SORINA RÎNDAȘU - PAISPREZECE VIEȚI ȘI ÎNCĂ O ETERNITATE
Sorina
Rîndașu – Paisprezece vieți și încă o eternitate (editura Sfântul
Ierarh Nicolae, 2018): “Paisprezece vieți
și încă o eternitate” este o confesiune, „o biografie în versuri” – așa cum a
caracterizat-o Andreea Duduman, coordonatoarea volumului, dar și o susținătoare
a tânărului talent Sorina Rândașu. (…) “Paisprezece vieți și încă o eternitate”
este o ploaie rece de gânduri, o ploaie menită să demonstreze încă o dată
faptul că cele mai intense trăiri capătă dimensiuni colosale, mai ales în
adolescență. (citește recenzia în întregime aici: Poezia
eternității comprimate în clipe, cu Sorina Rândașu)
Noiembrie
Poate
că vântul de noiembrie
îndulcit cu miere într-un pahar de unică folosință
își pierde
aroma,
densitatea
și poate că niciodată nu e prea
devreme
să transformi un pahar de noiembrie
în cenușă;
cine spune că universul nu e decât
un glob cât o coajă de portocală
sau cine nu-mi dă voie să-l
desprind de pe axă
să-l bag în buzunar
și să mi-l cos pe frunte
ca semn că nu sunt învinsă
ci am învins.
îndulcit cu miere într-un pahar de unică folosință
își pierde
aroma,
densitatea
și poate că niciodată nu e prea
devreme
să transformi un pahar de noiembrie
în cenușă;
cine spune că universul nu e decât
un glob cât o coajă de portocală
sau cine nu-mi dă voie să-l
desprind de pe axă
să-l bag în buzunar
și să mi-l cos pe frunte
ca semn că nu sunt învinsă
ci am învins.
În plămânii
tatălui meu
În plămânii tatălui meu creșteau holde
și copaci înfloriți în mijlocul lui noiembrie
căci respirația este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore
și tata
ar tuși sânge și singurătate
aș ști că am respirat paisprezece
ani degeaba.
copacii înfloriți s-ar culca la
pământ
iar fumul de țigară și rugăciunea
n-ar avea glas
să-l mângâie și să-i hrănească
spaima
toți suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare și ne târâm
dar eu m-aș târî până în plămânii
tatălui meu
unde cresc holde și copaci
înfloriți în mijlocul lui noiembrie
În plămânii tatălui meu creșteau holde
și copaci înfloriți în mijlocul lui noiembrie
căci respirația este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore
și tata
ar tuși sânge și singurătate
aș ști că am respirat paisprezece
ani degeaba.
copacii înfloriți s-ar culca la
pământ
iar fumul de țigară și rugăciunea
n-ar avea glas
să-l mângâie și să-i hrănească
spaima
toți suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare și ne târâm
dar eu m-aș târî până în plămânii
tatălui meu
unde cresc holde și copaci
înfloriți în mijlocul lui noiembrie
Mai multe versuri și
profilul autorului aici: Sorina Rîndașu
Pagină de Facebook: Sorina Rîndașu
Copyright
© 2018 Sorina Rîndașu
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.
Leave a Comment