca
pe-o bomboană de mentă.
de
sus, de la un geam,
atârnă
un cupidon de hârtie
cineva
grăbit îl ajunge din urmă:
uitaţi,
v-am adus un cap
dar
omul se dă de-a dura
şi
fredonează un blues:
nu, mulţumesc, azi
m-am jucat destul.
Mai
multe poezii și profilul autoarei aici: Teodora Gheorghe
Copyright © 2019 Teodora Gheorghe
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment