GABRIEL HASMAȚUCHI - NODURI

Gabriel  Hasmațuchi – Noduri (editura Agnos, 2018): Textura poeziei noastre actuale este uscată stilistic și afectiv. Un fel de afectare minimalistă, care se vrea discretă, umilă și profundă, maschează cu greu lipsa de talent poetic. Muza, în loc să fie așteptată răbdător la sala de lectură, e acostată dezinvolt, cu replici prefabricate, la sala de fitness. Altfel abordează Gabriel Hasmațuchi creația poetică. Deși nu ocolește clișeele imaginarului contemporan, el  le prelucrează artizanal, obținând efecte neașteptate din subtile modificări ale unghiurilor din care le abordează.  (...) Este un scriitor experimentat care ne înfățișează rezultatele artei sale poetice, dar și unul experimental, care ne oferă fragmente dintr-un proces poetic ale cărui declanșatoare sînt, în egală măsură, imagini obișnuite sau viziuni violente. (extrase din recenzia semnată de scriitorul Răzvan Enache)

***

Un om cu piciorul amputat

mă oprește la un colț de stradă.

Apariția lui mă face

să-mi simt plămânii

ca pe niște fluturi.

Trecătorii aruncă monede,

în vreme ce el

mai bea câte o gură de votcă.

De la o monedă la alta

trec cu el

de la un cuvânt la altul.

Mă cheamă

și-mi povestește

cum aleargă în vis

după fluturii din pieptul meu.

***

Luntrea din spatele casei

își așteaptă vâslașul.

Au trecut ani buni

și nu a venit nimeni s-o mai scoată în larg.

Oare eu sunt cel pe care-l așteaptă?

Voi fi în același timp

luntraș și călător:

mă voi duce pe celălalt tărâm

și apoi am să revin în spatele casei.

Firul memoriei

se va desface în ceea ce sunt

și ceea ce voi fi.

***

Mă desprind

din trupul dimineții

și plec pe drumul unei zile noi.

Îmi spun povestea

rostogolindu-mi fericirea

într-un ceas de melancolie

în care timpul

miroase a măr copt.

Încerc să mă regăsesc

și inima îmi recheamă

îngerul și sufletul

la destăinuiri.

După îndelungate convorbiri

urmate de o tăcere

de neînchipuit

se aud în mine pașii Ființei.

***

Prin aerul memoriei

trecutul se înnoadă de prezent,

prezentul se sparge ca un pahar

la o nuntă

și viitorul se încarnează

într-o intuiție.

Dimineața de acum

e însuflețită de tine

și pe-un vitraliu

Iisus transformă apa în vin.

Cuprindem cerul dintr-o privire,

ochii tăi știu povestea mea,

ochii mei o cunosc pe a ta.

Ne umplem reciproc

inimile de dragoste

și ne împlinim ca tăcerea

din veșnicia cuvântului nespus

la logodna noastră.

***

Cealaltă lume a mea

nu mai este doar o închipuire

sau un refugiu nesigur,

ci lumină reflectată din ochii tăi

în sufletul meu

ce-ți stă pe buze

când ne avântăm într-un abis ascendent.

Cealaltă lume a mea

e fragedă ca iarba de primăvară

ce se smerește sub tălpi,

e înmiresmată ca floarea de liliac alb,

e tainică precum creșterea unui fruct

și creșterea copiilor noștri.

Cealaltă lume a mea

curge necontenit către izvorul

din care vin toate,

un izvor neistovit ca dragostea ta.

Cealaltă lume a mea

ești tu

și mâine tot tu vei fi.

 

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Gabriel Hasmațuchi

Copyright © 2018 Gabriel Hasmațuchi

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului