ALICE PUIU - IEDERA ORELOR MUTE

Alice Puiu – Iedera orelor mute: Destrămându-mi pașii în dedalicul labirint al vieții, mereu am simțit firul călăuzitor al unei Ariadne întruchipând iubirea. În seva lăuntrică a eului iubirea se instaurează drept bucuria de a fi, ea face parte din legitățile tainice ale existenței. De altfel întreaga mundaneitate se află sub semnul sacru al iubirii. Parafrazându-l pe René Guenon, care definește ființa din perspectiva a două dimensiuni, una interioară și activă, alta exterioară și pasivă (René Guenon - Marea triadă), cred că busola sufletului impune două coordonate: longitudinea cuvântului și latitudinea inimii, ceea ce marchează o coeziune între iubire și vers, poezia constituind tocmai oglinda în care iubirea își impune valențele de element alchimic ce declanșează saltul în spațiul reveriei poetice. Imanență înscrisă în destinul omului și al întregii lumi, iubirea apare în ecuația existenței drept un parametru fundamental în traiectoria mereu sinuoasă a eului. Sub semnul lui Eros întregul univers devine „substanță care visează”, așa cum îl definește Gaston Bachelard în „Reveria poetică”. Prin iubire cred că are loc o transmutare de la real la imaginar, un salt al eului din banalul cotidian în zone configurate de propriile sale aspirații și vise. Întreaga țesătură imaginară a versului devine un altar sacru închinat lui Eros, acest „zeu mare și minunat, în puterea căruia se află tot ce este divin și omenesc” (Platon - Banchetul sau despre iubire).

Iedera orelor mute

Vei cere-ngăduință inimii neștiind

că sunt cenușa șoaptei dintr-o iubire

ce-a înnoptat în umbra gândurilor tale

și vei străbate câmpia zilei,

izvor încolăcit de glezna vieții.

Cu buze despletite-n păsări de jar,

pe țărmul inimii arzând un rug de stele

vei purta pe umăr argila unui clipe

ce-aruncă-n apele trupului un chiot de păun

și mângâie cu degetele vântului

sânii aurorei, iar eu voi respira aurul

sălciilor destrămate-n păsări arzând

cerul pe fruntea oglinzii înserate,

voi stinge rugina buruienii troienite

în oasele amurgului și-n sâmbure de

de lacăt ce-a zăvorât tristeți,

voi strecura ecoul dintr-o cheie

într-un ungher înzăpezit de-un vis

și-n anotimpul corăbiilor incendiind

sângele nopții voi aprinde o stea

la geamul tăcerii tale.

Atins de rana busolei, arcușul unui minotaur

întârzie obosit peste umbre și-n foșnet

de ramuri prelinse-ntr-un somn fluid

ne risipim în iedera orelor mute.

Tu

Stele, fluturi adormiți pe obraz de noapte

Flori, lacrima țărânei aprinsă-n curcubeu

Nori, visele mării ascunse-n cerc de șoapte,

Iar tu, chemarea fructului copt din trupul meu.

Păsări, frunze înălțate din ramuri de vânt

Luna, vers țesut de-un cer arzând de-atâta dor

Soare, păun în fruntea cerului desfăcut,

Iar tu, farul luminând jocul meu călător.

Toamnă, vârtej galben-roșcat pe pieptul zării

Copaci, rădăcini dintr-un cer ce-a prins a zbura

Ore, semințe de-ornic la marginea mării,

Iar tu, uimirea primăverii în vis de stea.

Iarbă, ochi verde-al verii ce-n talpă-i înălțat

Izvoare, ruga pădurii prinsă-n psalmi sonori

Zăpadă, vis de cocor de iarnă destrămat,

Iar tu, melancolia din glas de aurori.

Tu, emoție de mac în inimă rotit

Tu, harta dorinței, constelații ai unit

Doar tu, sânge ce arde-n apus și răsărit

Tu, patima unui anotimp fără sfârșit.

Triunghi răpus

Ondulare-n triunghi de pasăre ne-mbrățișa

Ne dăruiam unul altuia umbre rănite 

În stea de fluturi oglinda clipei se despica

Curcubeie-n buze ne preschimbau în cuvinte.

Doar tu atingeai ecuatorul înălțimii

Eu îngenucheam prin sticla nopților polare,

Păiajeni aprinși de aurora adâncimii,

Inima-n cerc, roză a punctelor cardinale.

În rugăciunea copacilor, luna amară

Ne-nfășura în scoarțe verzi aprinse de gâze

Noaptea jefuia cerul aruncând stele afară,

Zbor fluid țesut în vene și-n somnul din frunze.

Tu, eu și moartea, triunghi izbind clopote-n vise,

Destrămare în surâs de sfinți, iederă albă.

Tu, eu și iubirea, triunghi de ceruri nescrise,

Trei îngeri prinzând luna-n lacrima dintr-o salbă.

Tu, eu și tăcerea, triunghi întors fără răspuns

Timp șerpuind, trei statui sfărâmate-n joc de nea,

Doar tu, doar eu, doar visarea din noaptea ce s-a dus

Eu, iubitul tău, tu, soarta mea

Singurătate-n triunghi răpus

Eu, descântul tău, tu, iubita mea.

Daruri

Dăruiește-mi o primăvară din pădurea de stele,

cu buze deslușind luceferi la poarta unui sărut

să atingem cu palma unei speranțe zidurile cerului.

Dăruiește-mi o zi din bucuria țărânei,

șoapte de ramuri înflorite în coaste de lut

în noaptea omătului arzând

să străbatem minutul viscolit de tăcere.

Dăruiește-mi o clipă din zborul păsării de nisip,

în marea scăpărând frânturi de oglinzi înnodate

în fum de pescăruși și-n năvod arcuit în argint

să-ncolăcim strigătul valului de glezna verii.

Și-n sângele verde clocotind în câmpie,

și-n lacrima vântului răsucit de grindă-n amurg

și-n amintirea desfrunzită pe-o margine de gând

ne vom dărui pe noi înșine aceleași iubiri,

aceluiași vis, în care fiecare inimă e-un vers

și-n care fiecare noapte e-o poezie.

Un noian de cuvinte

Tăcerea și-atinge obrajii de zăpada

aprinsă-n odaie pe-un talger rotunjit de oră,

din rădăcini de litere cresc gânduri,

când viața dospește-n sâmburi de cuvinte

când viața-i prinsă-n clește de silabe amare....

corăbii aprind pe tulpini de vise sideful din ape

nea de rugină se-mprăștie pe buzele toamnei

vara s-a agățat în năvoadele somnului

tristeți înzăpezite dospesc în ierburile zării

cînd viața alunecă-n caruselul de cuvinte.....

corăbii aprind pe tulpini de vise buzele toamnei

nea de rugină se-mprăștie-n sideful din ape

vara s-a agățat în ierburile zării

tristeți înzăpezite dospesc în năvoadele somnului.

o-ntoarcere de oceane pe țărmul vieții fumegând...

în ierburile zării te-aprinzi iubire pe tulpini de vise

buzele tale împrăștie nea de rugină în năvoadele toamnei

inima e-o corabie prinsă-n tristeți înzăpezite.

.......................................................................

ne destrămăm încet într-un noian de cuvinte......

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Alice Puiu

Copyright © 2018 Alice Puiu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.